Angajații Complexului Energetic Oltenia – Rovinari vor beneficia de investigații și analize gratuite pentru depistarea cancerului bronhopulmonar în cadrul campaniei „Oltenia respiră mai bine”.
La sediul Complexului Energetic Oltenia – Rovinari (CEO) a avut loc joi, 18 septembrie, conferința de lansare a campaniei „Oltenia respiră mai bine”, un program de screening gratuit pentru depistarea precoce a cancerului bronhopulmonar, adresat angajaților acestei companii.
„Prin acest proiect, oferim angajaților CEO șansa unui diagnostic precoce și a unui tratament rapid, contribuind la reducerea impactului unei boli grave asupra comunității. Avem experiența proiectelor anterioare care s-au dovedit un real succes, cu beneficii majore în rândul comunității și suntem încrezători cu privire la derularea acestui nou proiect”, a declarat prof. dr. Dan Ionuț Gheonea, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova.
Campania, desfășurată de UMF Craiova în parteneriat cu Centrul de Oncologie „Sf. Nectarie” și Societatea Națională de Oncologie Medicală din România (SNOMR) va debuta în 22 septembrie, cu completarea unor chestionare de risc. Ulterior, acolo unde este necesar, vor fi efectuate investigații Low Dose CT (tomografie computerizată cu doză scăzută) și bronhoscopii gratuite.
„Începând cu data de 22 septembrie, împreună cu echipa de implementare, vom demara aplicarea chestionarului validat de către toți partenerii, urmând ca ulterior să evaluăm răspunsurile și cât mai curând să trecem la pasul următor al proiectului: investigațiile Low Dose CT, acordate gratuit în Centrul de Imagistică al UMF Craiova pentru persoanele cu risc crescut de apariție a unor afecțiuni pulmonare”, a explicat conf. dr. Carmen Oancea, coordonatoarea departamentului Proiecte Comunitare, din cadrul UMF Craiova.
Persoanele care în urma screeningului, vor avea nevoie de alte investigații sau tratamente, vor beneficia de ele gratuit, tot prin intermediul campaniei. „Diagnosticarea precoce înseamnă vieți salvate. Ne angajăm să oferim investigații bronhoscopice și tratamente de calitate, gratuite, tuturor pacienților care vor fi direcționați în urma screeningului, în etapa ulterioară a investigațiilor Low Dose CT și a evaluării colegilor imagiști”, a afirmat conf. dr. Michael Schenker, reprezentant al SNOMR.
Dincolo de componenta de prevenție, proiectul are și o dimensiune de cercetare, după cum a arătat prof. dr. Costin Streba, coordonatorul centrului de cercetare al UMF Craiova: „Vom monitoriza indicatori de succes și vom genera date utile pentru politicile naționale de sănătate. Am alăturat proiectului și partenerul Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, care ne pune la dispoziție analizele de laborator și spirometrie pentru toate persoanele care vor ajunge în Craiova pentru investigațiile CT.”
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe