Președintele american Donald Trump a semnat ordinul de retragere a Statelor Unite din Organizația Mondială a Sănătății. Măsura ar putea pune în pericol programe OMS ca cele privind combaterea tuberculozei sau HIV/SIDA.
Statele Unite ar urma să părăsească Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în termen de 12 luni, după ce președintele Donald Trump a anunțat că a semnat ordinul de retragere al țării din organizație. Totodată, liderul de la Casa Albă a afirmat că, pe parcursul procesului de retragere, Statele Unite nu vor mai participa nici la negocierile privind obținerea unui acord internațional pentru prevenirea și combaterea pandemiilor.
Președintele american s-a arătat nemulțumit de felul în care OMS a gestionat pandemia de COVID, dar și alte crize internaționale de sănătate. O altă nemulțumire vizează sumele de bani pe care organizația le solicită statelor membre. Potrivit lui Donald Trump, OMS nu a reușit să rămână imună la „influențele politice inadecvate ale statelor membre” și a solicitat Statelor Unite „plăți oneroase nedrepte”, mult mai mari decât cele solicitate altor state membre mari, precum China.
Experți din cadrul Organizației, dar și din afara acesteia susțin că, cel mai probabil, retragerea Statelor Unite va pune în pericol programele desfășurate de OMS, mai ales cele privind eradicarea tuberculozei, combaterea HIV/SIDA, dar și alte urgențe de sănătate.
Organizația Mondială a Sănătății și-a manifestat regretul față de decizia președintelui american, Totodată ea și-a exprimat speranța că președintele american va reveni asupra deciziei și s-a arătat deschisă la un dialog constructiv pentru menținerea parteneriatului.
„Statele Unite se numără printre membrii fondatori ai OMS în anul 1948, iar de atunci a participat la conturarea și gestionarea acțiunilor OMS împreună cu alte 193 de state membre. (...) De peste șapte decenii, OMS și Statele Unite au salvat nenumărate vieți și au protejat americanii și întreaga populație a lumii de amenințările de sănătate. Împreună am pus capăt variolei și am adus poliomielita în pragul eradicării. Instituțiile americane au contribuit la și au beneficiat de calitatea de membru al OMS”, au afirmat reprezentanții organizației într-un comunicat de presă.
Reprezentanții OMS au reamintit că organizația joacă un rol crucial în protejarea sănătății și securității populației lumii, inclusiv a americanilor, prin abordarea cauzelor fundamentale ale afecțiunilor, prin construirea unor sisteme sanitare puternice și prin detectarea, prevenirea și gestionarea urgențelor sanitare, inclusiv a focarelor apărute în zone periculoase sau greu accesibile.
„Cu implicarea Satelor Unite și a celorlalte țări membre, în ultimii șapte ani OMS a implementat cel mai mare set de reforme din istoria sa. Aceste eforturi continuă”, au conchis reprezentanții Organizației.
Statele Unite erau de departe cel mai mare susținător financiar al Organizației Mondiale a Sănătății cu o contribuție de aproximativ 18% la finanțarea totală a acesteia, notează Reuters. Cel mai recent buget al OMS pentru doi ani (perioada 2024-2025) a fost de 6,8 miliarde de dolari, mai informează agenția de presă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe