Eu l-am
iubit [pe Ioan Cantacuzino] ca pe o întruchipare aproape perfectă de ideal
omenesc, spre care toate resorturile mele sufleteşti mă îndreaptă căutând. (Gr. T. Popa, 1937)
Legea
236 din 14 iulie 1930 a instituit plăşile
sanitare – „competinţe descentralizate a măsurilor preventive“ şi „nucleu
de unde iradia educaţia sanitară a populaţiei“ (Buletin eugenic şi biopolitic,
nr. 4–5/1937). În judeţul Iaşi, un exemplu al îmbunătăţirii sănătăţii publice –
„serioasă ameliorare a alimentaţiei“, creşterea natalităţii, scăderea mortalităţii
infantile, îmbunătăţirea condiţiilor de igienă, controlul bolilor infecţioase –
a fost plasa sanitară de demonstraţie Tomeşti, coordonată de Al. Slătineanu şi
Ioan Alexa. Universitari, practicieni împreună cu asistente medicale, moaşe,
agenţi sanitari şi personal din comună s-au implicat activ şi cu rezultate, la
nivel regional şi local.
Ministrul
Ioan Cantacuzino, „salvatorul sănătăţii publice în atâtea rânduri“ (cum l-a
numit Gr. T. Popa), a mers în Iaşii prietenului său, Al. Slătineanu, care îi găzduise
Laboratorul de medicină experimentală evacuat de la Bucureşti, de la
întoarcerea din refugiu până în 1918. Îl lega de Iaşi şi înfiinţarea Societăţii
de Medicină de Război şi a publicaţiei acesteia, în care scriseseră medici
români şi colaboratori străini.
În
trăsură, însoţit de Al. Slătineanu sau de alţi universitari, a vizitat
Spiridonia şi alte unităţi sanitare, s-a întâlnit cu medici şi locuitori ai
câtorva comune şi a susţinut o conferinţă publică. În fotografiile alăturate,
îl putem vedea pe Ioan Cantacuzino în curtea Dispensarului medical Tomeşti şi
în faţa Primăriei Prisăcani, în mijlocul oficialităţilor judeţului,
profesorilor Facultăţii de Medicină din Iaşi, câtorva ofiţeri, personalului
medical, sătenilor şi copiilor. Era înconjurat cu dragoste de toţi, pentru „vitalitatea
imensă“, „strângerea de mână puternic prietenească, ochii strălucitori de lumină,
bunătatea şi veselia sa“. (N. Iorga)
Când
a murit profesorul Cantacuzino, s-au organizat funeralii naţionale. „Într-un
elan unic, (...) om cu om s-a strâns, s-a îmbulzit, unul să ia locul celuilalt,
să poată măcar o clipă atinge sicriul acestui mare binefăcător. Adevărata
trecere în natură însă s-a făcut departe, într-o zi cu soare, unde, printre două
stânci sparte, un tăpşan verde săruta marea. Acolo au venit Sipunculus nudus, Astacus fluviatilis, sepia cu cerneală, meduza cu clopot, anemona
de mare, peştii cu cioc ferăstruiat, pasărea moţată, bursucul cu pămătuf şi, în
vesele porturi, ţăranii voioşi, hamalii viguroşi, toţi anonimii iubiţi, toţi, să-l
vadă încununat de alge şi de coral, la sărbătoarea înfrăţirii universale prin
moarte, pe cel ce visase înfrăţirea universală prin viaţă“ (George Magheru,
„Profesorul Cantacuzino“, Revista Fundaţiilor Regale nr. 4/1934).
M-a
fascinat din studenţie chipul lui Cantacuzino. Am fost mâhnit, când, ajuns în
preajma locului în care se casau materialele universitare, am zărit, aruncat,
alături de alte obiecte, statuete şi cărţi, tabloul său. Astăzi, acea lucrare
aduce lumină Muzeului de istoria medicinii de la UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi.
În 2006, dr. Grigore Gr. Popa mi-a dăruit câteva
documente şi fotografii. În faţa uneia a zăbovit: „Mult l-a iubit tata...
mult“, repeta Grigorel Popa, în timp ce privea imaginea celui pentru care „mulţumirea
zilelor sale era în preajma microscopului“, poate cea mai reprezentativă
fotografie a profesorului Ioan Cantacuzino. Epitropul Gr. T. Popa a donat o sumă
de bani şi a iniţiat o subscripţie pentru ridicarea unui bust, care se află astăzi
în curtea Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi, „acestui mare şi înţelegător om
care a salvat pentru un timp aşezămintele Spiridoniei, dându-le mijloace care şi
azi constituiesc o parte importantă din asigurarea instituţiei“ (Însemnări ieşene,
nr. 9/1938).