E sâmbătă. Nu de emisiuni festive este vorba, ci de sărbători ale sufletului.
E un ceas al zilei în care pe aproape toate frecvenţele se transmite muzică. Un post cu voci copilăreşti – adică nu chiar obişnuite cu microfonul – prezintă conştiincios un medalion bine documentat Ionel Teodoreanu din serialul „Portrete mici de oameni mari“. (...)
Sursă vie a informaţiilor de ultimă oră, transmiţător prompt şi a tot ce zic şi fac conducătorii, a tot ce zic conduşii de orice vârstă, sex, etnie sau nivel de pregătire, despre ce zic şi fac conducătorii, postul Radio România Actualităţi se străduieşte din răsputeri să fie proaspăt, să cucerească publicul tânăr.
La Radio România Cultural, un cunoscut fan SF pune întrebări politicoase, de bun-simţ, unei tinere autoare de „fantazii“. Interlocutoarea răspunde atât de firesc şi de limpede, încât pare că nici n-a observat microfonul.
Tot la Radio România Cultural urmează apoi cursul de limba engleză, simpatic şi util. (Cine crede că, în oceanul posibilităţilor de învăţat limbi străine, „lecţiile“ transmise la radio au devenit de prisos – greşeşte. N-ar strica, poate, ca unele scenete să se refere la cea mai stringentă actualitate, ca ispita pentru cei deprinşi cu învăţarea permanentă să fie încă mai mare.) Redactor şi interpret, alături de colegul ei de la Radio România Internaţional, cu un elan, un joc şi o rostire englezească de zile mari – Silvia Blendea.
Apoi vine o altă sărbătoare a sărbătorilor: Ecaterina Stan în dialog cu interpretul de muzică populară şi profesorul Ioan Bocşa de la Academia de Muzică din Cluj-Napoca. Vocile sună bine, întrebările Ecaterinei Stan trădează cunoaştere, empatie cu publicul şi cu interlocutorul, pe scurt, profesionalism. Datorită ei, povestea lui Ioan Bocşa capătă un dramatism tulburător, interlocutorul se transformă, fără ostentaţie, într-un extraordinar model uman. Iată-l. Se jenează să-şi expună biografia (că a mai spus-o). Moderatoarea insistă: „Pentru cei tineri şi pentru cei care nu vă cunosc“. N-are orgolii, acceptă că poate fi şi necunoscut. E fiu de învăţător, s-a născut în comuna Oarda de Jos, judeţul Alba, aproape de „lacrima Lancrămului lui Lucian Blaga“, a făcut facultatea la Cluj, a fost repartizat profesor de muzică la Blaj, unde a înfiinţat un cor de cameră, la concurenţă cu corul fetelor din Liceul pedagogic. Într-o zi, 200 de fete l-au condus spre centrul de recrutare cântându-i „Foaie verde foaie lată, pleacă Bocşa la armată“. În cătănie a „făcut cătănie, instrucţia a fost instrucţie“. S-a simţit bine. A plecat cu 72 de kilograme şi s-a întors cu ceva peste 50, de l-au crezut ai săi bolnav incurabil. A înfiinţat o şcoală de muzică la Alba Iulia (şcoala avea 3 profesori, 12 elevi şi un pian fără picioare, pe care-l aşezaseră pe scaune). Şcoala a devenit ulterior Liceul de Artă – un adevărat „certificat de garanţie acum“ pentru pregătirea elevilor. A fost şi inspector şcolar, motiv pentru denigratori să-l acuze, după 1989, că a fost „şef sub comunişti“ (supărat, a părăsit învăţământul, şi-a deschis un magazin de
pantofi cu care câştiga bine, la fel şi cu cântecul, dar l-a biruit dorul de şcoală şi s-a lăsat de afaceri). Cântă de la 7 ani. Era cel mai tânăr în ansamblul „Icoane“ şi cânta „Câte flori pe Iza-n sus/toate cu mândra le-am pus“, precum şi o doină „Mă dusei la plug în coastă/cu boii de la nevastă/uitându-mă după dânsa/mi s-o rupt plugu’ şi bârsa“. Ecaterina Stan crede că astăzi oamenii sunt mai trişti, copiii nu mai au idoli. El o contrazice: „De câte ori cineva încearcă să-mi spună că «tineretul de astăzi e altfel…» îl întrerup. Tinerii vin la cursuri, facem tabere de pregătire intensivă. Ei ard aşa cum îi aprindem noi“. Dacă n-au modele „nu-i vina lor, ci e vina noastră“. L-a întrebat pe un student din anul I: „Din ce zonă veniţi?“. Şi studentul s-a blocat. De ce? Era prima dată când cineva i se
adresa cu „dumneavoastră“, spunea. „Sunt cadre universitare care vor să-i orbească pe studenţi cu strălucirea lor, dar să nu uităm că Dumnezeu însuşi I-a dat Fiului Său înfăţişarea unui om obişnuit.“
Ajunşi aici, distingem mai limpede teritoriile Iubirii. Emisiunile iubitorilor de semeni, fără vedete sexy, sau pseudovedete, sunt oaze de normalitate, sărbători ale sufletului.
