Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România salută declarația ministrului Sănătății, dr. Alexandru Rogobete, și interesul personal pe care el îl arată pentru protejarea pacienților cronici și vulnerabili
Este un semnal important faptul că Ministerul Sănătății transmite clar că, în acest moment, nu există inițiative legislative care să reducă nivelul de compensare al medicamentelor, se arată într-o declarație de presă transmisă redacției.
Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) consideră esențial ca obiectivul să rămână sprijinirea accesului la tratamente și promovarea utilizării medicamentelor generice și biosimilare, care contribuie la sustenabilitatea sistemului și la reducerea presiunii financiare asupra pacienților.
Citiți și: CNAS: la 13 medicamente se preconizează schimbarea nivelului de compensare
„Domnul ministru a subliniat public că medicamentele vehiculate ca fiind mutate între listele de compensare nu au fost discutate și nici validate de Ministerul Sănătății, ceea ce contribuie la clarificarea situației și la evitarea confuziilor.”
Astfel, APMGR consideră că accesul la tratamente generice, precum și continuitatea și aderența la tratamente, sunt vitale pentru viața pacienților. Într-un context economic dificil, predictibilitatea și sustenabilitatea sistemului de compensare sunt mai importante ca niciodată, au transmis, în încheiere, reprezentanții APMGR:
„Ne reafirmăm disponibilitatea pentru dialog deschis și colaborare cu autoritățile din domeniul sănătății, cu scopul de a asigura acces echitabil și sustenabil la medicamentele de care pacienții români au nevoie zilnic”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe