Fibrilaţia atrială (FiA) este cea mai frecventă tulburare de ritm cardiac, cu o evoluţie caracterizată prin modificări hemodinamice (scăderea debitului cardiac) și complicaţii embolice, în special accident vascular cerebral. Materialul trom­botic este adesea localizat la nivelul auriculului atrial stâng, aceasta fiind sursa embolică principală a pacienţilor cu FiA.

Tratamentul anticoagulant reduce formarea trom­bilor la acest nivel și a demonstrat beneficii clinice pe termen lung, fiind eficient și sigur în prevenirea accidentului vascular cerebral ischemic (AVC) în rândul pacienţilor cu fibrilaţie atrială.

În anumite scenarii însă, terapia anticoagulantă are un efect limitat, din cauza non-aderenţei pacienţilor la tratament, întreruperii administrării, subdozării, iar în cazul pacienţilor trataţi cu antagoniști ai vitaminei K, din cauza controlului slab al INR (International Normalized Ratio).

Au fost luate în discuţie noi strategii terapeutice pentru a îmbunătăţi prognosticul pe termen lung al acestor pacienţi. Astfel, ocluzia auriculului atrial stâng, asociată măsurilor terapeutice recomandate conform ghidului, pare să reducă riscul de accident vascular cerebral în cazul pacienţilor cu fibrilaţie atrială.

Potrivit rezultatelor studiului LAAOS III, publicat recent în New England Journal of Medicine, ocluzia chirurgicală a auriculului stâng reduce riscul de AVC cu aproximativ o treime, prin intermediul unui mecanism diferit de cel al tratamentului anticoagulant, iar efectele sale par să completeze anticoagularea orală.

Protecţie suplimentară

Eficacitatea și siguranţa acestei proceduri au fost evaluate în cadrul unui studiu multicentric, randomizat, care a inclus un eșantion de 4.811 pacienţi cu vârsta peste 18 ani, urmăriţi pe o perioadă medie de 3,8 ani. Vârsta medie a pacienţilor a fost de 71 de ani, majoritatea fiind bărbaţi (67,5%). Scorul CHA2DS2-VASc mediu a fost de 4,2 puncte.

Populaţia de analiză primară a inclus grupul pacienţilor cu ocluzie auriculară stângă (2.379 de pacienţi), efectuată cu ocazia intervenţiei chirurgicale pentru o altă indicaţie, și grupul pacienţilor fără ocluzie (2.391 de pacienţi).

Accidentul vascular cerebral ischemic sau embolia sistemică au fost documentate la 114 pacienţi din grupul cu ocluzie (4,8%) și la 168 pacienţi (7%) din grupul fără ocluzie.

În primele 30 de zile după intervenţie, un eveniment primar (AVC, inclusiv accident ischemic tranzitor sau embolie sistemică) a fost observat la 53 de pacienţi din grupul cu ocluzie (2,2%) și la 65 de pacienţi în grupul fără ocluzie (2,7%).

Această constatare este însă în concordanţă cu observaţiile din alte studii care au evaluat riscul de AVC în cazul pacienţilor supuși unei intervenţii chirurgicale cardiace. După 30 de zile, un eveniment primar a fost observat la 61 de pacienţi din grupul cu ocluzie (2,7%) și la 103 pacienţi din grupul fără ocluzie auriculară stângă (4,6%). Incidenţa episoadelor de sângerare majoră sau a infarctului miocardic a fost similară în grupurile de studiu.