Newsflash
Sănătate privată

Prima clinică a memoriei din România, găzduită online

de Dr. Laura Davidescu - iul. 1 2020
Prima clinică a memoriei din România, găzduită online

Condusă după modelul clinicilor de memorie din cadrul NHS England, clinica este condusă și organizată de dr. Liana Rada Borza și este găzduită pe platforma Medicentrum.

Începând de astăzi, 1 iulie 2020, platforma Medicentrum găzduiește o Clinică a Memoriei care funcționează exclusive online și care este coordonată de dr. Liana Rada Borza după modelul britanic. Dr. Liana Rada Borza este cadru universitar la Centrul de Psihiatrie al Imperial College London, expert independent al Comisiei Europene Bruxelles și asociat al platformei de telepsihiatrie Psychiatry - UK, Marea Britanie.
Din echipă face parte și psiholog clinician dr. George Macarie. Totodată, Clinica Memoriei colaborează cu neurologi, cardiologi, geriatri, neurochirurgi și alți specialiști de pe platforma Medicentrum pentru a trata individualizat problema fiecărui pacient.

S-a lansat Medicentrum. Ce este și cum funcționează

Clinica se adresează pacienților cu vârste de peste 40 de ani care se confruntă cu probleme de memorie și au nevoie de investigații și de evaluări pentru a afla cauza acestor probleme, ca mai apoi să fie diagnosticați și să primească tratamentul adecvat.

„La Clinica Memoriei ar trebui să apeleze o persoană care constată că începe să uite, că experimentează diverse probleme cu memoria sau când cei din jur o îndreaptă către noi pentru că remarcă genul acesta de probleme.

O astfel de clinică este soluția ideală pentru pacientul cu tulburări de memorie, pentru a nu mai fi nevoit să treacă pe la spitalul de psihiatrie, deci se înlătură stresul unei astfel de experiențe, frustrarea că este bolnav psihic, dar și stigma socială”, explică dr. Liana Rada Borza.

Modul de lucru, după o evaluare inițială online care are prețul de 250 lei, presupune și o întâlnire virtuală a medicului cu pacientul și cu familia acestuia pentru stabilirea diagnosticului și a tratamentului. Aceste întâlniri sunt urmate de monitorizare și de suport postdiagnostic.

Accesibilitatea online face clinica o opțiune ideală atât pentru persoanele din toate colțurile țării, cât și pentru cele din diaspora.

Medicentrum lansează Clinica Memoriei_vizualDespre demență

Conform OMS, în lume există peste 50 de milioane de persoane diagnosticate cu demență în acest moment, dintre care 60-70% suferă de Alzheimer, cea mai răspândită formă a bolii. Anual, alte 10 milioane de persoane sunt diagnosticate cu această boală. Pacienților le sunt afectate memoria, judecata, gândirea, înțelegerea, capacitățile de calcul, de învățare și de orientare. Diagnosticul afectează din punct de vedere fizic, social, psihologic și economic atât persoanele diagnosticate, cât și familiile lor, dar și societatea, în general.

Despre Medicentrum

Medicentrum este o platformă creată de medici pentru pacienți și este foarte ușor de folosit: medicii își creează cont și sunt validați, iar pacienții trebuie să completeze un formular. În acest moment, clinica virtuală creată de dr. Horațiu Ioani aduce împreună peste 250 de medici, care acoperă toate specializările. Mai multe informații, pe site-ul oficial: medicentrum.ro

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe