Newsflash
ACTUALITATE Știri

Paracetamolul și metforminul riscă să dispară din farmacii

de Cristina GHIOCA - nov. 5 2024
Paracetamolul și metforminul riscă să dispară din farmacii

Românii ar putea rămâne fără paracetamol și metformin (cel mai utilizat tratament pentru diabet tip 2) din cauza blocajelor legislative și administrative persistente, atrag atenția producătorii de medicamente generice.

Producătorii români de medicamente generice atrag atenția că, fără măsuri urgente, pacienții vor rămâne fără acces la medicamente de bază, precum paracetamol și metformin sau vor plăti mai mult pentru ele. Totodată, autoritățile vor pierde ocazia de a realiza optimizări bugetare semnificative în sistemul public de sănătate. „Birocrația nu poate justifica pierderi de vieți sau de resurse financiare. Solicităm autorităților competente – Ministerul Sănătății, CNAS și Agenția Naționale a Medicamentului –, să ia măsuri pentru a modifica legislația, astfel încât pacienții să aibă acces mai rapid la medicamentele generice și biosimilare”, a afirmat Simona Cocoș, președinta Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Între factorii care influențează soarta medicamentelor generice se numără: directiva UE privind tratarea apelor urbane reziduale, taxa clawback, politicile de prețuri la medicamente, procedurile de achiziții publice și includerea întîrziată a medicamentelor generice și biosimilare pe lista de medicamente compensate, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, potrivit documentului, noua directică a UE impune taxe noi pentru producătorii de medicamente, care nu pot să gestioneze costurile prin majorarea prețurilor, deoarece acestea sunt strict reglementate de Ministerul Sănătății. În cazul paracetamolului, dat fiind că este un medicament cu preț nereglementat, impactul directivei va fi o creștere a prețului cu 45% care va fi suportată integral de pacienți. În cazul metforminului, prețul ar trebui să crească cu 48%, însă fiind vorba despre un medicament cu preț reglementat de stat, probabil va fi retras din piață, nemaiputând fi sustenabil. În aceeași situație se regăsesc cele peste 700 de medicamente generice compensate cu prețuri de până în 10 lei.

O valoare greu de suportat

În ceea ce privește taxa clawback, începând din 2023, în România, aceasta este de 15% pentru medicamentele generice, o valoare dificil de suportat pentru medicamentele cu prețuri mici și care face ca multe medicamente să devină nesustenabile. De altfel, între 2013-2020, peste 2000 de medicamente generice au dispărut de pe piață, se mai arată în comunicatul de presă.

Totodată, în contractele cost-volum dintre CNAS și producătorii de medicamente intră în principal medicamentele inovative, iar când brevetele acestora expiră, medicamentele generice ar trebui să intre automat în listele de rambursare. Realitatea însă arată diferit: accesul medicamentelor generice pe lista medicamentelor compensate se produce cu o întârziere și de doi ani de la expirarea brevetului medicamentului inovativ, ceea ce duce la cheltuieli importante, pierzându-se totodată șansa de a fi tratați mai mulți pacienți.

Producătorii de medicamente generice au reamintit că aceste produse sunt importante pentru sistemul de sănătate și pacienți, deoarece: tratează peste 70% dintre pacienți; intră pe piață cu prețuri mai mici decât medicamentul inovativ cu 40% (în primul an) - 70% (în al patrulea an), asigură medicamente esențiale pentru un grup demografic mai larg: „Este esențial să conștientizăm că aceste medicamente nu au ca beneficiu doar optimizările bugetare. Ele sunt o necesitate pentru sănătatea populației. Ele permit tratarea mai multor pacienți cu aceiași bani, în aceleași condiții de siguranță și calitate”, a conchis Daniel Bran, membru în Consiliul Administrativ al APMGR.

Rol crucial în economie

Industria medicamentelor generice joacă un rol crucial în economia României, cu o amprentă economică totală de aproximativ 17,4 miliarde lei în 2023, echivalentă cu 1,1% din PIB – arată un recent studiu IQVIA realizat pentru Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (AMPGR). Amprenta economică cuprinde impactul total al sectorului (efecte directe, indirecte și induse).

Contribuția directă a industriei medicamentelor generice (taxa clawback, impozite pe venit, plăți reglementare, efecte directe ale angajării - sociale, asigurări de sănătate, impozit pe venitul personal) la bugetul de stat este în valoare totală de aprox. 1,56 miliarde lei, adică aprox. 0,3% din bugetul de stat pentru 2023. În plus față de beneficiile financiare, industria de generice este un susținător semnificativ al pieței muncii din România, contribuind la crearea a aproximativ 130.000 de locuri de muncă, dintre care peste 9.300 sunt angajări directe.

 


 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe