Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Reportaje

Filozofia faţă de boală trebuie schimbată

Viața Medicală
Dr. Dan PEREŢIANU joi, 6 iunie 2013

Corelaţii între alimentaţie, hormoni şi longevitate

Congresele europene de endocrinologie nu au „o temă“. Cu toate acestea, subiectiv privind, am considerat că tema centrală de anul acesta a celui de al 15-lea Congres European de Endocrinologie a fost îmbătrânirea, rolul hormonilor (sau al receptorilor hormonali) în îmbătrânire, acţiunile anti-aging ale unor hormoni puternic implicaţi (somatotropul şi testosteronul), precum şi relaţia cu alimentaţia şi obezitatea.

Mâncarea şi longevitatea

   Prima conferinţă plenară cu tematica de mai sus a fost susţinută de prof. dr. Linda Partridge, directoarea Institutului Max Planck pentru Biologia Îmbătrânirii, din Köln (Nutrient-sensing pathways in ageing).
   Punctul de plecare a fost... mâncarea! Adică modul în care este stimulată de mâncare axa insulină – factor de creştere (insulin growth factor 1), în relaţie cu viaţa, cu longevitatea.
 
   În relaţia amintită, sunt implicate numeroase căi intra­celulare (în figură, cu roşu), cea mai importantă fiind dfoxo.filo
   Manipularea genei dfoxo ar conduce la mărirea sau scurtarea vieţii. Unul din mijloace ar fi limitarea alimentării.
 

   Surprinzător pentru ceea ce cred mulţi, speranţa de viaţă a antecesorilor noştri, care mâncau puţin, era mică (maximum 35 ani). Gândiţi-vă că primul program guvernamental pentru alimentaţie a fost „lansat“ în jurul anului 1600, de regele Franţei, Henric al IV-lea de Bourbon, care ar fi afirmat: „Voi face de aşa natură ca în regatul meu să nu existe familie (de francezi/ţărani) care să nu aibă, la sfârşitul săptămânii, pe masă, o pasăre“.

Lungul drum spre umanitate

   Aici vreau să scot în evidenţă afirmaţiile dintr-un articol din Nutrition Research Reviews (Kuipers şi colab. A multidisciplinary reconstruction of Palaeolithic nutrition that holds promise for the prevention and treatment of diseases of civilisation. 2012 Jun), în care se face o trecere în revistă a argumentelor prin care se poate dovedi ce fel de alimentaţie a avut genul Homo şi speciile înrudite şi motivul pentru care Homo a devenit om.
   De fapt, legătura dintre cercetările Lindei Patridge şi cele ale grupului olandez al lui Kuipers sunt complementare şi pozitiv coroborative. Antropologic, se poate considera că omul s-a definitivat genetic acum 1,2 milioane de ani. Atunci a avut loc procesul de creştere a craniului şi a creierului. Tot atunci se observă o schimbare în alimentaţia speciilor umane. Cercetătorii au corelat mărirea creierului cu modificarea alimentaţiei. Se admite că atunci omul, din maimuţă, şi-a schimbat „regimul“. Acesta a devenit mai carnivor. Dovada este modificarea mărimii intestinului gros (care se micşorează, la ierbivore fiind mai mare, precum la cimpanzeu şi gorilă), corelativ cu cea a intestinului subţire (care se măreşte, carnivorele au intestinul subţire mai lung). Corelaţiile au mers mai departe: creierul uman este mai „gras“ decât al primatelor, adică el conţine mai multe grăsimi extrem de specializate. Pentru ca creierul uman să crească de la 340 g la naştere la 1.300 g la 3–4 ani, este necesară acumularea de astfel de grăsimi în creier. Aceste substanţe se găsesc în vegetale, dar în cantitate insuficientă. De aceea s-a considerat că, pentru a creşte de trei ori, alimentaţia umană a folosit aportul de carne. Studiile izotopice de raport Ca:Br:St:O:C arată că proteinele animale mâncate de omul primitiv erau din apă, din lacuri şi din mare. Trecerea la proteinele terestre (animale obţinute prin vânătoare) este de dată mult mai recentă, probabil, pentru Homo sapiens, nu mai mult de 12.000 de ani! Pentru H. neandertha­liensis s-a dovedit că vânătoarea (terestră!) a început acum 100.000 de ani. Se admite astfel că, în urmă cu circa 10.000–12.000 de ani, Homo sapiens mânca aproximativ 50% proteine din animale legate de apă şi 50% vegetale crude dure (rădăcini, frunze). Atunci, speranţa de viaţă era de 45 de ani.
   A urmat perioada numită „revoluţia agricolă“, prin care specia Homo devine om preistoric din paleolitic. Creşterea vegetalelor, în principal a cerealelor, are însă un efect paradoxal asupra speranţei de viaţă: ea scade spre 25 de ani. Cu toate acestea, numărul populaţiei creşte prin acest tip de alimentaţie.
   Reintroducerea cărnii în alimentaţia curentă (vezi şi afirmaţiile lui Henric al IV-lea), introducerea zahărului şi a ciocolatei, apărute după revoluţia industrială, au condus la creşterea treptată a speranţei de viaţă. Totodată, a crescut („secular“) şi înălţimea speciei.

Decalajul genelor cu alimentaţia

   Faptul că apar boli degenerative legate de alimentaţie arată, totuşi, că există un important decalaj între gene, care se formează în milioane de ani, şi viaţa actuală modernă, care are circa 100 de ani. Omul modern nu are genele care să-i permită să trăiască normal până la sfârşitul vieţii cu alimentaţia modernă. Sau, cu alte cuvinte, alimentaţia modernă este inadecvată genelor omului modern. Grupul Kuipers afirmă: „Fie ne întoarcem la trecut, fie ne schimbăm genele!“.
   Dar, cum se ştie, decalajul dintre gene şi alimentaţie a apărut de-abia în ultimii 50 de ani. Până atunci, acest decalaj nu exista (vezi speranţa de viaţă limitată de acum 100–200 de ani).
   Revin la noile cercetări despre longevitate. Studii recente sau mai vechi arată că drosofilele, viermii şi şoriceii care mănâncă mai puţin trăiesc mai mult. Ce vrea să spună Linda Patridge este că viaţa poate fi prelungită prin acţiuni experimentale la nivelul genelor care influenţează axa insulină–IGF.
   Dar aceeaşi restricţie calorică duce şi la scăderea aterosclerozei, atât la om, cât şi la maimuţe.
   Mecanismele intime intranucleare şi intracitosolice prin care manipu­larea genei dfoxo produce prelungirea vieţii ţin de: expresia mai redusă a genelor replicative, scăderea trans­por­tului intracelular, scăderea macro­moleculelor catabolice, amplificarea procesului de reparare ADN, amplificarea procesului de reglare negativă a transcripţiei.
 
   La nivelul observaţiei organice experimentale, notăm scăderea degradării neuronale, menţinerea activităţii neuronale mai mult timp.

Îmbătrânirea este o boală

   Poziţia Lindei Partridge este că medicina se concentrează pe diagnostice de organe şi sisteme care se degradează şi tratează implicit. Există numeroase boli degenerative dependente de vârstă: cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul, Alzheimer, Parkinson etc. Fiecare dintre ele este tratată corespunzător de specia­liştii corespunzători.
Linda Patridge afirmă că această abordare este greşită. Nu trebuie tratat cancerul, diabetul etc., ci trebuie tratată îmbătrânirea.
De aici, o concluzie de filozofie a medicinii: bătrâneţea nu este un „proces“ sau o „stare“, ci este o „boală“. Orice boală se tratează cu mijloacele specifice. Bătrâneţea, ca boală, se va trata prin intervenţii asupra genelor care conduc la creşterea longevităţii.

Testosteronul şi efectele sale benefice

   Alt mijloc prin care îmbătrânirea şi urmările ei pot fi blocate sau întârziate, cu legătură între bolile cardiovasculare, obezitate şi rezistenţa la insulină (boli ale vârstei) este testosteronul (Zitzmann, Jones şi Channer: Testosteron deficiency – a risk factor for cardiovascular disease?).
   Se ştie că testosteronul acţionează la nivel nuclear, prin receptori specifici cu acţiune genică. Se ştie că speranţa de viaţă este legată de nivelul de testosteron: cei cu testosteron puţin trăiesc mai puţin. Şi: cei cu testosteron puţin sunt mai graşi şi mai diabetici, fapt care îi face să trăiască mai puţin. De aceea, testosteronul trebuie administrat la obezii şi diabeticii cu hipogonadism cu debut tardiv. În plus, o altă concluzie a simpozionului amintit a fost că primul tratament în bolile cardiovasculare ar trebui să fie... testosteronul. Efectul este benefic în hipertensiune, în angină şi în insuficienţa cardiacă. Vechea paradigmă, cum că bărbaţii fac infarct pentru că au testosteron, iar femeile sunt protejate pentru că au estrogeni, este falsă. Fac infarct bărbaţii care nu au testosteron!
   S-au discutat două căi de abordare: cea britanică/en­gleză (cu gel de testosteron) şi cea germană (tratamentul injectabil). Jones şi Channer consideră că, prin doze zilnice de 50 mg, se poate controla testosteronemia, mai ales la vârstnici, la care se pune problema de a nu creşte prostata. În momentul în care apar primele reacţii negative posttestosteron, se opreşte trata­mentul. Zitzmann administrează o injecţie de testosteron-depot de 1.000 mg, care acoperă trei luni. Complianţa este mai mare la acest gen de terapie. În plus, transfor­marea testosteronului în dihidro­testo­steron (caracteristică a pielii, ca organ sexual) este mai redusă prin injecţie. DHT apare din testosteron numai în organele sexuale, acolo unde este nevoie de acest compus. De remarcat că testosteronul acţionează ca atare în proporţie de 60%, în muşchi şi ficat, circa 25% prin aromatizare la estradiol, în creier şi hipofiză, şi numai 15% prin „sexualul“ DHT.
   La acest congres (ca şi la altele), am arătat că, prin această injecţie cu absorbţie lentă, nu se produce creşterea prostatei şi nici creşterea PSA (Pereţianu şi colab.: Testosterone undecanoat does not increase PSA; Analysing by decade, TUD-depot does not increases prostate volume). Mai mult, am observat că introducerea terapiei în „fereastra optimă“ conduce chiar la scăderea volumului prostatei.

Reîntoarcerea la somatotrop

   Al doilea hormon despre care s-a discutat ca fiind implicat în longevitate şi anti-aging a fost somatotropul (STH) Aici aş dori să fac o paranteză, derivată din chiar poziţia expertului care a prezentat subiectul, Christian Strasburger (Adult GH deficiency replacement). Hormonul este cu acţiune largă, somatotrop, dar este numit după acţiunea sa limitată, cea de creştere. Sunt de acord că numele „de creştere“ nu este adecvat. Cercetătorul german îl numeşte „hormon de menţinere a homeostaziei“. Ar trebui ca medicii şi medicina să se întoarcă la maeştrii care au definit hormonul: Virchow, Pierre Marie, Marinescu, Parhon – şi anume somatotrop.
   S-a arătat că deficitul de STH conduce la mortalitate prematură. Administrarea acestui hormon la adultul care nu are suficient STH are efecte benefice evidente: creşte masa musculară şi scade masa adipoasă, creşte densitatea osoasă şi previne osteoporoza, scade LDH-colesterolul, creşte calitatea vieţii, creşte nivelul de oxid nitric prin creşterea proceselor GMP-dependente (anabolice), creşte capacitatea de efort fizic, îmbunătăţeşte somnul.
   Toate aceste acţiuni pozitive au fost dovedite la bolnavii cu deficit de STH. Ele nu au fost probate (prin medicina bazată pe dovezi) la persoanele la care nu există deficit, adică la sportivi. Cu toate acestea, adică deşi nu s-a arătat că STH este pozitiv în a creşte performanţa sportivă, hormonul este interzis la sportivi de World Anti-doping Agency. Faptul a fost scos în evidenţă în cadrul discuţiilor pe marginea prezentării.
   La congres s-a mai discutat despre terapiile imune noi în oftalmopatia Graves-Basedow, despre cancerul tiroidian şi despre managementul nodulilor tiroidieni benigni, despre receptorii promiscui ai mineralocorticoizilor şi despre multe alte subiecte.


Abonament VM 600x600-01 v3b

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Până la 31 decembrie 2020, ai reducere la prețul abonamentului pe 12 luni și ceva în plus:
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.