Dintre profesorii din școala generală, doi îmi vin în minte: cel de limba engleză, care, la o remarcă naivă despre tabloul Tovarășului, s-a înroșit pe loc la faţă și mi-a tras două palme pe care și acum le simt; celălalt e profesorul de matematică, șiret, care știa cum să manipuleze situaţiile încât să iasă lucrurile așa cum doreau el și cei de deasupra lui. Când mă așteptam să primesc premiul al doilea, la Olimpiada judeţeană de matematică, aflu, în sala de festivităţi a Primăriei din Tecuci, că profu’ a făcut ceva și urma să primesc menţiune.
Din facultate tot de unele întâlniri neplăcute, cu asistenţi sau profesori, îmi aduc aminte. „Sunteţi generaţia cea mai slabă!”, „Pe vremea lui Ceaușescu era stricteţe, nu ce vreţi voi să fie: «Democraţie»!”, „Vă scot afară ca pe câini, dacă mai aud vreun sunet în amfiteatru!”... Astfel de vorbe erau însoţite de consemnarea persoanelor necorespunzătoare în caiet și aplicarea unui tratament specific la examenul practic, oral sau scris ce avea să urmeze.
Nu aș putea însă niciodată să uit o dimineaţă când, în sala de lucrări practice de la Microbiologie, a intrat un bătrânel frumos, înalt, cu un păr și o mustaţă albe, cu un chip luminos, înlocuind-o, pentru o vreme, pe asistenta de grupă, cu care nu aveam nicio chimie și care ne făcea să urâm acea disciplină. Așteptam acele două ore, chiar dacă laboratorul începea cu noaptea- n cap, și îmi amintesc și acum, când intru în amfiteatrul Facultăţii de Drept, unde preferam să mă refugiez ca să studiez tratatele de microbiologie, datorită acelui om drag, bun și înţelegător. Nu l-am mai văzut de atunci, nu știu dacă mai trăiește, dar îi port o dulce amintire.

UMILIŢI FĂRĂ EZITARE

Îmi scriu mesaje private o sumedenie de amici virtuali, în care-mi cer recomandări de cărţi, de specialiști pentru diverse afecţiuni, sau soluţii pentru crizele pe care le traversează. O studentă dintr-o instituţie de învăţământ medical superior, cu care împărţeam aceeași reţea socială, mi-a trimis aceste rânduri: „Ce putem face dacă avem un profesor care ne umilește cam de fiecare dată când are ocazia? Ne tot sugerează să mergem la altă facultate sau că suntem de grădiniţă și nu știm nimic. De asemenea, noi notăm când «ne predă» și, dacă ne pune să repetăm, spunem exact ce a zis dumnealui, și el se enervează și spune că sunt prostii. Astăzi a răspuns greșit o colegă la o întrebare și a spus «să ne ducem dracului la altă facultate». Nu mai menţionez că dumnealui fumează în clasă, deși sala este foarte mică și suntem mulţi la oră. Am ajuns să ne bucurăm enorm când avem un profesor care chiar își ţine ora și ne face să înţelegem. Generaţii întregi au spus că face abuz la ore și nu s-a schimbat nimic. Pe grupuri, când întreabă cineva cum e examenul cu dumnealui, toţi sugerează să mergi direct în restanţă, că poate dai cu alt profesor și doar atunci ai putea să îl iei. Mă întreb ce evaluări psihologice se fac în universitate, pentru că sunt unele momente când sunt convinsă că nu se fac. În Anglia, mi-a povestit o colegă că le-a spus profesorul că dacă nu reușesc să își facă tema, nu e nicio problemă, să nu se streseze, pentru că sănătatea lor psihică e pe primul loc. La noi e oribil ce se întâmplă. Te gândești că muncești șase ani ca să poţi ajuta oamenii și ajungi să fii umilit fără ezitare. Eu aș vrea să reacţionez, dar mi-e teamă că nu mă vor susţine colegii, din frica de a nu fi sancţionaţi la note. Problema e că predomină concepţiile acestea învechite în facultate, cum că profesorul este Dumnezeu și noi trebuie să acceptăm orice. Dacă aș spune astea acasă, probabil că mi-ar spune părinţii să mă concentrez pe învăţat și nu pe a face dreptate. Și încă ceva: domnul profesor se exprimă exact ca tatăl meu când este sub influenţa băuturilor alcoolice. Tata este doctor, foarte apreciat la noi în oraș, dar are problema aceasta. Cred că și de asta mă deranjează atât de tare situaţia despre care vă scriu. Mama mă susţine să îmi rezolv traumele și este foarte evoluată, dar e destul de greu...”.

FRICILE ȘI EDUCAŢIA

Fiecare rând din mesajul de mai sus deschide o temă importantă de discuţie. În ultimii ani, cercetarea a adus multe informaţii despre creierul adolescenţilor și tinerilor de până în 25 de ani. Cadrelor didactice din colegiile și universităţile cu profil medical, și nu doar lor, le-ar prinde bine o alfabetizare neuroștiinţifică, pentru că interacţionează cu fiinţe aflate într-o perioadă delicată pentru cel mai preţios organ – în care reorganizarea și modificările neurale sunt extrem de importante, încât le influenţează în mod esenţial pe aceste fiinţe numite elevi sau studenţi. Ne grăbim să vorbim despre boli, dar îi îmbolnăvim pe cei faţă de care nu avem nicio înţelegere.
Îl citez frecvent pe psihiatrul Karl A. Menninger, și o fac, pentru studenta care mi-a scris mesajul de mai sus, dar și pentru profesorul ei: „Fricile sunt cultivate în noi prin educaţie, și pot fi, dacă vrem, stârpite tot prin educaţie”.