Îmi amintesc cu nostalgie cum, acum câțiva (mulți) ani, când am terminat și eu rezidențiatul, am devenit medic specialist, adică medic cu adevărat. Medic care poate lucra de unul singur și care poate să-și câștige existența, pentru el și familia lui. Azi zâmbesc, e drept mai amar, amintindu-mi câte formalități birocratice am fost nevoit să îndeplinesc pentru a putea lucra ca medic la cabinetul meu. Am fost neplăcut surprins să aflu că nu sunt doar medic, ci că trebuie să fiu și manager. Iar azi mă uit la colegii mai tineri: nici ei nu scapă de acea birocrație care-ți taie elanul. De aceea îmi propun ca, mai jos, să vă prezint aventurile reale ale unui proaspăt specialist care visează și el frumos la o carieră de medic, așa cum visam și eu acum câțiva (mulți) ani.

După luni de așteptare

În 30-31 octombrie 2025, colegul mai tânăr a susținut examenul de specialitate, pe care l-a luat cu brio. După acest examen, din păcate, a trebuit să aștepte fix două luni pentru a primi, prin DSP-ul județean, diploma de specialist. Stau și mă gândesc: de ce după alte examene, precum cel de șofer, de exemplu, ai dreptul să șofezi din ziua în care ai luat examenul final de conducere, iar ca medic trebuie să aștepți atât timp pentru acest drept câștigat la finalul examenului de specialitate.

Imediat după ce a primit diploma a pornit să-și depună actele pentru înființarea unui PFA, pentru a putea lucra în contract cu CAS la o clinică medicală privată, așa cum se face astăzi. Cele mai mari probleme birocratice le-a avut la ANAF, unde i s-au cerut copii peste copii după actele emise deja de instituții ale statului român, în condițiile în care există o lege care spune că, în acest caz, ANAF nu trebuie să mai ceară copii, ci trebuie să le descarce direct de pe site-urile instituțiilor emitente. 

Dilema filosofică

Tot la ANAF i s-a cerut să prezinte un contract cu clinica unde va lucra. Doar că acest contract nu putea fi semnat fără a avea PFA. Și aici se naște o întrebare filosofică: ce trebuie să fie înainte, contractul sau PFA? Pentru că fără PFA nu poți să faci contract cu clinica, iar fără contract cu clinica nu poți să ai PFA. Pentru a ieși din această dilemă filosofică s-a venit cu o soluție de avarie: ANAF s-a mulțumit cu un precontract între medic și clinică, urmând ca ulterior medicul să se prezinte la ANAF cu contractul final. Paradoxul este și mai mare, întrucât doar pentru medici se cere un astfel de contract. Dacă vrei să desfășori activități comerciale, de exemplu, îți poți înființa un PFA fără a avea un contract de colaborare cu o altă entitate. De ce medicii sunt discriminați, încă nu am aflat.

O altă problemă a ANAF a fost sediul social al PFA-ului. Colegul a decis ca sediul social al PFA-ului să fie la domiciliul său, unde nu i se cere chirie. Doar că pe extrasul CF al locuinței apare și numele soției, ca proprietară. Imediat, cei de la ANAF au cerut o copie a certificatului de căsătorie. Doar că iarăși se naște întrebarea: dacă persoana coproprietară ar fi fost sora, mătușa, mama sau bunica medicului, oare ce document mai trebuia să prezinte la ANAF? Evident e iarăși o întrebare filosofică, fără un răspuns evident.

Am scris aceste rânduri atât pentru a-i pregăti pe viitori medici specialiști în aventura lor profesională, cât și cu gândul că poate cineva din minister citește ce-am scris și realizează absurdul realităților menționate mai sus. Deși nu prea am speranțe să scăpăm de dictatura birocrației absurde, o birocrație care, printre altele, ține pe tușă un tânăr medic care deja are familie și responsabilități.