Participând la diferite manifestări știinţifice studenţești din învăţământul medico-farmaceutic, am văzut și cealaltă latură a educaţiei universitare, din perspectiva studenţilor, „faţa nevăzută a Lunii”, care nu e mai bună sau mai rea decât „pe vremea noastră”.

Dincolo de aparenţe, se cam păstrează proporţia de studenţi buni și excepţionali, de studenţi slabi sau chiar catastrofali. Tineri care vor să știe, să înveţe, să facă performanţă și să se afirme, deși nu mai există stimulentul „repartiţiei” după media generală. Și mulţi alţii, care nu vor decât „diploma” sau nici măcar atât.

Este bine ca studenţii să participe la cât mai multe manifestări ştiinţifice, atât ca auditori, cât şi ca prezentatori, ca să se antreneze pentru examene şi concursuri, pentru licenţă şi, în general, pentru viitor.

Încerc să prezint câteva observaţii personale privind învăţământul și ştiinţa pe care le facem şi le dezvoltăm împreună, studenţi și cadre didactice, în timpul facultăţii. Aşa cum spunea Socrate, marele filosof şi profesor din Antichitate: „Nu poţi învăţa nimic pe nimeni, poţi doar să îi faci să gândească”. Ştiinţa (cuvânt care vine de la a şti, ştire) se numea în Antichitate „Filosofie” (de la gr. sofia = cunoaştere, înţelepciune şi filos = fiu, pentru, iubire de...).

Orice fiinţă învaţă cel mai mult din greşeli (se spune elegant „din experienţă proprie”), toate animalele, plantele şi chiar microorganismele (cum ar fi chiar și rezistenţa bacteriilor la antibiotice). Dar omul învaţă şi conştient. Nu degeaba se spune că „omul deştept învaţă din greşelile altora, iar omul prost nu învaţă nici din greşelile lui”.

Avem educaţia, formarea morală a omului, care începe din prima zi a copilăriei şi se face în familie, apoi în societate, la şcoală, la biserică etc. şi care îl învaţă ce este bine şi ce este rău, să se comporte civilizat în societate şi îi influenţează și sentimentele.

Palierele învăţământului

Pe un alt palier avem învăţământul, care instruieşte copiii teoretic şi practic (inclusiv antrenamentul şi instrucţia în orice domeniu) pentru viaţă şi care continuă la vârsta adultă şi chiar la bătrâneţe. Acesta este structurat pe etape, după vârste: învăţământul preşcolar, şcolarul mic, şcolarul mare, liceul sau școala profesională.

Apoi învăţământul superior care este facultativ: licenţa (din lat. licere = a permite), ca în locuţiunea latinească „Non licet bovis quod licet Iovis”, adică „Nu îi este permis boului ce îi este permis Domnului”, deci permisiunea de a exercita o profesiune intelectuală. Și ulterior masteratul şi doctoratul, ca forme superioare ale învăţământului superior.

Toate aceste niveluri se confirmă cu Diplome de licenţă în domeniul respectiv, de master, adică maestru (Master of Science, MSc), şi de doctorat, adică învăţat (Doctor of Science, DSc), care se bazează pe absolvirea formei respective de învăţământ şi pe activitatea ştiinţifică a candidatului. La noi există titlul de Doctor (Dr.), cu sau fără specificarea domeniului de știinţă, tradus ca Doctor în filosofie (PhD) după denumirea din SUA. De aici apar și unele confuzii, voite sau nu, uneori hilare.

Desfiinţarea școlilor publice

În Antichitatea greacă (leagănul civilizaţiei europene), toţi băieţii apţi şi fetele care voiau făceau în comun școala numită „gimnaziu” (de la gr. gimnos = gol, dezbrăcat), care se ocupa de pregătirea intelectuală (scris, citit, socotit etc.), morală şi fizică a elevilor. Făceau şi sport, lupte şi erau pregătiţi pentru viaţa reală. Dar în Evul Mediu, societatea a devenit mai pudică, au fost desfiinţate şcolile publice, iar de carte se ocupau doar preoţii.

Numai băieţii de nobili făceau excepţie: după primii 7 ani în care erau educaţi acasă, în familie („cei 7 ani de acasă”), de la 7 la 14 ani erau trimişi ca paji la o altă familie nobilă (un fel de ucenici-servitori), de la 14 la 21 de ani erau scutieri pe lângă nobilul la care stăteau şi participau la antrenamente şi la lupte, iar la 21 de ani deveneau cavaleri şi puteau să se întoarcă acasă, să se însoare, să moştenească averea familiei etc. Dar cei mai mulţi erau analfabeţi. Aceste praguri de vârstă, stabilite empiric, mai sunt valabile uneori și în prezent.

Nu se poate face ştiinţă fără logică

Ştiinţa şi, implicit, învăţământul au fost repuse în drepturi abia în epoca Renaşterii din Europa Occidentală, inclusiv în medicină. Etapele activităţii ştiinţifice sunt: observaţia (apud Hipocrate), raţionamentul, experimentul şi interpretarea logică şi/sau statistică a datelor sau metadatelor. Nu se poate face ştiinţă fără logică, altfel riscăm să ajungem să demonstrăm bancul cu „puricele care aude cu picioarele”.

Cercetarea se organizează pe Programe (domenii) şi se desfăşoară pe Proiecte: internaţionale, naţionale sau locale/interne (centre de cercetare, universităţi, producţie etc.). Este bine ca toţi studenţii să se implice cum, cât și când vor, ca în îndemnul junimiștilor: „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!”.

Diseminarea rezultatelor cercetării ştiinţifice se poate face în mai multe feluri dacă nu există interese pentru a rămâne secrete (de ordin militar, tehnologic, social sau de alt fel). Prezentarea orală se face, iniţial, prin discuţii, amicale sau profesionale, cu colegii şi colaboratorii. Se oficializează apoi la manifestări ştiinţifice, care sunt structurate pe trei niveluri:

1. Congrese sau conferinţe internaţionale, naţionale sau locale (judeţean, universitar etc.) care durează una sau mai multe zile, cu una sau mai multe secţiuni, cu program aprobat şi lucrări selectate;

2. Simpozioane, care iniţial erau mese comune cu conversaţii pe o temă dată, care sunt cele mai uzuale întâlniri ştiinţifice,
urmate de întrebări, comentarii şi completări;

3. Şedinţe ştiinţifice care dezbat stadiul unor cercetări sau lucrări ştiinţifice, pregătesc prezentarea lor pentru publicare sau la alte manifestări ştiinţifice, care au numai rolul de întâlniri de lucru interne.

Acestea pot fi sub formă de Comunicări ştiinţifice de 5-15 minute, eventual cu tot atâtea slide-uri cu imagini, de Conferinţe de 30-60 de minute, susţinute de experţi în domeniu, sau Postere, afişe cu circa zece elemente tip text şi iconografie.

Studenţii sunt învăţaţi să facă știinţă

Ce facem noi, acum, la manifestările știinţifice studenţești este ştiinţă sau, mai bine zis, încercăm să îi învăţăm să facă ştiinţă. Nu este doar o „activitate didactică” sub îndrumarea cadrelor didactice (unele prezente alături de studenţii lor), ci îi învăţăm să înveţe, să prezinte public cunoştinţele dobândite, pentru viitoarele seminare, examene, concursuri, susţinerea licenţei şi mai departe în viaţa profesională sau de intelectual a fiecăruia. Prezentarea în scris a lucrărilor ştiinţifice, pentru tipărire, indiferent că au fost prezentate anterior oral sau nu, poate să fie sub diferite forme:

a) Rapoarte de cercetare sau faze ale acestora, Lucrări de diplomă, Teze de master sau de doctorat etc.;

b) Cărţi, manuale, tratate, monografii, culegeri etc.;

c) Articole pentru publicaţii din fluxul principal de informaţii ştiinţifice Web of Science (Institute for Scientific Information – ISI – cotate sau indexate şi Baze de Date Internaţionale), clasificate la noi de Consiliul Naţional al Cercetării Știinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) ca grupe A şi B+;

d) Alte articole ştiinţifice, clasificate la noi de CNCSIS ca grupe B, C, D sau în alte reviste, neclasificate;

e) Rezumate publicate, recenzii, referate, informări ştiinţifice, lucrări de popularizare a ştiinţei etc.

Atenţie la plagiat!

Copierea şi prezentarea în orice mod a operei altui autor sau a unor părţi din aceasta, idei, rezultate, imagini și altele fără a cita exact sursa, pentru a părea că sunt proprii, reprezintă „furt intelectual” care se numeşte plagiat și care în ţările democratice se pedepseşte.

Chiar dacă se prezintă într-o lucrare şi părţi din propriile scrieri anterioare, trebuie să se specifice acest lucru pentru a nu fi considerat autoplagiat (deși această noţiune ar fi un nonsens juridic, deoarece nu poţi fi acuzat că ai furat de la tine însuţi).

Rezultă că este foarte important să se scrie bibliografia la orice lucrare ştiinţifică şi să se citeze exact cartea, articolul sau site-ul de internet de unde a fost luată informaţia. Regulile de redactare pentru fiecare tip de lucrare ştiinţifică sunt stabilite oficial şi trebuie respectate întocmai, dar nu intrăm în amănunte tehnice aici şi acum.

Citiți și: Despre plagiat și plagiatori