Se spunea iniţial că SARS-CoV-2, responsabil de COVID-19, afectează în mod predilect persoa­nele în vârstă de peste 65 de ani, în
special cu comorbidităţi, și că acest segment al populaţiei are și cel mai ridicat risc de mortalitate.

Am avut exemplul Italiei, care părea să susţină aceste date, dându-le o rază de speranţă tinerilor, că lor nu li s-ar putea întâmpla nimic rău. Motivul de relaxare și încrederea s-au dovedit în timp a fi false, pentru că s-a observat că virusul nu ocolește nici această categorie de populaţie și că, mai mult decât atât, prezintă risc letal și la tineri.

Pentru România, dar nu numai, există decese și în grupele de vârstă 30-39 de ani, 40-49 de ani și 50-59 de ani, predominant la sexul masculin, de cele mai multe ori raportarea lor asociind și sintagma „cu comorbidităţi”. Poate că sună liniștitor pentru populaţie...

Dar oare s-a așezat cineva să analizeze de ce au acești tineri români atâtea comorbidităţi? Sunt tineri, ar trebui să fie sănătoși, sportivi, rezistenţi. Cu toate acestea, se pare că nu e chiar așa.

Sunt obezi, diabetici, hipertensivi, cu insuficienţă renală, fumători, consumatori cronici de etanol, dislipidemici, cu afecţiuni pulmonare cronice ori cu boli hematologice sau chiar neoplasme...

Cum au ajuns la această „bogăţie de comorbidităţi”? Poate că vieţile tinerilor cu comorbidităţi, pierdute în această pandemie de COVID-19 ar trebui să tragă un semnal de alarmă. Chiar așa de bolnav este tineretul României? Cum s-a ajuns la această situaţie?

Sănătatea publică, la cote de avarie

Dacă veţi întreba tinerii români cine este medicul lor de familie, veţi fi surprinși să constataţi că acesta este, de exemplu, pediatrul, pe la care nu au mai trecut de la ultimul vaccin sau de la ultima scutire pentru absenţele școlare ori pentru orele de educaţie fizică sau de la ultimul aviz epidemiologic necesar în tabără.

Sau poate că i-au arondat părinţii undeva, dar nu știu exact unde, dacă nu au avut nevoie de vreun concediu medical. E posibil să nu aibă deloc medic de familie. Rezultă de aici cât și cum sunt monitorizaţi acești tineri. Nu fac consulturi sau analize de rutină, nu sunt învăţaţi să trăiască sănătos – să mănânce sănătos, să facă sport, să nu fumeze și să nu consume alcool.

Bolile acute, aparent neimportante, sunt tratate „după ureche” sau trec de la sine, screeningul pentru neoplasme de colon, sân, uter sau prostată e lăsat mereu pe altădată, în cazul fericit în care le-a spus cineva că ar trebui efectuat.

Astfel, ei nu știu ce comorbidităţi duc cu ei, adăugându-le una după alta, prin aceeași atitudine relaxată sau inconștientă, pentru că nimeni nu i-a educat în sensul monitorizării sănătăţii, și nici al prevenţiei bolilor.

În plus, nu sunt obligaţi prin nicio lege ori măsură să urmeze toţi acești pași atât de necesari în menţinerea unei stări de sănătate, deși accesul la astfel de servicii este gratuit pentru marea lor majoritate, cotizanţi sârguincioși la sistemul naţional de sănătate.

Și iată că a trebuit să apară noul coronavirus pentru ca tineretul României să afle câte boli duce în spate. Le inventariază cu această ocazie! Poate că ar fi trebuit să fie căutate, inventariate și tratate înainte de a-i transforma în pacienţi la risc.

Sistemele de sănătate publică ar trebui să se situeze la cote de avarie. Poate că ar trebui regândite strategiile și investiţi­ile dedicate educaţiei medicale, medicinei de familie, prevenţiei bolilor și monitorizării stării de sănătate a populaţiei tinere. Din acest trend anti-știinţă, combinat cu anti-autoritate, confuzie și autosuficienţă au de pierdut tinerii, economia, sistemele de sănătate și ţara.