Prof. dr. Mircea Penescu este președintele Fundaţiei „Medicina și Muzica” și concertmaistru al Orchestrei Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” (OMEN). Este medic specialist nefrolog, profesor universitar doctor de nefrologie și șeful secţiei de chirurgie generală în cadrul Spitalului Clinic de Nefrologie
„Dr. Carol Davila” din București.

Dacă aţi compara medicina cu o artă, care ar fi aceasta?

Muzica. Este cea mai completă dintre arte. Medicina este în sine o artă care își trage seva din vechime – arta de a vindeca oamenii. Eu cred că primii care au practicat-o la cel mai înalt nivel au fost artiști foarte înzestraţi. Mă gândesc la medicina hipocratică, în care practicanţii nu numai că deţineau toate pârghiile naturiste, dar foarte mulţi dintre ei dublau terapia cu meloterapia.

Încă de la începuturile erei medicinei au sesizat forţa pe care armonia și sunetele plăcute o au în a influenţa pozitiv evoluţia pacienţilor spre vindecare. Este un mecanism inefabil, dar este clar că, la nivelul cel mai înalt al conștiinţei și al integrării cerebrale, armonizarea pe care o induce melosul are efecte favorabile asupra cursului oricărei afecţiuni.

 De ce are nevoie un medic pentru a se dedica acestei profesii?

Alături de profesiile de preot și de profesor, cea de medic necesită o anumită dotare, o structură psihică aparte. Unui medic îi trebuie, în primul rând, o înţelegere profundă a umanităţii. Medicul adevărat este un umanist, apropo de cunoștinţele vaste pe care ar trebui să le aibă, alături de știinţa medicală.

De asemenea, cred că trebuie să aibă puterea de a intui sensibilităţile, suferinţele uneori ascunse. Trebuie să aibă și puterea de comunicare și capacitatea de a-i induce pacientului sentimentul de încredere și de speranţă.

Medicul trebuie să fie acela care preia pe umerii săi toată greutatea suferinţei. Pacienţii sunt speriaţi de cele mai multe ori. Teama de suferinţă, de durere, de moarte construiesc pe eșafodajul autentic al suferinţei o suprastructură care influenţează foarte mult starea psihică generală.

 Cât de puternic poate fi psihicul unui medic?

Psihicul unui medic trebuie să fie un fel de paratrăsnet la toate aceste energii negative pe care le absoarbe.

Modele printre legende

 Cum credeţi că este lumea medicinei astăzi?

O lume pestriţă. Aș vrea să spun că este o castă, că sunt oameni speciali. Dacă nu există căldură umană, dacă nu există dragoste faţă de om, dacă nu există compasiune faţă de suferinţă, mai bine nu îmbraci halatul alb. Cei care au făcut acest lucru din pasiune sunt aparte.

Medicina modernă, prin evoluţia extraordinară, prin diversificarea investigaţiilor, depărtează puţin medicul de pacient. Pacientul devine un fel de obiect de studiu, de dosar medical și mai puţin un om în suferinţă, așa cum dascălii noștri îl percepeau și cum au încercat să ni-l transmită.

 Cât de important este să avem un model?

Este esenţial. Această profesie este una a relaţiei maestru-ucenic. Fac parte dintr-o pleiadă de absolvenţi ai Facultăţii de Medicină ce au beneficiat de figurile emblematice care au rămas în legendă.

 Dv. ce modele aţi avut?

Am trăit apusul puţin dureros al unei epoci de glorie a facultăţii. Poate este eterna senzaţie că cei din trecut au fost mult mai buni decât cei din actualitate. Dar dacă vorbim despre marele profesor de anatomie Repciuc, la fiziologie despre academicianul Benetato, despre clinicienii Bruckner sau Matei Balș... Tuturor le-am fost discipol și am avut șansa să fiu în apropierea lor. Sunt nume de legendă, iar admiraţia mea nu este una teoretică, ci izvorăște din tot ceea ce consider că mi-a îmbogăţit mintea și viaţa.

Ierarhia succesului

 Care credeţi că ar fi diferenţele de mentalitate între generaţiile de medici?

Invidia medicilor este cea mai rea. Din păcate, acest sentiment este prezent și în profesia noastră, pentru că medicii se situează pe poziţii diferite pe scara succesului.

Sunt medici deosebit de înzestraţi, chirurgi cu o manualitate excepţională, oameni care sunt dăruiţi cărţii și au memorie fantastică, medici care au talent didactic extraordinar, care se înconjoară de discipoli și transmit mai departe flacăra știinţei.

Există, însă, și oameni care au o abilitate extraordinară în relaţiile sociale, care pozează, care sună mai fals în această „orchestră”, dar sunt situaţi foarte sus în topul celor căutaţi de pacienţi. Cunoscându-și reciproc valoarea, medicii uneori sunt dominaţi și de invidie.

 Sunteţi și concertmaistru al OMEN. Cum a apărut pasiunea pentru muzică?

Din copilărie. Pasiunea s-a născut în casa mea din Pitești, unde am crescut între părinţi și bunici care aveau o dragoste enormă pentru muzică. În casa noastră existau pian și câteva viori.

Deși timpurile erau tulburi, îmi aduc aminte cu mare plăcere cât de des se întruneau prietenii, familia și din bucuria revederii apărea și atmosfera muzicală. Am început studiul pianului, am dublat apoi cu lecţii de vioară. M-am apropiat de muzică, iar când am început facultatea am intrat în orchestra medicilor, sub bagheta marelui medic și dirijor Ermil Nichifor.

Era un muzician de o sensibilitate și o fineţe sufletească extraordinare, care aduna ca un magnet pasionaţii de muzică și făceam muzica din dragoste, din pasiune. Și astăzi realizăm performanţe mari cu Fundaţia „Medicina și Muzica”, cu orchestre întărite de prieteni care sunt profesioniști, dar sentimentul acesta de solidaritate de breaslă și pasiune e puţin  diluat.

Rezerva nesecată de valori

Cum vedeţi viitorul medicinei în ţara noastră?

Am mare încredere în generaţia tânără. Au plecat peste graniţă zeci de mii de doctori de-a lungul celor treizeci de ani. Cu toate acestea, rezerva de valori nu a secat. Școala românească a continuat să producă elemente de mare valoare.

Dacă la începutul anilor ’90 aproape toţi absolvenţii erau cu busola spre Vest, acum lucrurile s-au ameliorat în medicina românească din mai multe puncte de vedere: posibilităţi tehnice, dotare, salarizare.

Acest exod aproape s-a oprit și această „hemoragie” de materie cenușie începe să fie stăvilită. Avem încă rezerve, avem încă valori. Avem doctori tineri pasionaţi, în contact cu diverse evenimente internaţionale. Așa s-a produs o osmoză a cunoștinţelor, care ne-a îmbogăţit și care a ridicat nivelul medicinei românești.

 Cum vedeţi viitorul României?

Viitorul României este relativ incert. Viitorul ni-l facem noi, dar cu o condiţie – să fim uniţi.

• Profesia de medic necesită o structură psihică aparte.

• Medicul trebuie să aibă o înţelegere profundă a umanităţii.

• Medicina modernă a îndepărtat într-o oarecare măsură medicul de pacient.

• Exodul medicilor români în străinătate aproape s-a oprit.

• Psihicul medicului trebuie să fie un „paratrăsnet” în faţa tuturor energiilor negative.

• Numeroase figuri emblematice i-au ghidat drumul dr. Penescu, pe când era student.

Sebastian Crăciun