Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” va fi dotată cu o tehnologie special concepută pentru investigarea non-invazivă a nou-născuților din primele ore de viață.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” din București va fi dotat cu primul RMN neonatal din România, un echipament de ultimă generație, care permite investigarea non-invazivă și sigură a nou-născuților, încă din primele ore de viață. Investiția este posibilă ca urmare a unei finanțări de 1,3 milioane de euro alocată de o companie de pe piața de retail alimentar din România unei organizații non-guvernamentale din țara noastră, care susține secțiile de Terapie Intensivă Nou-Născuți din spitalele românești.
Potrivit unui comunicat de presă, proiectul este unic la nivel național și reprezintă o noutate medicală la nivel european. Aparatul va fi instalat în cadrul Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului „Marie Curie”, în noul corp aflat în construcție în prezent și în care secția se va extinde anul viitor.
„Acest tip de RMN este gold standard-ul în diagnosticarea nou-născuților, oferind imagini și măsurători de o precizie excepțională, inclusiv pentru investigațiile cardiace, esențiale în evaluarea nou-născuților operați pe cord. (...) Un astfel de echipament înseamnă decizii mai rapide și mai sigure pentru viața copiilor. RMN-ul neonatal permite realizarea investigațiilor în condiții de siguranță completă, în timp ce pacienții sunt conectați la toate echipamentele de suport vital, datorită unui sistem special de protecție magnetică. Este, fără exagerare, o schimbare de paradigmă în îngrijirea nou-născuților critici din România”, a punctat dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți.
Echipamentul aduce, în premieră în România, o tehnologie special concepută pentru investigarea non-invazivă și sigură a nou-născuților, încă din primele ore de viață.
Spre deosebire de aparatele RMN clasice, acest model este mult mai compact și adaptat dimensiunilor bebelușilor, oferind un mediu cu temperatură controlată (25–30°C) și zgomot redus, astfel încât investigația să se desfășoare în siguranță deplină și fără deplasarea pacientului în afara secției, se mai arată în comunicatul de presă.
De asemenea, aparatul face posibilă prezența cadrelor medicale lângă nou-născut în timpul scanării, pentru siguranța pacientului. Acesta va permite, între altele, diagnosticarea rapidă și precisă a afecțiunilor neurologice, cardiovasculare și malformative; reducerea riscurilor asociate transportului nou-născuților pentru investigații și monitorizarea evoluției pacienților critici în timp real, direct în secția de Terapie Intensivă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe