Newsflash
ACTUALITATE Știri

Peste o mie de ambulanțe noi intră în dotarea DSU

de Cristina GHIOCA - ian. 9 2026
Peste o mie de ambulanțe noi intră în dotarea DSU

Până în 31 august 2026, parcul auto al SMURD și al Serviciilor de Ambulanță Județene București-Ilfov va fi înnoit cu 1.200 de ambulante.

La finalul anului trecut, Ministerul Afacerilor Interne a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea a 1.200 de ambulanțe noi prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), într-un comunicat de presă. 

Noile ambulanțe sunt destinate Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), iar de ele vor beneficia atât echipajele SMURD, cât și Serviciile de Ambulanță Județene București-Ilfov. Termenul de implementare al proiectului este 31 august 2026. Din numărul total al ambulanțelor, 1.000 sunt de tip B și 200 de tip C (destinate intervenției medicale de urgență la cel mai înalt nivel și transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotate cu echipamente, materiale și medicamente de terapie intensivă – n.red)

„Aprobarea recentă a PNRR pentru România asigură fondurile necesare achiziției a 1.200 de ambulanțe noi, destinate atât echipajelor SMURD, cât și Serviciilor de Ambulanță Județene/B-IF. Astfel, Departamentul pentru Situații de Urgență continuă să depună eforturi constante pentru modernizarea și extinderea parcului auto destinat intervențiilor medicale de urgență”, au transmis reprezentanții IGSU.

Potrivit acestora, în anul 2022 a fost identificată o finanțare pentru achiziția a doar 591 de ambulanțe prin Programul Dezvoltare Durabilă, însă odată cu revizuirea PNRR în 2025, s-a creat oportunitatea de a finanța întreaga investiție printr-un singur program. Până în prezent, au fost deja livrate 378 de ambulanțe tip B și 96 de ambulanțe tip C.
 


Notă autor:

Foto: IGSU/Facebook

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe