În perioada acelor două decenii ale României Mari, îi recunoaștem o nouă calitate: stat modern, cu o medicină competentă să organizeze reuniuni știinţifice internaţionale.
La 21 mai 1928 avea loc al V-lea Congres internaţional de talasoterapie (Balneologie), ale cărui lucrări s-au desfășurat la București și Constanţa; la 10 septembrie 1932 se deschidea la București cel de al IX-lea Congres internaţional de istoria medicinei, iar la 2 iunie 1937, România găzduia lucrările celui de al IX-lea Congres internaţional de medicină și farmacie militară.
Congresul de talasoterapie a fost dominat de personalitatea clinicianului român Anibal Teohari (1873–1933).

Profesor de terapeutică la Facultatea de Medicină din București (la Spitalul Brâncovenesc), profesorul Teohari a fost preocupat de studiul apelor minerale de cură internă, a înfiinţat în 1923 Institutul de Balneologie, al cărui director a fost până în anul 1933; în 1921 a contribuit la înfiinţarea Societăţii de Hidrologie Medicală și Climatologie, precum și la editarea Revistei de Hidrologie Medicală și Climatologie, Fizioterapie și Dietetică, organul oficial al Societăţii. Deși nu a fost profesor de balneologie, profesorul Teohari a pus bazele învăţământului de balneologie la București prin prof. dr. Gh. Băltăceanu și la Iași prin dr. Ludovic Russ Jr. Activitatea știinţifică, îndeosebi a profesorului Anibal Teohari, era cunoscută și apreciată pe plan european, dovadă această organizare, sub președinţia sa, a primului Congres internaţional de talasoterapie în România.
Deschiderea congresului a avut loc în ziua de 24 mai 1928, prin ședinţa inaugurată la Ateneul Român. Presa medicală remarca faptul că, prin valoarea știinţifică a rapoartelor și comunicărilor prezentate, Congresul a luat proporţiile unui eveniment care s-a înscris cu litere de aur în istoria medicinei românești (România medicală, 1 iunie 1928).
Sub aspect protocolar, Congresul s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Reginei Maria, cu sprijinul și participarea nemijlocită a doi miniștri români: prof. dr. C. Angelescu, ministrul instrucţiunii publice (fost intern al Spitalelor din Paris), și Ion Inculeţ, ministrul sănătăţii.

Congresul a fost onorat de prezenţa unui numeros corp diplomatic, reprezentat de ambasadori din Portugalia, Iugoslavia, Japonia, Polonia, Italia, Belgia, Egipt, Franţa, Grecia.

Lipsuri şi bătălii

Academia Română a delegat la acest Congres doi membri care să salute participanţii și să remarce efortul și capacitatea știinţifică a organizatorilor: profesorii Gheorghe Marinescu și Ion Cantacuzino. De la tribuna Congresului, profesorul Gheorghe Marinescu se adresa în această calitate, rostind cuvinte emoţionante și de profund conţinut: „Lucrările dumneavoastră vor fi un Imn ce se înalţă cultului forţelor naturii, dintre care face parte și lumina care e dătătoare de viaţă, pentru toate fiinţele vii. Mai multă lumină – zice Goethe. Această cugetare a fost repetată de Michelet cât se poate de poetic, iar în această direcţiune l-a precedat un poet de geniu, Dante, când saluta soarele: Padre d’ogni mortal vita (Părinte al fiecărei vieţi muritoare, n.n.)”.
„Fără îndoială, veţi găsi lipsuri în staţiunile pe care le veţi vizita și vă vom fi recunoscători arătându-le, căci staţiunile balneare constituie o problemă de ordin natural, economic și industrial”, le spunea Gheorghe Marinescu participanţilor la Congres. „Văzând această adunare de oameni învăţaţi, reprezentând elita medicală a multor ţări, simt o bucurie enormă la ideea că acest Congres va fi un prilej să strângem mai mult legăturile sacre, care trebuie să existe între naţiuni, iar cel mai bun mijloc de apropiere este știinţa. Viitorul este al știinţei – a zis Dumas –, iar medicina pe care o profesăm este o știinţă care, după cum a postulat-o Descartes, este de natură a face omenirea mai bună, mai prosperă.”

Rădăcini comune

Congresul de talasoterapie organizat la București era prima reuniune știinţifică medicală internaţională organizată la puţini ani de la întregirea României, eveniment evidenţiat de ceilalţi vorbitori români ca fiind nu numai o prestigioasă reuniune știinţifică, dar și un act de mândrie naţională, de speranţă de largă deschidere europeană. O emoţionantă cuvântare la deschiderea Congresului a rostit-o profesorul Marcel Labbe, prestigiosul clinician și om de știinţă parizian, care în numele societăţilor medicale franceze, al Academiei și al Facultăţii de medicină din Paris elogia poporul român și medicina noastră naţională, amintind de rădăcinile comune – latine – ale poporului român și ale celui francez: „Strălucirea văpaiei latine care pâlpâie în voi, ca și în noi, îi găsim reflexia în medicina voastră. Aveţi aceeași înţelegere a știinţei, același respect al autorităţii care se sprijină pe știinţă, același dispreţ al autorităţii care se impune numai prin politică. Fiind latini din est, aţi fost totdeauna primii osândiţi a suporta șocul hoardelor barbare, care în curs de veacuri au năpădit din Orient. Curajul vostru i-a oprit. În timpul Războiului cel Mare aţi suferit cu noi lovitura popoarelor din Est și cu regele Ferdinand ca odinioară cu Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare aţi zdrobit-o… Am fost fraţi de arme. Acestea sunt sentimentele cu care venim la Congresul de talasoterapie care se deschide azi la București și care ne vor conduce poimâine la Constanţa pentru a aprecia excelenţa climatului Dobrogei și al litoralului Mării Negre... Suntem fericiţi să admirăm ceea ce spiritul latin a realizat în mod atât de fericit” (România Medicală, 1 iunie, 1928).
Într-o spirituală improvizaţie, remarcabilul profesor clinician și iatroistoric francez Laignel Lavastine încheia cuvântul său de salut, referindu-se la aceeași comună rădăcină latină, că a venit aici, în România, „la verii și verișoarele noastre” și se simte ca acasă. Acestea sunt documente și mărturii ale satisfacţiei marii împliniri istorice care a fost ROMÂNIA MARE.

ISTORICUL TALASOTERAPIEI

În cuvântul său de deschidere, profesorul Anibal Teohari, președinte al Congresului, spunea că nu va face un istoric al talasoterapiei în Occidentul Europei, pentru că aceasta s-a făcut la congresele anterioare, de către predecesorii săi. El, profesorul Teohari, va vorbi despre România. Și așa începe expunerea sa: „În România, cura maritimă durează de la anexarea Dobrogei în 1978, provincie turcească, însă pământ românesc înainte de cuceririle otomane. Spre sud se găsește, alături de plaje, lacul sărat Techirghiol, al cărui nămol era întrebuinţat de populaţia turcească în tratamentul diverselor maladii. Aici, Eforia Spitalelor din București (o instituţie analogă Asistenţei Publice din Paris) a instalat primul spital maritim, unde bolnavii beneficiază de climatul marin și de nămolul mineral. Astăzi, cura maritimă, asociată cu helioterapia, este aplicată în multe alte localităţi. Situate la nord și, mai ales, la sud de Carmen Sylva (Techirghiol).
Deși cura maritimă este evident de dată recentă la noi, revendicăm în schimb anumite priorităţi în ceea ce privește helioterapia. Există, într-adevăr, în judeţul Râmnicu Sărat un lac sărat numit Balta Albă. Alecsandri descrie modul în care bolnavii, cam 15.000 pe sezon, își ungeau corpul cu nămol și își expuneau apoi corpul ore întregi la soare, înainte de a face o baie în lacul sărat. Un medic a fost însărcinat să facă un raport Principelui domnitor asupra cazurilor de vindecare autentică. Românii făceau, deci, helioterapie fără să știe, cu mult înainte de oamenii de știinţă Malgot, Roller, Armand – Delille” (România medicală, 1 iunie 1928).

Încheind scurtul dar emoţionantul său istoric, profesorul Teohari rostea cuvinte de stimă și consideraţie faţă de cei veniţi de peste hotare la Congres, prezenţă care dovedea însă și prestigiul României din acel moment. În cuvântul său, ministrul Ion Inculeţ aprecia că organizarea Congresului în România reprezintă o puternică încurajare pentru guvernul român de a spori eforturile economice pentru amenajarea și dezvoltarea staţiunilor noastre maritime, pentru a crește numărul beneficiarilor de aceste daruri ale naturii.