Scleroza multiplă nu i-a furat zâmbetul senin şi molipsitor Cristinei Popp. La 44 de ani, ea a învăţat să trăiască cu acest diagnostic și a descoperit faptul că poate să facă multe, însă cu preţul depresiei și, mai apoi, al acceptării.

Chiar dacă diagnosticul de scleroză multiplă (SM) l-a primit ca pe un „dar”, în mai 2018, cu două săptămâni înainte de ziua ei de naștere, tânăra din București spune că îi place viaţa, așa cum este ea, și este recunoscătoare pentru toate.

„Am încercat să-l refuz, să îl neg cu toată fiinţa mea, dar cu cât încercam mai mult să renunţ la el, cu atât își făcea mai mult simţită prezenţa. A fost acel cadou de nerefuzat, care își cerea locul alături de primul dar primit – viaţa mea”, povestește Cristina.

Cu timpul, tânăra a înţeles faptul că adevăratele cadouri nu sunt cele pe care ni le dorim, ci acelea pe care le merită fiecare dintre noi: „Acum știu, eu sunt deosebită, iar rolul meu este unul special, croit doar pentru mine”.

„Am avut puterea să mă ridic”

SM a apărut în viaţa ei în 2016, atunci a avut primele simptome. Pe lângă oboseala accentuată, i-a amorţit degetul mic de la mâna dreaptă. Însă diagnosticul oficial l-a primit doi ani mai târziu, după ce nu și-a mai simţit corpul de la brâu în jos, o perioadă lungă de timp.

„Clar eram în categoria puseului, pentru că trecuseră mai mult de 72 de ore, și eu îmi priveam neputincioasă acea parte a corpului. O vedeam, mă coordonam, dar nu simţeam nimic. Au fost momente când, deși mă coordonam (în interior), am avut dificultăţi de mers. Au fost zile când îmi târam piciorul drept după mine”, își amintește ea.

A încercat să ascundă faptul că nu poate merge, însă la un moment dat a renunţat să mai facă asta. Tot în acea perioadă i-a amorţit și jumătatea dreaptă a corpului – partea de sus –, apoi s-a confruntat cu tulburări senzoriale: „Dacă, de exemplu, puneam mâna pe ceva rece, simţeam acel ceva ca fiind fierbinte. Dacă puneam mâna în apă fierbinte, o simţeam rece ca gheaţa”.

Cristina mărturisește că la început a tratat SM ca pe o boală, dar, în prezent, o consideră ca fiind o situaţie de viaţă. Astfel, s-a înscris în Programul naţional de tratament și este supravegheată de o echipă de medici de la Spitalul din Balotești.

Acum se simte foarte bine, pentru că nu a mai avut vreun puseu și pentru că a înţeles de ce a apărut această afecţiune în viaţa ei: „SM nu este un diagnostic ușor de digerat. Mi-a fost foarte greu, pentru că în perioada aia de început nu am fost deloc bine cu mine însămi. Am fost într-o depresie cumplită și nu găseam motivaţie în nimeni și în nimic. Și totuși, am avut puterea să mă regăsesc eu pe mine și să mă ridic”. Tânăra susţine că SM nu este o boală și că depinde de fiecare cum vede această întâmplare.

Citiți și: Diagnosticul care se poate ţine sub control