Corneliu Baba (1906-1997) este unul dintre cei mai cunoscuți artiști vizuali ai secolului XX de la noi, care s-a bucurat de atenție din partea muzeelor și a colecționarilor de artă atât în perioada vieții, cât și după trecerea în eternitate. Cu toate acestea, orice incursiune în corpusul lucrărilor sale are capacitatea de a oferi chei de lectură diferite, după cum putem vedea, în cadrul expoziției „Chipul feminin. O privire în detaliu”, care îi este dedicată.

Găzduită de Muzeul Colecțiilor de Artă (MCA), expoziția este deschisă pentru public până la 15 martie a.c. Demersul face parte dintr-o serie mai amplă menită să faciliteze vizitatorilor apropierea de Colecția Corneliu Baba – integrată în patrimoniul MCA – prin aprofundarea câte unui segment al creației artistului într-o viziune curatorială originală.

Galerie imagini (5)

În creația lui Baba, în toate etapele sale, portretul ocupă un loc important, inclusiv prin seria de autoportrete prin care artistul s-a înfățișat pe sine pentru ochiul celorlalți, în urma unui exercițiu de introspecție. Acest gen artistic este, de altfel, o cale recunoscută de a pătrunde în intimitatea personajului – fie el cunoscut, celebru sau un simplu anonim – și de a contura atmosfera specifică ce definește fiecare spațiu pictural reprezentat. 

Cu toate acestea, nu trebuie să ne așteptăm la o reproducere fidelă a trăsăturilor celui portretizat, căci abordarea naturalistă nu este nicicum în firea lui Corneliu Baba. De altfel, artistul mărturisea în însemnările sale că portretele trebuie mai degrabă să aducă în fața privitorului o prezență, nu o asemănare, o forță expresivă care să îi rețină atenția, să îl pună pe gânduri și să îl emoționeze. 

Intimitate și apropiere

Exact acest lucru se întâmplă pe parcursul vizitării expoziției actuale. Încă din primul moment, scenografia și traseul gândite de Liliana Chiriac și Maria Muscalu Albani ne introduc într-o atmosferă de intimitate și de apropiere de artist. Ne lasă impresia că intrăm în atelierul său, unde îl simțim prezent, în spirit, în timp ce îi contemplăm lucrările. Cele trei săli, denumite după culoarea de fond aleasă, au fost aranjate astfel încât cele peste 80 de lucrări de pictură și grafică ale maestrului să stea alături de documente, obiecte personale, dar și de gândurile sale așternute, la rândul lor, pe hârtie, într-o sintonie care să pună cât mai bine în valoare universul feminin.

Camera gri, cea mai mică, ne introduce în subiect, cu ajutorul primelor portrete – între care se remarcă unul al mamei artistului, pictat în 1934 –, dar și al cuvintelor sale, selectate în câteva fascicule prinse de draperia grea ce ascunde ferestrele încăperii. În centrul sălii este prezentată o realizare specială, o mapă cu portrete feminine, într-o ediție de lux, bibliofilă, disponibilă pentru pasionați. 

Camera verde continuă parcursul, într-un dialog al picturilor în ulei pe pânză cu lucrările de grafică. Și aici întâlnim un drapaj bogat, în mijlocul căruia descoperim alte schițe și desene, etape intermediare în realizarea unor proiecte artistice, sau simple imortalizări ale unor impresii de moment. 

Camera adăpostește și câteva fotografii și detalii biografice despre artist, despre figurile feminine din familie, care i-au fost modele în anii tinereții, și despre modul său de lucru. Toate sunt reproduse sub forma unui panou curbat ce domină spațiul central, tot în încercarea de a face cât mai vie și mai puternică „prezența” lui Corneliu Baba în mijlocul lucrărilor sale.

Camera roșie, cea mai mare din expoziție, încheie traseul cu un spațiu amplu și cald. Portretele – alături de care au fost inserate câteva tablouri cu flori, simbol al sensibilității feminine – intră în dialog de pe simeze. În nișele ferestrelor au fost amplasate vitrine cu fotografii, pagini de jurnal, desene și alte obiecte personale ale artistului.

Fie că ne privesc cu îndrăzneală, fie că au ochii plecați sau îndreptați spre orizonturi îndepărtate, toate personajele transmit o poveste și o intenție a artistului. Uneori pare să fi schițat silueta feminină doar ca pe un pretext pentru a experimenta postura, expresia, privirea, ținuta, sau pentru a explora efectele de textură, umbre și nuanțe ale culorilor. Întregul ansamblu devine cât se poate de grăitor, iar întâlnirea cu prezențele feminine, prilej de plăcută emoție și reverie spirituală.