Muzeul Naţional de Artă al României a organizat și anul acesta un tur ghidat al sălii Brâncuși din Galeria de Artă Românească Modernă, dar și activităţi interactive pentru copii. Acestea au fost susţinute în interiorul spaţiului-atelier „Pasărea ascunsă în piatră”, donat către muzeu, în 2007, de Centrul Georges Pompidou din Paris, cel care găzduiește atelierul sculptorului și toate operele rămase la moartea acestuia.

        Persoanele dornice să vadă ce impact a avut creaţia lui Brâncuși asupra posterităţii sunt invitate la pavilionul Art Safari, care și-a deschis recent porţile pentru prima ediţie din 2023. Pentru a-l omagia pe marele sculptor, până la 5 martie a.c., este amenajată una din acele micro-expoziţii invitate, cu care ne-am obișnuit de anul trecut. „Zece urmași ai lui Brâncuși” este titlul acestei iniţiative curatoriale.

Zece artiști, zece urmași

        Semnată de Ioana Spiridon, expoziţia aduce în faţa publicului tot atâţia sculptori care, fără să fi fost elevi direcţi ai celui omagiat, dovedesc prin arta lor existenţa unui filon comun. Acesta este dat de legătura cu elementele ancestrale ale sufletului românesc și cu elemente ce ţin de spiritualitate transpusă în lemn, piatră sau metal.

        Printre tablourile pline de culoare ale lui Ion Theodorescu-Sion și ale impresioniștilor spanioli, precum și alături de arta contemporană românească și europeană, apar din când în când insule unde lumina nu mai scoate în evidenţă suprafaţa plană a tablourilor, ci se răsfrânge mângâietor pe sculpturile realizate de cei zece artiști. Dintre aceștia, doar Irina Codreanu l-a cunoscut personal pe Brâncuși și i-a vizitat frecvent atelierul de la Paris, din Impasse Ronsin, ceilalţi știindu-l doar prin prisma creaţiei sale.

        Cu toate acestea, în fiecare dintre lucrările selectate simţim ceva din energia brâncușiană. „Maternitatea” lui Ion Vlasiu ne duce cu gândul la „Coloana fără sfârșit”, având elemente geometrice pe care le regăsim și la „Crucea Secolului” de Paul Neagu, și la „Pătratele intersectare” ale lui Ingo Glass. Pe de altă parte, „Sirena” Irinei Codreanu are un aer de „Muză”. „Baba Dochia”, realizată de Gheorghe Iliescu-Călinești, are ceva de „Danaidă”, iar „Cuplul” Floricăi Ioan nu poate fi desprins de asocierea cu „Sărutul”.