Așer Negoi este din Ploiești, Prahova. Ne-a trimis recent câteva poeme cu tematica medicală pentru secțiunea „Doza de Ficțiune”.
Doza de ficțiune: „Doctore!”, poezie de Petruţa Petre
Doza de ficțiune: „Pata oarbă”, poezie de Așer Negoi
se-aude liniștea cum împresoară
orașul
sub pâcla înecăcioasă de
fum negru
orbește
priviri deja oarbe
mute
de a mai gesticula
făcând manifestații de asfixie cu
particule carbonizate
așternute pe
căi și bulevarde
într-un #silențiumrespirator
orașul
amuțește
toate motoarele s-au oprit în
alveolele colabate
gazele de eșapament au rămas blocate în
țevile înecate
icnind după o tuse seacă prin care
să elimine noxele inhalate
fluierături încep a huidui
providența înfum(urată)
într-o răscoală după un strop de oxigen
pur
nu mai este orașul
îmbâcsit
de țigareta din care trage
consecvent
fum cu fum
în timp
ce își prepară cafeaua într-un ibric aburind
pe un aragaz fără hotă
orașul se-ndreaptă
către bolovani
(vechile origini)
într-un GOLD 4 negru pe
butelie de oxigen către
munca pentru care s-a sacrificat o viață-ntreagă
BPOC
Banca Particulară a Oxigenului de Contrabandă
Doza de ficțiune: „Amnezia”, poezie de Așer Negoi
Doza de ficțiune: „Precauții oratorice”, poezie de dr. Anda Maria Neagoe
Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro.
Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.
Sursa foto: imagine generată cu AI la 9 mai 2024, 11:46 AM.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe