Atunci când este sănătos, dar și atunci când este bolnav, organismul uman este un întreg și așa funcţionează. E simplu. Știm cu toţii asta. Se vorbește mereu de abordarea holistică a pacientului și este declarată dorinţa de a regândi serviciile medicale astfel încât să fie pus în centrul atenţiei cetăţeanul, omul înainte de a fi bolnav, înainte de a avea nevoie de îngrijiri de sănătate curative sau de recuperare.

Adică, prevenţia și educaţia sanitară ar trebui să se finanţeze și să se aplice. Și totuși, în organizarea sistemului medical lucrurile nu merg așa. Tot sistemul de sănătate actual este structurat și reglementat pe asistenţa omului deja bolnav. Avem domenii medicale extrem de performante în tratarea unor boli, dar activităţile preventive și de depistare precoce a bolii tratate sunt minime sau chiar inexistente.

În stomatologie este deosebit de evidentă această inversare a valorilor. Mai mult decât atât, accesul bolnavilor este dificil și îngreunat chiar și atunci când au nevoie de asistenţă medicală. Pandemia a complicat lucrurile. Situaţia persistă și în prezent, dincolo de starea de alertă. Am fost recent la o clinică universitară de prestigiu.

Intrarea principală în clădire, pe care o știam din timpul studenţiei și care a fost deplin funcţională timp de decenii, este acum o intrare exclusivistă, rezervată personalului medical. Intrarea pentru pacienţi se face printr-o fostă intrare accesorie redescoperită.

Spitalul există pentru pacienţi, dar pacienţilor li se permite accesul în mod greoi și printr-o ușiţă umilitoare. Oare de ce ne pierdem tot mai mult respectul pentru cetăţean, pentru pacient, pentru persoana care plătește pentru asigurarea de sănătate?

Pacientul și costurile prevenţiei

Pacientul trebuie să fie în centrul atenţiei serviciilor de sănătate. Pacientul este definit de lege ca persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate (Legea nr. 46/2003, Art. 1 alin. a). Cu toate acestea, un cetăţean care solicită un serviciu medical fără a fi bolnav în modul cel mai evident nu poate accesa servicii medicale la furnizorii de servicii din reţeaua de stat.

Am ajuns să apelăm la serviciul de salvare pentru a putea intra într-un spital. Așa că cei care au bani apelează la servicii medicale din sistemul privat. Dacă mergem succesiv la mai multe servicii medicale de specialitate, avem o probabilitate maximă ca fiecare serviciu să solicite aceleași analize, fără a recunoaște și accepta rezultate pe care le avem deja din serviciul consultat anterior.

Avem card de sănătate, există dosarul electronic de sănătate, dar fără folos. Medicii nu pot accesa dosarul electronic de sănătate al pacienţilor pentru a afla rezultatele unor investigaţii necesare deja efectuate.

„În centrul sistemului de sănătate”

Ne gândim la strategii de sănătate în care omul, cetăţeanul să fie în mod real și adevărat în centrul atenţiei sistemului de sănătate și al spiritului legislativ de reglementare din zona medicală. Ar fi frumos să se împlinească astfel de strategii. În stomatologie, serviciile medicale se acordă la cerere, deci la solicitarea unui pacient bolnav.

Spre deosebire de medicina generală, stomatologia oferă accesibilitate reală la servicii, dar în măsura în care pacientul poate să le plătească, deoarece din partea sistemului de asigurări sociale de sănătate nu sunt speranţe. În medicina dentară nu avem finanţare publică pentru infrastructură, nici pentru aparatură și consumabile și nu se dau salarii pentru medicii stomatologi.

Sarcina financiară pentru toate acestea este în seama medicilor. Mai mult chiar, în stomatologie se creează locuri de muncă în care salariile nu se dau din sistemul bugetar. Cu toate acestea, nu se finanţează decent nici măcar accesibilitatea pacienţilor la serviciile de stomatologie. În aceste condiţii, un număr extrem de mic de pacienţi pot beneficia de trimiteri la examinări complementare asociate unui consult stomatologic. Cum putem vorbi despre abordarea pacientului în mod integrat, holistic?

Este necesar să se înţeleagă că un pacient nu este o sumă de patologii și riscuri. Nu mai putem vorbi despre un pacient cardiac, un pacient cu diabet, un pacient cu o boală pulmonară, un pacient cu afecţiuni stomatologice etc., fiind vorba despre aceeași persoană. Trebuie să spunem corect că este vorba despre un pacient care are acele suferinţe.

Noi abordăm în prezent boala, nu omul, și asta nu este bine. Cea mai separată de contextul medical al unui pacient este stomatologia, și nici asta nu este bine. Nu este în interesul pacientului, iar pacientul, rămâne până la urmă motivaţia existenţială a sistemului de sănătate.

Citiți și: Când tuberculoza se refugiază