Newsflash
OPINII

Putin și sindromul Abraham răsturnat

Putin și sindromul Abraham răsturnat

Acest război infernal, încărcat de o malefică ură proiectată pe un popor întreg și care urmează să se întindă pe o întreagă planetă, poartă în miezul lui un mit antic, așa-numitul mit Abraham răsturnat.

Este vorba despre gelozia oarbă a bărbatului care îmbătrânește faţă de fiul său tânăr și viguros, frumos, admirat și iubit de o femeie frumoasă și de o întreagă lume. Altfel spus, ura pe trecerea timpului, ura bătrâneţii urâte, care se apropie, pe frumoasa tinereţe, ura bolnavă a fiinţei nespiritualizate, a inteligenţei brutale, complexate și slabe.

După cum vedem, furia lui Putin crește în paralel cu gradul de simpatie arătat lui Zelenski, omonimul lui din ţara soră și vecină, cu care trufia lui de „boss” se simte mereu în competiţie de forţă și de imagine. În nebunia lui, Putin vrea să își expună meritele la modul incontestabil, să își anuleze vârsta, să își arate mușchii nepieritori, măiestria militară inegalabilă, potenţa minţii diabolice în contrast cu slăbiciunea de miel dispus la sacrificiu a lui Zelenski. Acest Zelenski pe care încearcă, totodată, să îl încondeieze, căruia îi pocește imaginea de lider înzestrat, într-o disperare de a-i distruge platforma de simpatie colectivă.

Paranoicii furioși dispreţuiesc nobleţea, adevărul, sacrificiul, conștiinţa superioară, iubirea creștină și tot ceea ce înseamnă lumina lui Dumnezeu. Cu aroganţă, ei se poziţionează deasupra ideii de bine și de rău, considerându-se personaje demiurgice.

Acest contrast imaginat de el, alături de disproporţia dintre o uriașă mașinărie a crimei și forţa limitată a unui popor care se apără prin dârzenie și determinare cu mâinile goale, îi dă satisfacţii satanice acestui dictator, îl face să se simtă încă în cărţile violenţei potente, îi încarcă vanitatea de bărbat de stat puternic și viril. Pretextul lui este unul chiar „moral” sau jalnic religios, o perfidie fără margini, cu încuviinţarea Patriarhului Kiril, pentru eradicarea „răului” din Ucraina, care îi asigură, crede el, justificarea în faţa unui genocid extins spre o întreagă umanitate, pornit din frustrările de scelerat imbatabil, ale unui ego monstruos, alimentat o viaţă de anturaj, grav afectat și rănit.

Fie ca luciditatea liderilor lumii și mila lui Dumnezeu să conducă Ucraina și întreaga planetă spre ieșirea din acest infern!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe