Newsflash
Cultură

Medicina în slujba artei

de Dr. Raluca BULEA - feb. 12 2021
Medicina în slujba artei

Expoziţia anuală a MMB dedicată colecţiilor Pinacotecii municipale evidenţiază, de data aceasta, legătura dintre artă și medicină.

Anual, începând din 2016, Muzeul Municipiului București (MMB) organizează un eveniment cultural menit să exploreze colecţiile Pinacotecii municipale, în spaţiul dedicat de la etajul Palatului Suţu. Sezonul acesta aduce în centrul atenţiei o abordare originală, ce subliniază puntea de legătură, veche de secole, între artă și medicină. Sub titlul „De la anatomia artistică la opera finită”, expoziţia este deschisă pentru public până în toamna acestui an.

        Deși interesul faţă de reprezentarea fidelă a corpului uman în creaţiile artistice (pictură și sculptură), prin studierea nemijlocită a acestuia, a apărut în arta apuseană încă din vremea Renașterii, modul acesta de abordare și-a făcut loc mult mai greu în spaţiul răsăritean al Europei, puternic influenţat de stilizarea și hieratismul tipic bizantine. Abia în secolul al XIX-lea, odată cu formarea în Occident a pictorilor români și, ulterior, după înfiinţarea Școlii de Arte Frumoase de la București a devenit anatomia artistică obiect de studiu și în Ţările Române.

        Expoziţia de la Palatul Suţu pune faţă în faţă lucrări de pictură, grafică și sculptură, care oferă reprezentări ale corpului uman (portrete, nuduri, busturi ori fragmente ale trupului folosite ca studiu pentru un ansamblu mai complex), cu obiecte ce reflectă etape premergătoare a ceea ce avea să fie opera finală: caiete de schiţe cu reprezentări anatomice, pagini de examen ale studenţilor din perioada interbelică, câteva reprezentări miniaturale de busturi antice din colecţia Severeanu și chiar două cranii utilizate de Theodor Aman la cursurile ţinute ca profesor la Belle Arte.

Asemănarea dintre medici și artiști

        Foarte interesantă este alăturarea caietelor și probelor de examen, care se aseamănă extraordinar de mult, realizate de studenţi la arte și studenţi la medicină în anii ’30, perioadă în care celebrul prof. dr. Francisc Rainer ţinea cursuri de anatomie atât pentru viitori medici, cât și pentru artiștii în devenire. Este de remarcat inclusiv faptul că nici din desenele mediciniștilor nu lipseau valenţele artistice și sensibilitatea pentru frumos. Dintre artiștii ale căror creaţii ilustrează importanţa cunoașterii anatomice a trupului, îi amintim pe: Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mișu Popp, Constantin Lecca, G.D. Mirea, Theodor Pallady, Ștefan Dumitrescu, Ion Theodorescu-Sion, Frederic Storck, Cornel Medrea etc.

Th Pallady
Theodor Pallady

        În încheiere, o concluzie pare evidentă: dacă specialiștii din domeniul artei consideră că anatomia artistică trebuie să se afle în continuare între disciplinele de bază, necesare formării viitorilor artiști, pentru a le crea fundamente profesionale solide indiferent de traseul lor ulterior, care se poate îndrepta către arta abstractă sau non figurativă, așa ar fi necesar ca și viitorii medici să aibă între elementele devenirii lor profesionale și noţiuni de știinţe umaniste și artă. În lumea foarte tehnologizată a medicinei contemporane e important să ne păstrăm sensibilitatea și empatia pe care arta ne poate ajuta să le șlefuim și să le rafinăm.

D. Paciurea
Dimitrie Paciurea

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe