Ionuţ Dragu și Mihai Daniel Moldoveanu sunt doi tineri care au decis să-și dedice o parte din timpul liber pentru a-i salva pe cei aflaţi în nevoie. Ei sunt voluntari la SABIF, iar pașii în acest domeniu i-au făcut prin programele „Există un Erou în fiecare dintre voi” și „Voluntari pentru Ambulanţă”.

„Pe mine cine mă salvează?”

Pe Ionuţ îl cunosc de aproape zece ani. Drumurile noastre s-au intersectat în Radioul public. Într-o zi, la o șuetă între colegi, mi-a spus că s-a înscris la cursuri de prim ajutor, iar ulterior, în programul „Există un Erou”. L-am privit cu admiraţie și l-am felicitat.

De atunci au trecut șase ani, iar el continuă să fie parte din program. Ba, mai mult, între timp a decis să urmeze și cursuri pentru a deveni asistent medical.

Nu se vede renunţând la prima lui dragoste, radioul, dar rămâne deschis posibilităţilor: „Deși am lucrat cot la cot cu asistenţii de pe secţiile unde am fost repartizat (în timpul practicii - n.r.), nu prea am reușit să fac ture întregi. Prima dragoste – jobul actual – este o relaţie de lungă durată (...). Chiar dacă am avut ce învăţa, nu mă văd asistent în spital. Încă. Dar nu se știe niciodată (râde)”.

S-a implicat în prima acţiune de voluntariat pe când avea puţin peste 30 de ani, atunci când în mintea lui a încolţit o întrebare simplă, dar legitimă: pe mine cine mă salvează? „Pur și simplu nu am mai vrut să accept preconcepţiile legate de diverse situaţii și, dacă tot am ales să rămân acasă (în ţară - n.r.), am crezut și încă mai cred că schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Așa, pas cu pas, am înţeles mai bine anumite laturi ale problemelor și, atât cât mi-a fost oferit să pun umărul spre mai bine, am făcut-o și o voi mai face. E ușor să pleci. Provocarea e să rămâi și să faci ceva”, ne spune Ionuţ.

Cursul care i-a influenţat destinul

Chiar dacă la început nu avea o pregătire medicală temeinică, după absolvirea cursului de prim ajutor i-a fost mai ușor să facă următorii pași, iar dorinţa de a învăţa tot mai mult l-a ajutat să meargă mai departe. S-a înscris în programul „Există un Erou”, a trecut de probele eliminatorii, iar apoi, „ca un burete”, participând la gărzi pe ambulanţă, din aproape în aproape și-a completat prin practică noţiunile teoretice
dobândite.

La vremea respectivă, cursul de prim ajutor consta în două zile de pregătire teoretică și practică, urmată de examinare scrisă și practică. Ceea ce a învăţat acolo l-a impresionat peste măsură: „Prima impresie contează întotdeauna, nu? La fel și în cazul meu. Cu toate că aveam habar de acele noţiuni minime, când sunt desfăcute și analizate rând pe rând de oameni care au o dragoste în a practica medicina, «microbul» se transmite fără să îţi dai seama”.

Munca de voluntar la Serviciul de Ambulanţă București-Ilfov (SABIF) l-a făcut să vadă lumea cu alţi ochi, chiar dacă spune că nu i-a schimbat viaţa la fel de mult ca altor colegi, acum asistenţi medicali practicanţi. I-a arătat cât de mult bine poate să facă de unul singur, cu propriile mâini, fără să se cramponeze de „lipsa unei diplome, aparaturi sau leac minune”. Totodată, l-a ajutat să înţeleagă ce este dincolo de aparenţe și ce reprezintă un ajutor primit într-un moment dificil de viaţă.

Mereu stăpân pe situaţie

Deși munca pe care o face nu este deloc ușoară, Ionuţ nu a avut niciun moment în care să se blocheze odată ajuns la un caz sau în care să aibă dificultăţi în a interveni; la cazurile mai delicate a știut exact la cine să apeleze, conform protocolului de lucru.

Consideră însă deosebite situaţiile care implică minori, el însuși fiind tată: „Părinte fiind, am o doză mare de empatie când vine vorba despre ei. Iar noi am făcut, cred, mult mai multe năzbâtii decât ei, însă suntem mai pregătiţi astăzi, ca ei să ajungă mai buni decât noi”.

De altfel, primul caz la care a intervenit a fost un accident rutier cu o victimă, minoră, în urma unei traversări printr-un loc nepermis. Nu a fost nevoie să primească alertă prin aplicaţia „Există un Erou”, deoarece a fost martor la nefericitul eveniment dintr-un mijloc de transport în comun: „Îmi aduc aminte că am ţipat la șofer să nu plece din staţie – cu scuzele de rigoare ulterioare (râde) – și să deschidă ușile ca să cobor, toţi cei din jur fiind înmărmuriţi”.

Până la sosirea unui echipaj de urgenţă a aplicat tot ceea ce învăţase la cursul de prim ajutor, iar victima a fost preluată de SMURD conștientă, cooperantă, dar cu traume multiple: „Pe moment derulam pașii și procedurile învăţate. Ulterior, la cinci minute după ce victima a fost preluată, am simţit nevoia să merg pe jos până acasă”.

Bucurii și lecţii de luat acasă

Pe cât posibil, Ionuţ încearcă să nu se atașeze emoţional pentru o perioadă lungă de timp de cazurile, persoanele și victimele pe care le întâlnește. Extrage aspectele medicale din fiecare experienţă trăită și merge mai departe, întrucât viaţa are multe momente extraordinare de oferit.

Pentru el, cele mai frumoase experienţe ca voluntar SABIF sunt cele în care, după toate momentele prin care a trecut, la final, un pacient sau o victimă reușește să aibă putere să-i mulţumească salvatorului său, „mai ales unui voluntar care, prin definiţie, își oferă din timpul său pentru binele celui de lângă el. Este o mică bucurie care cântărește mult la finalul zilei/săptămânii”.

Dincolo de aspectele medicale pe care Ionuţ le-a desprins din fiecare caz la care a participat, voluntariatul i-a oferit și numeroase lecţii de viaţă, iar prima și cea mai importantă este să aibă grijă de propria lui siguranţă: „Prima regulă este sfântă – siguranţa salvatorului. Dintr-o singură victimă pot deveni două destul de ușor. Mai ales în stradă unde, ca voluntari, nu avem echipamente speciale pentru incendii, scurgeri de lichide inflamabile, locuri inaccesibile, cabluri de curent secţionate etc.”.

O altă lecţie este aceea că nu totul se rezumă la manevre medicale, iar uneori, suportul psihologic are un efect mult mai bun. Dar și faptul că multe dintre preconcepţiile pe care le avea înainte de a se înscrie în program „erau total false și strâmbe”.

Continuarea aproape firească

Și pentru că „microbul” voluntariatului s-a lipit de el ca marca de scrisoare, cursurile de asistent medical, pe care le-a urmat ulterior, au venit ca o continuare firească.

După ce a aflat ce se întâmplă cu o victimă până la sosirea ambulanţei, apoi de la locul solicitării și până la spital, și-a dorit să vadă ce este și dincolo de ușile camerelor de gardă: „Am avut parte de experienţe nu doar utile. Dacă aș fi avut mai mult timp disponibil, probabil că m-aș fi regăsit pe una dintre secţiile spitalelor din România. Dacă sunt oameni care lucrează deja acolo, și eu pot. Cu siguranţă nu la fel de bine, acum, dar când va fi nevoie, voi fi acolo!”.

Nici măcar pandemia de COVID-19 nu l-a determinat să renunţe la a-i ajuta pe ceilalţi.

Chiar dacă la început a fost mai greu, iar nevoia de siguranţă a fost și mai mare, odată ce cadrele medicale au început să cunoască mai bine pericolul și și-au adaptat regulile, și voluntarii SABIF au făcut la fel: „Nu am renunţat să ne oferim o parte din timp, atunci când putem, pentru a-i ajuta pe cei despre care știm că aleargă de dimineaţă până seara pentru a salva o viaţă sau chiar mai multe. Suntem în continuare aici, din ce în ce mai mulţi, pregătiţi să venim în ajutor de fiecare dată când va fi nevoie”.

Dacă-l întrebi, îţi va spune că eroul din fiecare dintre noi poate să fie înalt sau scund, blond, șaten sau introvertit. Nu contează. „Ceea ce contează este că stă în puterea și priceperea noastră să facem diferenţa în multe situaţii. Să acordăm ajutorul corect în limitele competenţelor pe care le avem”.

Dacă la începutul activităţii sale în programul „Există un Erou”, voluntarii erau aproape singuri pe teren până la sosirea unui echipaj medical de urgenţă, acum lucrurile stau cu totul altfel.

Sunt destule situaţii în care odată ajunși la un caz, se intersectează cu diferite cadre medicale, care la rândul lor oferă un minimum de asistenţă medicală. Iar acest lucru, spune el, contează foarte mult pentru voluntarii care „nu au o pregătire medicală superioară, nu știu foarte bine să evalueze un pacient, să observe anumite semne și simptome ș.a.m.d”.

În tonul acesta optimist, la finalul discuţiei noastre l-am rugat să le dea un sfat celor care poate se gândesc să se înscrie în program, dar încă nu au făcut-o. A preferat să le ofere o temă de gândire: „În loc de sfaturi, aș prefera să dau mai departe «leapșa» care m-a prins acum ceva ani: Pe mine cine mă salvează?”.

„Basic Life Support”, valabil pentru oricine

Povestea lui Mihai Daniel Moldoveanu este deja cunoscută în spaţiul public. În urmă cu cinci ani, la numai 16 ani, a reușit să salveze viaţa unui bărbat căzut pe stradă care intrase în stop cardiorespirator.

La vremea aceea, era deja de aproape un an voluntar SABIF. Anul trecut, numele său a ajuns din nou pe buzele multora, după ce a salvat viaţa unui tânăr care a încercat să se sinucidă într-o staţie de metrou.

Face voluntariat de aproape șapte ani, iar ceea ce l-a mânat în această direcţie a fost dorinţa de a ajuta oamenii aflaţi la nevoie, dar și pierderea unui membru al familiei. Unul dintre programele în care activează ca voluntar SABIF este „Voluntari pentru Ambulanţă”.

Pentru a se înscrie acolo a trimis o scrisoare de intenţie către Asociaţia Societatea de Salvare București (ASSB). A fost chemat la un interviu, iar după ce a fost declarat admis, a trecut printr-un curs de pregătire, a trecut și examenul, și apoi a intrat în pâine: gărzi pe ambulanţă.

Cursul pe care l-a urmat, intitulat „Basic Life Support”, i-a fost extrem de folositor în multe situaţii. Conţine protocoale de resuscitare, de prim ajutor în diverse cazuri (infarct, AVC, hemoragii, fracturi etc.) și i-a lăsat impresia că prezintă noţiuni care ar trebui să facă parte din cultura generală a oricărui om:

„Ar trebui ca oricine să poată începe manevrele de resuscitare până la venirea ambulanţei. Chiar nu e nevoie de studii superioare în domeniu pentru a învăţa cum să efectuezi corect compresiile toracice, iar aceste mișcări efectuate până la venirea ambulanţei pot contribui mult la salvarea unei vieţi”.

Decesul unei victime, o provocare

Chiar dacă întâmpină provocări zilnic, munca de voluntar nu i s-a părut niciodată dificilă. Recunoaște însă că un moment greu în activitatea sa îl constituie decesul victimelor de care se ocupă, dar merge mai departe și își spune că data viitoare va fi mai bine.

Primul caz la care a luat parte s-a desfășurat rapid, dar a simţit că a fost folositor cuiva: „Probabil că a fost și unul dintre motivele pentru care am continuat să fiu voluntar. (...) Am fost la multe urgenţe, de toate tipurile, toate te impresionează, dar trebuie să fii conștient că nu trebuie să te marcheze”.

Munca de voluntariat l-a schimbat. L-a făcut să fie mai calm și să trateze toate cazurile cu același sentiment de siguranţă. Să nu-și depășească atribuţiile de voluntar și să ajute de fiecare dată atât cât îi este permis. Pe de altă parte însă, i-a marcat și traseul profesional: „După ce am început, la 14 ani, activitatea de voluntar în programul «Există un Erou», era cumva firesc să continui inclusiv profesional tot pe aceeași direcţie. Anul viitor voi termina școala și îmi doresc să rămân asistent medical la SABIF”.

Timpuri noi, încercări noi

Chiar dacă poate fi o activitate complexă, până la urmă, în voluntariatul medical totul se rezumă la aplicarea unor protocoale de lucru pe care, cu timpul, voluntarul ajunge să le stăpânească, explică Mihai.

Iar atunci când la toate acestea se adaugă și o doză de determinare, nimic nu mai poate sta în calea celui care-și dorește să-și ajute aproapele: „Există pur și simplu o motivaţie interioară, iar altruismul și dorinţa de a ajuta omul aflat la nevoie te determină să continui. Și nu te lasă nici măcar să-ţi pui problema de a renunţa (râde)”.

De aceea, poate, nici el nu a renunţat la munca de voluntariat după declanșarea pandemiei de COVID-19. Odată cu aceasta, au venit și alte provocări. Protecţia a devenit mai riguroasă, iar protocolul de resuscitare s-a modificat și el puţin.

Acum folosește măști de altă calitate și este mai atent la direcţia în care respiră sau tușește victima. La toate se adaugă, însă, o nouă încercare – necesitatea de a fi mult mai atent în unele situaţii: „Una dintre dificultăţi (...) este necesitatea unei munci de convingere pe care trebuie să o ducem cu victima – întâlnită mai des acum – pentru a accepta transportul la spital. (...) Cum spunea recent o colegă, uneori teama de COVID-19 este mai mare decât teama de infarct”.

Chiar și așa, spune Mihai, oricine ar vrea să se alăture voluntarilor SABIF ar trebui să o facă fără să stea pe gânduri, din mai multe considerente: în primul rând, va avea ocazia să ajute mulţi oameni, iar uneori chiar să contribuie la salvarea unei vieţi. În al doilea rând, va avea ocazia să afle multe lucruri noi și să cunoască oameni deosebiţi. Pe scurt, va avea multe satisfacţii. E adevărat, nu materiale, adaugă zâmbind.

UN PROGRAM PENTRU EROII DIN NOI

Prin programul „Există un Erou”, voluntarii care se află pe o rază de un kilometru faţă de o solicitare medicală în spaţiul public sunt alertaţi prin sms sau prin intermediul aplicaţiei dedicate.

Pe baza informaţiilor minime primite, fiecare decide apoi dacă poate ajuta în timp util, până la ajungerea unui echipaj medical de urgenţă. Situaţiile întâlnite și primul ajutor acordat nu diferă cu mult faţă de scenariile exersate în cadrul cursului, spune Ionuţ Dragu.

Procedurile de la faţa locului depind de ceea ce voluntarii găsesc odată ajunși acolo, explică Mihai Daniel Moldoveanu: „Spre exemplu, dacă victima este în stop cardio­respirator, începem compresiile toracice și anunţăm la 112 care este starea victimei, pentru a ști din timp că trebuie să trimită cea mai apropiată resursă specializată – echipaj de terapie intensivă SABIF sau SMURD.

În general, preferăm să delegăm cuiva partea cu apelul la 112, pentru a putea să ne ocupăm corespunzător de victimă. În cazurile cu hemoragii sau politraumă ne ocupăm în primul rând de oprirea hemoragiei și imobilizarea victimei”.