Ministerul Sănătății a anunțat că marți, 6 aprilie, s-au deschis 12 noi cabinete pentru administrarea vaccinului produs de compania Moderna.
Din 13 aprilie vor fi operaţionalizate încă 144 de cabinete noi pentru administrarea vaccinului produs de compania Pfizer, a precizat Ministerul Sănătății.
„De astăzi au fost operaţionalizate 12 cabinete noi de vaccinare cu vaccin de la compania Moderna, aşa încât în momentul de faţă vorbim de aproximativ 86 de centre de vaccinare cu Moderna, care cumulează un total de 103 fluxuri de vaccinare. De asemenea, din data de 13 aprilie vor fi operaţionalizate încă 144 de cabinete noi de vaccinare unde se va aloca vaccin de la compania Pfizer, iar din data de 20 aprilie vor fi deschise încă 41 de cabinete noi de vaccinare, unde se va aloca de asemenea vaccin de la compania Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.
Potrivit sursei citate, se va crește și capacitate de vaccinare în centre de la 60 de persoane/flux la 90 de persoane/flux.
„În perioada următoare se vor deschide centre mobile de vaccinare și la nivelul operatorilor economici care și-au exprimat această intenție, complementar cu vaccinarea prin intermediul medicilor de familie”, se arată într-o postare pe Facebook a Ministerului Sănătății.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe