A fost în anul de graţie pandemică, vineri, 11 iunie, la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu, din Capitală, premiera spectacolului „născut în capul unui actor”, adaptarea piesei lui Conu’ Iancu, „D-ale Carnavalului”. 

Prin evenimentul cultural, realizatorul (şi regizorul) Cornel Scripcaru, în dorinţa de a-l „apropia pe Caragiale de generaţia tânără” (mărturie culeasă din foaia de program), i-a invitat pe spectatori – unii, foarte tineri şi cam neduşi la teatru, alţii, de mai multă vreme tineri, dar nicidecum expiraţi într-ale gustului pentru artă –, la un… ras, tuns şi frezat în salonul hair stilistului Nae.

Interpretat de Alex Călin, Nae, un Don Juan de viţă nouă, stilat, finuţ, artist hai(r)sictirist, meloman, megaloman, potopit de trofee de pe la concursurile de gen, de la care se presupune că era nelipsit. Se perindă prin salonul acestuia Miţa înamorata (fragila Manuela Ciucur), trofeul lui de suflet, nevasta anostului şi năpăstuitului Crăcănel (deloc anostul Adrian Ciobanu).

Crăcănel, caricatura mereu păcălitului popor român, pe sufletul căruia joacă țonțoroiul minciuna şi trădarea celor sus cocoţaţi pe scara blestemată a măririi.

Se mai perindă apoi toată fauna bufonă a unei lumi ca un carnaval de măşti nerâzânde – Pampon (Constantin Dogioiu) cel cu ghioaga, pus pe reglat, à la clanurile interlope, trădarea în amorul lui conjugal pentru Didina (Ioana Anastasia Anton) – ochi alunecoşi, inimă în fâlfâire –, intelectuală în iarbă (rea), cum ni se sugerează a fi, poate chiar studenţică la (mare) distanţă, atinsă de morbul lecturii, de care o „lecuieşte” Iordache (Alin State), noul Leporello, şi el în turma de Don Juani democraţi, băiatul de prăvălie (pardon, asistentul maestrului don’ Nae!).

Caragiale, mai actual ca oricând

Este o faună de care să tot râzi, dacă nu ai recunoaşte între exemplare lumea noastră așa cum este, cum a fost, cum va mai fi şi cu care sperăm să nu ne asemănăm. Dar ce ne facem cu Caragiale, mai actual ca oricând?

Ce ne facem cu toate Miţele şi Didinele care iau cu asalt saloanele de înfrumuseţare, cu acces la cardul nelimitat al bibicilor, în încercarea de a ţine mereu sus steagul luptei întru victoria eternului păcat? Un posibil răspuns ar fi de găsit poate în ilustraţia muzicală a spectacolului, în care, vai!, nu maneaua dă culoarea (tot Cornel Scripcaru e răspunzător), cu inspirata scenografie a Ninei Brumuşilă şi regia tehnică – Alina Carmen Manu şi Mihaela Oance.

„După D’ale” este un spectacol marcă naţională, ca pentru convalescenţă după o lungă maladie cu pretenţie de tron planetar. În rest, nu vă uitaţi cum tot plouă în iunie, mergeţi la teatru! Schimbaţi masca plângândă a dramei noastre cea de toate distanţele sociale cu masca râzândă a Comediei. Și vivat Caragiale!