Interviu cu prof. dr. Hossein Gharib, SUA
În România, fenomenul discriminării instituţionale a romilor în spitale a ajuns deja un subiect tratat la nivel internaţional prin campanii UNICEF.
Din anul 2007, la 26 septembrie, în fiecare an, se marchează Ziua Mondială a Contracepţiei.
În România, doctorii ar trebui să fie angajaţi în spitale în funcţie de numărul pacienţilor din unităţile sanitare, nu în funcţie de numărul paturilor prevăzut în schema spitalului, consideră dr. Adrian Găvănescu.
Integrarea valorilor morale în sectorul medical este un subiect tot mai des amintit, dar poate nu suficient de dezbătut în cadru organizat.
În perioada 26-28 septembrie, la Timișoara, se desfășoară o nouă ediţie a Cursului Internaţional de Ghiduri și Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă și Medicină de Urgenţă (GPATI).
Interviu cu prof. dr. Cynthia Formosa
Dr. Teodor Salmen este exemplul că se poate construi o carieră de succes și în România, cu multă muncă și perseverenţă.
Înfiinţată în anul 2015, Integrity Solutions este o firmă de consultanţă specializată, între altele, în prevenirea mitei și corupţiei în mediul de afaceri.
Chiar dacă și-a petrecut aproape toată viaţa prin spitale, Andreea Nechita s-a hotărât, într-un moment dificil, să ajute alţi oameni care se confruntă cu probleme.
Unica șansă a României de a juca un rol global în domeniul inovării în tehnologie medicală ar putea fi Inteligenţa Artificială.
Medicii sunt tot mai interesaţi de aspectele legislative care le afectează activitatea profesională, întrucât actele normative emise de autorităţile competente aduc frecvent schimbări care le pot influenţa semnificativ profesia.
În urmă cu un an, dr. Livia Davidescu, medic oftalmolog la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, era în atenţia mass-media ca urmare a publicării unei liste cu medici decedaţi în timpul gărzilor sau imediat după ce au ieșit din gardă.
Unica șansă a României de a juca un rol global în domeniul inovării în tehnologie medicală ar putea fi Inteligenţa Artificială. Ea presupune investiţii minime în infrastructură, cu câștig maxim. Este nevoie însă de investiţii în educaţie și, cel mai important, de o viziune la nivel decizional.
Datorită unui chestionar și a unei scale elaborate de prof. dr. K. Ray Chaudhuri și de echipa sa de specialiști în boala Parkinson, simptomele nonmotorii asociate acestei afecţiuni pot fi diagnosticate și cuantificate, de peste două decenii.
Chirurgii de la Fundeni dețin o armă în plus în lupta contra-cancerului: chimiohipertermia sau HIPEC. Vorbim azi cu un specialist în domeniu, dr. Leonard David.
Actualmente director medical la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, prof. dr. Șerban Bălănescu a fost atras de cariera medicală prin exemplul părinţilor săi, ambii medici. Consideră că medicina, în general, și cardiologia, în special, vor fi dominate de progresul tehnologiei.
După o carieră profesională desfășurată în totalitate în sistemul public de sănătate, recent, conf. dr. Carmen Orban, fostul manager al Institutului Clinic Fundeni (ICF) a acceptat o nouă provocare: din 19 august va prelua funcţia de director general al Grupului Monza România.
Interviu cu prof. dr. Rainer Kotz
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe