Dacă în martie 2021 modificările ar fi înaintate Legislativului, s-ar împlini un an de când medicii se află în prima linie a războiului cu COVID-19. Și nu un război de uzură, metaforic vorbind, ci un război adevărat, în care am pierdut colegi și prieteni, în care ne-am riscat viaţa, la propriu, zi după zi.

        Până la anunţata schimbare legislativă nu mai este mult timp, iar dezbaterea legii trebuie să înceapă cât mai repede. Medicii trebuie să fie pregătiţi și mai ales uniţi, pentru a putea impune clasei politice modificările la Legea Sănătăţii cerute de întregul corp medical. Criza COVID ne solicită la maximum, ne crește responsabilităţile și ne aduce sarcini noi, dar totodată i-a arătat societăţii românești câtă nevoie are de medici, câte eforturi facem și cu ce riscuri ne confruntăm.

        Desigur, sunt multe probleme în sistemul sanitar, fiecare se luptă cu necazul său, la locul său de muncă. Dar pentru a avea succes, ca breaslă, pentru ca noua Lege să ne reprezinte și să ne apere, pentru a schimba în bine Legea 95, trebuie să vorbim pe o singură voce, astfel încât aceasta să fie auzită și înţeleasă de cei care decid.

        Care ar fi, deci, temele asupra cărora putem cădea de acord că sunt cele mai importante pentru noi toţi, interniști, chirurgi, medici de familie sau de laborator, medici rezidenţi, la început de drum sau medici aflaţi la vârsta pensiei?

        Să vedem ce probleme trebuie rezolvate, ca să stabilim ce schimbări legislative sunt absolut necesare. Din experienţa personală, din discuţiile cu colegii și din răspunsurile la sute de chestionare aplicate online de CMMB, rezultă că fenomenul burnout, de epuizare a medicilor prin stres profesional, ar trebui să fie principala preocupare a decidenţilor, dacă își propun să îmbunătăţească actul medical, să schimbe în bine situaţia actuală.

        Iar principalul factor de stres îl reprezintă anvergura sarcinilor birocratice transferate medicilor. Medicul e obligat să suplinească lipsa managerului de caz, a personalului administrativ, să dobândească și competenţe manageriale și să efectueze muncă de birou, în plus faţă de misiunea sa de a stabili diagnosticul și a oferi soluţiile terapeutice corecte. Sarcinile birocratice transferate medicului sunt tot mai numeroase și vin în conexiune cu alt factor important de stres: imposibilitatea de a oferi tuturor tratament de calitate. Medicul este obligat să administreze resurse limitate, să decidă priorităţi și să-și limiteze soluţiile terapeutice la ceea ce i se permite pacientului să obţină, de către sistem. Astfel, un mecanism impersonal de alocare a resurselor transferă responsabilitatea de la decidenţi către nivelul personal, al relaţiei medic-pacient, încărcând emoţional medicul și tensionând relaţia cu pacientul.

        Reforma trebuie, deci, începută cu debirocratizarea și cu delimitarea strictă a sarcinilor administrative de cele medicale, astfel încât să fie degrevat personalul medical de sarcini care pot fi preluate de personal administrativ. Legea trebuie să stabilească clar care sunt limitele actului medical, să impună normative de personal, condiţii de lucru și dotare corespunzătoare performanţei solicitate medicilor, astfel încât să-i protejeze de orice abuz administrativ sau emoţional, de încărcarea cu sarcini care să compenseze lipsurile din sistem.

        O altă prioritate, am putea spune chiar prioritatea zero, o constituie legislaţia referitoare la asigurările de malpraxis. Putem spune fără să ne ascundem, chiar dacă vom deranja interese economice puternice în societate: medicii consideră că actualul sistem de asigurări de malpraxis este inutil pentru ei și pacienţi, servind doar interesele firmelor de asigurări.

        Actuala legislaţie trebuie schimbată fiindcă nu le oferă medicilor nicio putere de negociere în relaţia cu asiguratorul și sunt obligaţi să încheie contractul impus de firma de asigurări. Principala problemă identificată în consultările pe această temă este că poliţa nu acoperă daunele morale. Ca soluţie la această problemă, noua lege a Sănătăţii trebuie să prevadă plafonarea sumelor acordate drept despăgubire sau un contract între pacient și unitatea medicală, care să stabilească nivelul despăgubirilor. Actualul sistem este defavorabil medicilor, care lucrează sub presiune, ameninţaţi cu plata unor despăgubiri de sute de ori mai mari decât valoarea cumulată a veniturilor pe care le obţin din practica medicală, dar și societăţii românești, care se confruntă cu trei consecinţe: o medicină defensivă (recomandare de investigaţii în exces sau evitarea unor intervenţii riscante, dar necesare, pentru a evita riscul despăgubirilor); pierderi materiale, pentru plata despăgubirilor; pierderea capitalului uman, prin emigrarea medicilor sau prin epuizarea energiei acestora în procese care ar putea fi evitate printr-un sistem just de acoperire a riscului de malpraxis.

Iată, deci, trei solicitări importante de care trebuie să se ţină seama atunci când se va discuta noua legislaţie în Sănătate. Depinde doar de noi, medicii, să reușim împreună să-i facem pe
decidenţi să ţină seama de ele.