Astfel, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a devenit cea mai bine poziționată universitate de medicină din România.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a înregistrat cea mai bună performanță din istoria sa în clasamentul internațional Times Higher Education Sustainability Impact Ratings 2026. Acesta este unul dintre cele mai importante instrumente globale de evaluare a contribuției universităților la dezvoltarea durabilă.
Potrivit rezultatelor publicate de Times Higher Education, UMF Iași a avansat în intervalul 601–800 la nivel mondial, după ce în edițiile 2024 și 2025 s-a situat în categoria 1001–1500. Totodată, universitatea a obținut un scor general de 64,7 puncte, în creștere semnificativă față de 55,3 puncte în 2025 și 52,6 puncte în 2024, se arată pe site-ul news.umfiasi.ro.
La nivel național, UMF Iași ocupă locul al patrulea între universitățile din România incluse în clasament și este cea mai bine clasată universitate de medicină și farmacie din țară.
În ediția 2026, UMF Iași devansează Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, clasată în intervalul 801–1000, precum și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, situată în intervalul 1001–1500.
Această performanță confirmă faptul că dezvoltarea unei universități moderne nu se măsoară doar prin rezultatele academice și științifice, ci și prin impactul pe care îl are asupra societății, a declarat prof. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași:
„Pentru UMF Iași, sustenabilitatea înseamnă responsabilitate față de comunitate, acces la educație de calitate, promovarea sănătății, incluziune și parteneriate solide. Faptul că am reușit să urcăm cu câteva sute de poziții în clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact Ratings reprezintă o recunoaștere internațională a eforturilor depuse de întreaga comunitate academică și ne motivează să continuăm proiectele prin care contribuim la dezvoltarea durabilă a societății.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe