Muzeul Municipiului București propune două expoziţii inedite, găzduite de instituţii culturale din componenţa sa.
Muzeul Theodor Aman, casa-atelier a artistului, ne întâmpină în fiecare an cu o propunere inedită, care să ne apropie de creaţia pictorului dintr-o altă perspectivă. Până în primăvara anului viitor, în holul central al casei ne așteaptă „Aman în vizită la Aman”. Un medalion expoziţional prin care o serie de lucrări de referinţă ale maestrului, aparţinând colecţiei Pinacotecii MMB, au revenit pentru o vreme în locul unde au fost realizate.
Greta Șuteu, cea care se îngrijește de această bijuterie culturală, a selectat lucrări cu tematică diversă: istorică (Uciderea lui Grigore Ghica al III-lea), natură moartă (Natură statică cu mere) și mai ales portrete care dirijează privirea vizitatorului în special către lucrarea cea mai valoroasă, „Portretul Pepicăi Aman”, mama artistului. Cele mai remarcabile detalii ale acestui tablou se leagă de faptul că a fost pictat în absenţa modelului, un omagiu adus celei care i-a dat viaţă.
În altă parte de oraș, Colecţia de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei” adăpostește o sumedenie de comori artistice, atât de pictură și grafică, cât și de artă decorativă, artă populară și religioasă românească, mobilier, ceramică, alături de o impresionantă bibliotecă de artă. O parte din tablourile colecţionate de cei doi soţi, precum și din creaţiile Ligiei Macovei alcătuiesc colecţia permanentă.
Pe lângă acestea, avem posibilitatea de a descoperi, până la 26 noiembrie, și lucrări care de obicei stau în depozit, reunite în cadrul expoziţiei „Artiștii din colecţia soţilor Macovei”. Organizată de curatoarea Cristina Ioniţă în contextul demersului de cercetare și repertoriere a patrimoniului, care definește multe dintre activităţile MMB, expoziţia a presupus o selecţie atentă a lucrărilor, cu intervenţii de restaurare asupra unora dintre ele, pentru a le pregăti de întâlnirea cu publicul.
Elementul cel mai important pe care îl remarcăm este felul în care dispunerea lucrărilor acestei expoziţii temporare se încadrează și intră în dialog, întărind anumite tematici ale colecţiei de bază. Artiștii prezenţi sunt nume dintre cele mai cunoscute ale picturii și graficii autohtone: Micaela Eleutheriade, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Alexandru Ciucurencu, Lucian Grigorescu, Henri H. Catargi, Constantin Piliuţă, Dumitru Ghiaţă, Max W. Arnold ș.a.
De asemenea, nu puteau să lipsească creaţii ale amfitrioanei spirituale a locului, Ligia Macovei. Peisaje și lucrări de inspiraţie folclorică, portrete de ţărănci, interioare citadine ori naturi statice cu flori sunt doar câteva dintre subiectele pe care le identificăm în acest parcurs expoziţional special.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe