Newsflash
Dosar

Motive de sărbătoare

de Redacția Viața Medicală - dec. 22 2023
Motive de sărbătoare

Am rugat mai mulţi reprezentanţi ai breslei medicale să rememoreze unul sau mai multe momente din carieră care le-au rămas întipărite în suflet și să ni le împărtășească.

Viaţa unui medic e plină de provocări. Unele întunecate, cu spaime, altele luminoase, care ne inundă sufletul. Iar seara, când se așterne oboseala și închidem ochii, întâmplările luminoase sunt și mai vii și ne bucură visele – ne-a mărturisit unul dintre interlocutorii noștri din aceste pagini. Am rugat mai mulţi reprezentanţi ai breslei medicale să rememoreze unul sau mai multe momente din carieră care le-au rămas întipărite în suflet și să ni le împărtășească. Vă invităm să le citiţi emoţiile transpuse în cuvinte și, la rândul dumneavoastră, să reflectaţi la acest final de an la lucrurile bune pe care le-aţi făcut în profesie și să vă bucuraţi de reușite!

Prof. dr. Irina Magdalena Dumitru: 
„Am susţinut o prezentare la Academia de Știinţe Medicale din Paris îmbrăcată în ie.”

Participarea în calitate de lector la Conferinţa FEAM (Federation of European Academies of Medicine) din 23 iunie 2022, „Combatting zoonoses and addressing AMR on the Planet with a One Health Approach”, care a avut loc la Academia de Știinţe Medicale din Paris, a fost o astfel de provocare luminoasă. Cu atât mai mult cu cât, în România, sărbătoream Sânzienele.

Sânzienele, sărbătoarea dragostei, dar și sărbătoarea universală a iei românești, așa cum a iniţiat-o din 2013 comunitatea online „La Blouse roumaine”.

Deci, îmbrăcată în ie, am susţinut cu onoare, dar și cu mare emoţie, o prezentare despre rezistenţa la antibiotice în România, despre cauze, paradigme și ce putem face în contextul One Health. La o masă rotundă alături de nume sonore, cei mai mulţi membri ai Academiei Franceze. Iar această emoţie luminoasă, cu flori de Sânziene, va rămâne întotdeauna în sufletul meu.

Prof. dr. Irina Magdalena Dumitru, alături de tabloul lui Gaston Mélingue din 1879, intitulat „EdwardJenner – Première inoculation du Vaccin (14 mai 1796)”

Prof. dr. Ruxandra Jurcuţ: 
„Am participat la realizarea primului ghid european dedicat cardiomiopatiilor. Pasiunea și domeniul meu de expertiză!”

Cea mai mare realizare profesională este legată strâns de pasiunea mea pentru bolile cardiace genetice și de activitatea Centrului de Expertiză pentru Boli Cardiovasculare Genetice Rare din cadrul IUBCV „Prof. dr. C. C. Iliescu”. Astfel, chiar la început de pandemie am primit invitaţia din partea Societăţii Europene de Cardiologie, de a fi membru al grupului de experţi pentru redactarea Ghidului ESC de management al cardiomiopatiilor, primul ghid european dedicat. Astfel încât, în ultimii doi ani am participat la întâlniri legate de pregătirea și redactarea ghidului, iar în august 2023, am fost prezentă la lansarea sa chiar în cadrul Congresului European de Cardiologie de la Amsterdam.

Alături de tot ceea ce a însemnat dezvoltarea Centrului de Expertiză din 2016 încoace, alături de registrele de cardiomiopatii, de doctoranzii a căror activitate îmbogăţește munca noastră cotidiană, acest ghid este o adevarată bucurie profesională!

Prof. dr. Ruxandra Jurcuţ a făcut parte din panelul de experţi care a realizat primul ghid european de cardiomiopatii, prezentat anul acesta la Congresul de Cardiologie de la Amsterdam

Dr. Cozmin Mihai: 
„Conectarea cu Divinitatea e mai importantă decât artificiile de Revelion”

Îmi celebrez fiecare zi din momentul în care mă ridic în picioare la prima oră de dimineaţă. Rostesc o rugăciune scurtă de mulţumire, pentru că sunt participant în viaţă în această zi. După tot ritualul de dimineaţă, îmi respect promisiunea faţă de Dumnezeu cu o rugăciune de spor și mulţumire. Consider că această conectare cu Divinitatea este mai importantă decât artificiile de Revelion sau forfota cadourilor de Sărbători. Celebrarea ta cu cel mai bun prieten protector din etajul superior reprezintă cea mai elogioasă celebrare. Pe lângă asta, urmează celelalte...

Psihiatrul Cozmin Mihai este autorul unui studiu complex despre tulburările de personalitate ale persoanelor din penitenciare și a publicat și o carte pe această temă

Prof. dr. Mircea Ivan: 
„Descoperirea «recoltase» deja premiile care prevestesc Nobelul, dar, când vine momentul, nu ești pregătit emoţional”

Raţional vorbind, mă așteptam să se întâmple la un moment dat, dar, când vine momentul, nu ești emoţional pregătit. Descoperirea senzorilor de oxigen „recoltase” deja marile premii care prevestesc Nobelul, mă refer la Gairdner și Lasker Awards, iar prima generaţie de medicamente bazate pe această descoperire se apropia deja de utilizarea clinică. Anunţul că aceste cercetări sunt considerate o contribuţie importantă în acordarea Nobelului din 2019 a venit de la dr. Bodgan Preda, un apropiat colaborator de la București. Fiind cu șase ore în urma Suediei, mesajul a venit când încă dormeam. Apoi a urmat un adevărat potop cu care nu eram familiar: cereri de interviuri, cereri de conectare pe reţelele sociale etc. De sărbătorit la acel moment am sărbătorit cu un pahar de vin bun, din câte îmi amintesc. Au urmat ceremoniile de la Stockholm, care durează o săptămână și au avut o aură festivă, probabil și pentru că erau destul de aproape de Crăciun. Atât la decernarea premiilor, cât și la banchetul Nobel, la care participă familia regală, laureaţii și invitaţii speciali au parte de o strălucire cu totul aparte. Cuvintele sunt prea puţine ca să descriu atmosfera. Pentru mine nu au fost doar festivitate și petrecere, fiind invitat să prezint la simpozionul special organizat la Karolinska.

Prof. dr. Mircea Ivan (SUA), descoperitorul senzorilor de oxigen, a avut o contribuţie semnificativă la acordarea Nobelului pentru Medicină din 2019. În imagine – la ceremonia de decernare de la Stockholm

Prof. dr. Mircea Ivan, alături de soţia sa la ceremonia de decernare a Premiului Nobel

Daniela Stan: 
„Sunt recunoscătoare pentru miracolul la care asist zi de zi”

Îmi este tare greu să mă opresc asupra unui singur moment, așa că am ales să vorbesc despre profesia mea minunată, dar și despre echipa pe care eu am construit-o. Rezultatul? Premiile de excelenţă obţinute trei ani consecutivi. În tihna spitalului cu miros de bebeluși, ne-am adunat ca o familie și suntem recunoscători pentru miracolul la care asistăm zi de zi, trăind plenar și renașterea noastră odată cu fiecare nou-născut venit pe lume!

Nu este recunoștinţă și dar mai frumos decât să știm că femeia care se prezintă în faţa noastră într-un moment cu o încărcătură emoţională uriașă renaște odată cu nașterea puiului ei și alege profesia de părinte! Această profesie care este, poate, cea mai frumoasă și complexă experienţă din viaţa unui om.

La fiecare sfârșit de tură, obosită și fericită că n-au fost incidente, îmi spun: „Încă o tură de noapte terminată la locul preferat de muncă. Încă o dată, uimită de dăruirea, căldura și profesionalismul moașelor cu care am lucrat”. Sunt plină de admiraţie și atât de recunoscătoare pentru oportunitatea de a face parte din această frumoasă echipă.

Echipa moașei Daniela Stan de la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” a primit de trei ori Premiul de Excelenţă „Îngrijiri de maternitate sigure și eficiente”

Prof. dr. Camelia Diaconu: 
„Decembrie este luna în care particip la ședinţa solemnă a Academiei Naţionale de Medicină a Franţei”

Decembrie este acea perioadă a anului în care așteptăm cu nerăbdare și speranţă sărbătoarea Nașterii Domnului nostru, Isus Hristos. Este o perioadă de sărbătoare în familie, în care ne reunim cu toţii în jurul bradului de Crăciun, redevenim copii, iar copiii mici și mari așteaptă darurile Moșului.

Pentru mine, luna decembrie este prilej de bilanţ, retrospecţie și introspecţie, dar și de planuri, de înnoire. Din punct de vedere profesional, de câţiva ani, decembrie este luna în care particip la ședinţa solemnă a Academiei Naţionale de Medicină a Franţei de la Paris. Pe data de 3 decembrie 2019 am fost anunţată despre alegerea mea ca membru corespondent din străinătate al Academiei Naţionale de Medicină a Franţei. A fost un moment unic și emoţionant, de mare bucurie și împlinire, în care am simţit cu adevărat magia Crăciunului. Acordarea acestui foarte onorant titlu internaţional a fost pentru mine o recunoaștere a activităţii profesionale puse în slujba pacienţilor, dar și a tinerilor studenţi, rezidenţi, doctoranzi.

Prof. dr. Camelia Diaconu alături de prof. Bernard Charpentier, președintele Academiei de Medicină a Franţei (centru), și Răzvan Junescu, de la Ambasada României la Paris. Fotografie din 2021, la ceremonia de înmânare a titlului de membru corespondent

Prof. dr. Florin Mihălţan: 
„Am încercat să recuperez nenumăratele minusuri induse de autosuficienţa comunistă plantată din plin în spitalele românești”

Înainte de încheierea unui an sau în apropierea Sărbătorilor de iarnă, fiecare încearcă să rememoreze ce a fost bun sau rău în anul care se apropie de sfârșit și poate face și comparaţii cu pleiade de ani buni sau mai puţini reușiţi. Referitor la succesele profesionale, acestea le-am clădit în principal după 1979. Boomul pozitiv a fost însă după 1989. La vârsta de 35 de ani, am reușit să ies pentru prima dată din ţară și am făcut stagii repetitive formative în Franţa și Germania, având mentori celebri în acea perioadă, precum profesorii Muir, Dautzenberg, Teschler, Konietzko. A fost un apogeu de acumulări profesionale cu încercarea de recuperare a ânenumăratelor minusuri induse de autosuficienţa comunistă plantată din plin în spitalele românești în anii de studenţie și de stagiatură. Am refuzat să rămân în străinătate pentru că am considerat că sunt multe de făcut în ţara de baștină, iar satisfacţiile au venit pe parcurs: primul cabinet de consiliere fumători, primul compartiment de somnologie, primele experimente de ventilaţie non-invazivă la pacienţii respiratori cronici, primele cărţi de tabacologie...

Studentul Florin Mihălţan alături de colegele de grupă în curtea Facultăţii de Medicină din București, pe vremea când fotografiile color erau o raritate

Dr. Mihai Ranete: 
„Mama a avut ocazia să fie în aceeași cameră cu mine în timpul prezentării tezei de doctorat”

        Unul dintre momentele care îmi vin în minte este cel al susţinerii tezei de doctorat. Având în vedere contextul pandemic, nu am avut posibilitatea susţinerii tezei în sala de festivităţi din incinta Facultăţii de Medicină. Iniţial, am perceput acest lucru ca un avantaj, dar mi-am dat seama că mi-ar fi plăcut să fiu prezent în acea sală și să mă bucur de atmosfera festivă. Dar, până la urmă, a fost un avantaj, deoarece persoana căreia i-am dedicat lucrarea, mama mea, a avut ocazia să fie în aceeași cameră cu mine în timpul prezentării. A fost foarte emoţionant pentru amândoi și, spre finalul prezentării, s-a retras în altă cameră, unde am auzit-o cum plângea. A fost momentul când am știut că plânge de fericire după multe lacrimi de sacrificii.

Medicul Mihai Ranete este fondatorul și președintele „Caravanei cu medici”, o organizaţie non-guvernamentală foarte activă în acordarea de servicii medicale gratuite în zone defavorizate

Dr. Arzu Salim: 
„Toată perioada de muncă și stres s-a concretizat într-un rezultat foarte bun”

Corectarea lucrărilor (la examenul de admitere în Rezidenţiat – n.r.) a fost de faţă cu noi, la puţin timp după ce s-a terminat examenul. Deci, când am aflat rezultatul, eram încă în sală. Faptul că am obţinut cel mai mare punctaj dintre toţi participanţii din acest an a fost un moment de fericire maximă, pentru că mi-am dat seama că toată perioada de muncă și stres s-a concretizat într-un rezultat foarte bun. Prima persoană pe care am anunţat-o a fost mama, cu siguranţă ea e prima pe care o sun pentru orice, fie bun sau rău!

Ca specialitate, am ales Cardiologia. Ca mentori, eu am norocul să îi am pe părinţii mei, ambii medici. Cred că ei au fost primii care mi-au arătat ce înseamnă empatia faţă de un om, probabil cel mai important element în Medicină. Ne-au indus, și mie, și fratelui meu, de când eram mici, dorinţa de a fi cei mai buni în ceea ce facem.

Arzu Salim s-a clasat anul acesta pe primul loc la examenul de rezidenţiat. În imagine era studentă în anul II, mergea în grădiniţe și se juca cu copiii „de-a doctorul”

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe