Disciplina Psihologie Medicală a Facultăţii de Medicină din cadrul UMF „Carol Davila” (UMFCD) București pregătește în luna decembrie un workshop dedicat empatiei.
În colaborare cu Centrul de Inovație şi e-Health al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, reprezentanții acestei discipline invită persoanele interesate să participe vineri, 5 decembrie 2025, între orele 14:00-16:00, la workshopul „Empatia în contexte clinice dificile”.
Acest workshop îşi propune informarea studenţilor asupra dificultăţilor şi riscurilor pe care le ridică exercitarea empatiei în situaţii provocatoare din practica clinică (ATI / UPU, Psihiatrie, Oncologie / Medicină Paliativă).
Totodată, workshopul își propune diseminarea la nivel local a Manualului de Empatie, realizat în cadrul proiectului european Erasmus+ ERUDiTE („Empathy Raising in Universities through Digital Tools and Education”) (2024-1-RO01-KA220-HED-000246702), coordonat de UMF „Carol Davila” din Bucureşti, se precizează pe site-ul cieh.umfcd.ro.
În cadrul workshopului vor fi prezentate informaţii legate de:
Ca text-suport, va fi întrebuinţat Manualul de Empatie elaborat în cadrul proiectului ERUDiTE, iar ca element practic, vor fi discutate diverse modalităţi practice de îmbunătăţire a empatiei (la nivel personal şi organizaţional).
Lectori sunt: prof. dr. Ovidiu Popa-Velea; conf. dr. Liliana Veronica Diaconescu; șef lucr. dr. Alexandra Ioana Mihăilescu; dr. Andrei Gabriel Zanfir.
Invitată va fi conf.. dr. Raluca Gheorghe, Disciplina Marketing şi Tehnologie Medicală, UMFCD.
Unde? La Centrul de Inovație şi e-Health UMFCD (CIEH), strada Pitar Moş 20, sector 2, Bucureşti.
Numărul de locuri disponibile: 30.
Participanţi: la acest eveniment se pot înscrie studenţi de la toate facultăţile şi programele de studiu ale UMFCD.
Înscrierea se va face, în ordinea anunţării intenţiei de participare, la adresele de email ovidiu.popa-velea@umfcd.ro sau liliana.diaconescu@umfcd.ro, până la data-limită de 3 decembrie.
Confirmarea înscrierii se va face de către organizatori, până la data de 4 decembrie.
Fotografie de la Karola G: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/persoana-om-inima-forma-de-inima-5207103/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe