Într-o dezbatere televizată, un analist care încerca să combată campania ucigașă de fake-news, lansată pe internet, spunea că medicii antivacciniști sunt în minoritate.
Majoritatea profesioniștilor din domeniul medical punându-și speranţele în vaccinare, pentru depășirea crizei pandemice. Deși trebuie să-i mulţumim pentru implicare și responsabilitate, nu putem să nu-l contrazicem pe jurnalist.
Nu vorbim despre o minoritate a medicilor care ar contesta vaccinarea, ci despre o infimitate, dacă ne e permis termenul. Numărul celor din profesie care exprimă opinii nefundamentate știinţific sau falsuri ce pun în pericol sănătatea publică este infim.
Nu am găsit invocate în mass-media decât trei-patru nume de doctori anti-vaccin, în timp ce comunitatea medicală numără peste 50.000 de persoane.
Niciunul dintre cei care neagă gravitatea crizei generate de COVID-19 sau care contestă vaccinarea nu e specialist în epidemiologie ori boli infecţioase, nu a lucrat în ATI, nu suferă pentru că a pierdut pacienţi în lupta cu SARS-CoV-2.
Poate au alte frustrări, poate sunt doar avizi de imagine. Poate își fac publicitate la o afacere personală, sau au alte scopuri ascunse, cert este că nu reprezintă breasla.
Este drept că apar în presă și referiri la medici de familie sau specialiști care le-ar recomanda pacienţilor să nu se vaccineze sau să apeleze la soluţii terapeutice fără fundament în studiile clinice, fără dovezi care să ateste siguranţa și eficacitatea produsului. Primul semn că sunt fake-news este chiar absenţa numelui acelui așa-zis doctor. „Un medic” înseamnă în realitate „niciun medic”.
Dacă există, într-adevăr, colegi care fac astfel de recomandări, mai devreme sau mai târziu numele lor vor apărea în mass-media. Vor apărea reclamaţii din partea familiilor sau a pacienţilor care se îmbolnăvesc și suferă din cauză că au ratat vaccinarea, ori s-au confruntat cu efectele adverse ale unor produse îndoielnice.
Oamenii sunt tentaţi să dea vina pe altcineva atunci când au o problemă de sănătate generată de stilul lor de viaţă, de propriul comportament. Medicul este deseori identificat drept vinovat, deși nu a greșit cu nimic.
Vă închipuiţi ce reproșuri s-ar face în cazul în care pacientul ar avea o evoluţie nefericită, iar medicul chiar l-a sfătuit greșit.
Ce anchete ar alimenta audienţa mass-media, cu procurori care îi audiază ca martori pe alţi pacienţi ai aceluiași medic, și care declară că au primit același sfat: nu te vaccina, nu e cazul să-ţi faci griji etc.
Presa care astăzi îmbrăţișează aceste teorii nefundamentate știinţific va fi prima care îl va desfiinţa pe medicul acuzat de suferinţa pacientului.
Pacientul sau familia acestuia va depune plângere fără nicio remușcare.
Astăzi, vedem la ATI mulţi care spun: am greșit că nu m-am vaccinat. Mâine vor acuza medicul, că nu a fost suficient de convingător să îi determine să se vaccineze.
Există suficientă legislaţie care sancţionează medicii, în momentul de faţă. Cei care își discreditează breasla și colegii din prima linie a luptei cu pandemia, cei care luptă, de fapt, de cealaltă parte a baricadei pot fi sancţionaţi și în baza legislaţiei existente.
Dar nu de conflicte, de dispute între medici avem nevoie acum, ci de dialog, pentru a lămuri orice întrebare a colegilor noștri și orice nedumerire a publicului. Avem nevoie de unitate în interiorul corpului medical, de respect reciproc, de mobilizarea tuturor resurselor în lupta cu inamicul comun: criza COVID.
În Colegiul Medicilor din Municipiul București am constatat că, prin dialog cu membrii noștri, putem să depășim problemele de comunicare. Prin acest articol, publicat în revista medicilor din întreaga ţară, le spunem tuturor colegilor noștri ceea ce le-am transmis medicilor bucureșteni care, din prea mult entuziasm, s-au aventurat dincolo de limitele stabilite prin protocoalele terapeutice aprobate de comunitatea știinţifică internaţională.
Respectarea ghidurilor de diagnostic și tratament îi protejează deopotrivă pe pacient, dar și pe medic, judecat în baza articolelor din revistele de specialitate, nu în baza postărilor de pe reţelele sociale. Prietenii de azi de pe Facebook vor fi primii care vor arunca piatra mâine!
Citește și: Nu mai avem timp de pierdut
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe