Cu ajutorul psihoterapiei și al medicaţiei, mamele care suferă de depresie pot avea o calitate mai bună a vieţii. Însă este important ca persoanele din jurul lor să recunoască semnalele de alarmă și să le dea o mână de ajutor.

Ceai cald și tartă franţuzească, într-o după-amiază de toamnă, ca la carte, cu foșnet de frunze uscate sub tălpile noastre. Pe fundal, în curţile din vecinătatea ceainăriei, pisicile din Cotroceni așteaptă să fie fotografiate și postate pe Instagram. În acest decor am stat de vorbă cu Lavinica Mitu, autoarea volumului de proză scurtă „Bărbatul fără cap” (apărut la Polirom), despre un subiect cu care se confruntă multe mame din România – depresia post-partum. Cu ajutorul ei, ne-am propus să atragem atenţia asupra semnelor și simptomelor, dar mai ales asupra faptului că este esenţial ca și taţii, bunicii, prietenii ori rudele să ofere sprijin proaspetelor mămici care se luptă cu această afecţiune după nașterea unui copil.

„Am nevoie de ajutor!”

Când fetiţa Lavinicăi avea 4 luni, soţul ei și-a dat seama că s-a întâmplat ceva cu tânăra mamă. El a fost nevoit chiar să intervină într-un moment extrem de critic. „Am avut momente de furie și de agresivitate pe care nu am putut să mi le reprim și am zgâlţâit-o foarte tare pe cea mică de câteva ori, adică a trebuit ca B. (soţul – n.red.) să intervină ca să o scoată din mâinile mele. Nu am lovit-o. Dar dacă nu ar fi fost el cu mine acasă, recunosc, e foarte posibil să fi ajuns să-i fac rău copilului meu”, povestește scriitoarea.

Cunoscând istoricul soţiei sale, care mai suferise în trecut de depresie, B. i-a spus în acea zi să își caute un terapeut nou și să reînceapă psihoterapia. Lavinica a început să facă „săpături” pe internet. A descoperit un articol despre o psihoterapeută și astfel și-a spus că ar merita să încerce să discute cu ea la cabinet: „Mi-am luat copilul, m-am dus cu A. în marsupiu la prima întâlnire [cu terapeuta]. (...) I-am spus «Sunt Lavinica, chestia asta mi-a distrus viaţa!» (râde)”. În acea primă discuţie cu terapeuta, scriitoarea i-a spus cu sinceritate următoarele fraze: „Vreau să mor! Vreau să moară ea! Vreau să moară bărbatul meu, vreau să scap de tot ceea ce mi se întâmplă. Nu mai pot! Am nevoie de ajutor!”. Astăzi au trecut mai bine de trei ani de când lucrează cu acel psihoterapeut.

Invizibilă și forţată să trăiască

Printre problemele care au venit la pachet cu depresia post-partum a fost și faptul că tânăra mamă s-a simţit invizibilă după nașterea fetiţei sale: „Asta se întâmplă cu o femeie care suferă de depresie postnatală: devine invizibilă în faţa celorlalţi și în faţa ei. Efectiv te depersonalizezi. Nu mai exiști și totuși ești forţată să te trezești în fiecare dimineaţă și să exiști. Asta e crunt”.

De foarte multe ori se întâmplă ca mamele să somatizeze emoţiile în acele perioade depresive, povestește tânăra, descriind ce se întâmplă cu aceste femei, așa cum a simţit și ea: se trezesc dimineaţa și simt durere în tot corpul, în fiecare milimetru de piele. O durere care nu poate fi controlată: „Imaginează-ţi că îţi taie cineva o mână și-un picior și te forţează să te duci dintr-un capăt în celălalt al Cotroceniului. Asta simţi când trebuie să te trezești”. 

Despre depresia post-partum nu trebuie să știe doar mamele, afirmă Lavinica Mitu în încheiere. Este bine ca semnele și semnalele de alarmă să intre în vocabularul celor din jur. Trebuie să știe despre manifestările depresiei postnatale atât taţii, cât și bunicii, părinţii, prietenii, prietenele – „care și ele, la rândul lor, au copii, dar poate că nu au trecut prin depresie postnatală și nu te vor înţelege”. 

Depresia postnatală nu are absolut nicio legătură cu faptul că îţi dorești sau nu îţi dorești copilul respectiv. (Lavinica Mitu, scriitoare)

Factori predispozanţi și factori favorizanţi

Yolanda Creţescu, psiholog clinician și psihoterapeut adlerian, spune că se produce o schimbare chimică în creierul femeii odată ce devine mamă. Depresia post-partum este o boală și, ca orice boală, are factori predispozanţi și factori favorizanţi. „Ea vine din presiunea mediului în care femeia a crescut; din convingerile cu care a crescut; din așteptările pe care le are mama despre lume, despre viaţă, despre familie, despre ea însăși și, mai ales, despre copil”, mi-a explicat Yolanda Creţescu. Aceste concepte sunt extrem de importante atunci când psihologii au de-a face în cabinetul lor cu o pacientă cu depresie post-partum. 

Trebuie să știm că bebelușul este al familiei primare, este al mamei și al tatălui. Mai trebuie să reţinem că toţi ceilalţi membri ai familiei extinse pot fi ajutoare pentru proaspăta mămică, dacă li se cere acest lucru. În esenţă, fiecare mamă are nevoie să experimenteze în felul ei maternitatea, arată psihologul: „Presiunea transgeneraţională în care știe bunica mai bine dacă îi pune sau nu scufiţa [bebelușului], dacă [mama] alăptează sau nu, de ce nu alăptează, cum trebuie să fie viaţa ei etc. nu este sănătoasă”.

Lucruri ce trebuie discutate în cabinet

De asemenea, dacă vorbim despre o femeie perfecţionistă, competitivă, care și-a imaginat viaţa de maternitate într-o formă rece, non-emoţională, în care ea și-a propus ca după trei luni de la naștere să se întoarcă la serviciu, acești factori o determină să pună o presiune uriașă pe ea însăși: „Așteptările pe care le ai tu, mamă, din familia de bază – de genul «Eu îmi propun să fiu o mamă mai bună decât mama mea» – pun o presiune la fel de mare”, completează Yolanda Creţescu. Incapacitatea de a face faţă efortului major pe care îl exercită sarcina, nașterea și creșterea unui bebeluș asupra mamei și asupra cuplului sunt lucruri care trebuie să fie discutate în cabinetul de psihoterapie.

Se poate transforma în urgenţă medicală

În opinia Victoriţei Tudosie, medic specialist Psihiatrie pediatrică, depresia post-partum este o problemă de sănătate slab adresată în România și slab recunoscută. La nivelul populaţiei există această presupunere cum că oricum mama, după naștere, doarme mai puţin, „deci de aceea este tot timpul obosită și cu emoţiile la pământ”. 

Însă chiar și așa, trebuie să ţinem cont că episoadele de depresie post-partum pot să afecteze atât sănătatea emoţională a mamei, cât și a copilului. „Poate să devină o urgenţă medicală, prin transformarea depresiei într-o psihoză post-partum care implică risc asupra mamei și inclusiv riscul de pruncucidere, deoarece există o instabilitate biologică la nivelul creierului. Aceasta necesită intervenţie farmacologică de urgenţă”, a declarat dr. Victoriţa Tudosie.

Semnale de alarmă

Medicul a atras atenţia că nu trebuie să facem confuzie între stările de tristeţe (normale în primele zile după venirea pe lume a bebelușului) și depresie. Există o perioadă de câteva zile sau săptămâni după naștere, așa-numitele stări de baby blues, când mamele se așteaptă să le fie mai dificil din punct de vedere emoţional. „Dacă, în această perioadă și după, intensitatea este foarte mare, trebuie să se tragă un semnal de alarmă”, explică dr. Victoriţa Tudosie.

Un alt lucru care trebuie știut: dacă mama continuă să aibă o dispoziţie mai degrabă tristă mai ales după această perioadă de baby blues, dacă nu reușește să se bucure nici măcar de interacţiunea cu bebelușul, dacă nu reușește să se bucure de interacţiunile cu ceilalţi membri ai familiei și este mai degrabă iritabilă, irascibilă, aceste lucruri ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă. În această situaţie familia sau respectiva mamă ar trebui să încerce să obţină cât mai repede sevaluarea unui medic psihiatru.

Imaginea maternităţii în societatea românească

Despre depresia post-partum am stat de vorbă și cu Codruţa Dijmărescu, medic specialist Obstetrică-ginecologie la Enayati Medical City, întrucât și ea s-a confruntat cu această tulburare după ce a devenit mamă. Efortul depus la naștere, problemele în apariţia laptelui, alăptarea, nopţile nedormite din cauza plânsetelor bebelușului și dificultăţile de adaptare la noua viaţă reprezintă o perioadă grea pentru orice mamă, afirmă medicul ginecolog: „Organismul după naștere este afectat, și stima de sine la fel. De multe ori ne doare spatele când ne aplecăm să ridicăm bebelușul sau să îi facem băiţă. Toate acestea, corelate cu lipsa cronică de somn, pot duce la apariţia depresiei”.

Ea a oferit și câteva recomandări cu privire la ce pot face tinerele mămici pentru a atenua aceste simptome. Pot fi administrate unele suplimente, cum ar fi magneziul, dar și unele vitamine: „Eu le recomand lăuzelor să beneficieze de un supliment de magneziu, care ajută în adaptarea organismului la organizarea vieţii de după naștere. De asemenea, calciul și fierul sunt foarte eficiente, iar vitaminele sunt și ele bine-venite. Nu în ultimul rând, activitatea fizică este extrem de benefică și ajută la ameliorarea simptomelor de depresie post-partum”. 

Basm, împlinire și perfecţiune

În ceea ce privește imaginea maternităţii în societatea noastră, în opinia medicului ginecolog, aceasta tinde să fie idealizată, „să pară că e de basm, doar împlinire și perfecţiune, când, de fapt, lucrurile sunt mult mai complexe”. De asemenea, foarte multe persoane spun, după cum
amintește specialista, că depresia postnatală nu există, că e doar o invenţie a societăţii moderne.

„Nu e deloc așa, depresia chiar există și trebuie tratată ca atare. Din fericire, se fac pași în această direcţie. Ca să vă dau un exemplu, există la ora actuală o propunere legislativă – adoptată deja în Senat – prin care este modificată Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, astfel încât mamele post-partum să fie incluse printre beneficiarii de programe ştiinţifice, medicale, educaţionale şi sociale pentru prevenirea îmbolnăvirilor psihice”.

În încheiere, dr. Dijmărescu a vorbit despre rolul medicului ginecolog în viaţa lăuzei. Dacă acesta remarcă indici depresivi la pacientele sale, ar trebui să le recomande un specialist: „Nu trebuie să ne fie rușine să apelăm la un psiholog care să ne ajute să depășim această perioadă”. 

Depresia se poate preveni dacă se implică toţi cei din jurul viitoarei mămici. Un rol deloc de neglijat îi revine și medicului ginecolog care supervizează sarcina și care ar trebui să aibă o relaţie apropiată cu viitoarea mămică, să o sprijine cât se poate de mult. (Dr. Codruţa
Dijmărescu)

Fotografii pentru a crește gradul de conștientizare

Felicia Simion este iniţiatoarea proiectului foto „Post-partum”, care spune poveștile unor mame ce au trecut sau trec prin depresie post-partum. În cadrul acestuia, Felicia a fotografiat 24 de mame, împreună cu copiii lor, ea fiind cea de-a 25-a femeie. Nu i-a fost dificil să le coopteze în acest demers. „Nu cred că a fost vorba de convingere, cât despre colaborare și empatie faţă de proiect. Cred că prezenţa copiilor în imagine conferă putere vizuală și emoţională, iar mamele au fost de acord cu acest lucru. Totul a fost despre reciprocitate și împreună-fiinţare, iar asta, sper eu, se traduce și în fotografii”, mi-a mărturisit Felicia Simion.

Totul a pornit de la propria poveste a depresiei postnatale. Tânăra fotografă afirmă că a vrut să dea ceva mai departe și să-și asume trăirile, atât pe cele frumoase, cât și pe cele mai întunecate: „În perioada dificilă m-a ajutat să citesc poveștile altor mame care trecuseră prin ceva similar, astfel că am realizat importanţa de a transmite și eu, la rându-mi, ceea ce am trăit, și, dincolo de asta, să invit și alte mame să își împartă povestea”. Cum au reacţionat femeile în faţa aparatului de fotografiat? Mamele au fost minunate, înţelegătoare, spune Felicia, și au oferit cât de mult sprijin au putut, iar pentru acest lucru le este astăzi extrem de recunoscătoare.

„Au primit acest proiect cu braţele deschise și chiar s-au bucurat de spaţiul pe care l-au avut, de a-și exprima gândurile pe hârtie”. Pe site-ul Feliciei (feliciasimionphotography.com/wp/postpartum) sunt publicate atât imaginile cu mamele și copiii lor, cât și poveștile scrise de acestea, despre propriile experienţe cu depresia post-partum.