„Zilele Medicale și Știinţifice ale IOB” s-au desfășurat în perioada 23-25 mai, la sediul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” din București, sub titlul „75 de ani de inovaţie în oncologie pentru binele pacienților.
Creat în 1949, Institutul Oncologic București este un punct de referinţă pentru tratamentul cancerului din România, prin experienţa acumulată, echipele multidisciplinare formate și optimizarea secvenţei terapeutice, în urma întrunirii tumor boardului. În 2023, IOB a tratat aproape 70.000 de pacienţi. Evenimentul a oferit un program bogat, cu prezentări știinţifice și studii de caz susţinute în trei săli – Amfiteatru, Biblioteca, plus sala rezervată sesiunilor pentru asistenţii medicali.
Din presa anului 1987:
Reporterul îl întreabă pe prof. dr. Alexandru Trestioreanu, chirurg, al doilea manager al Institutului: „Sunteţi obosit, domnule Profesor?”. Profesorul îl privește lung și îi răspunde: „La leagănul chirurgului au venit Parcele să-i menească. «Să fii frumos», i-a spus cea dintâi; «Să fii bogat», i-a urat cea de-a doua; «Să n-ai odihnă», i-a șoptit cea din urmă”. (ziarul Argeș nr. 12, 1987)
Prima zi a fost dedicată în mare parte cancerului bronhopulmonar, precum și tumorilor uroteliale și melanomului malign. Dimineaţa zilei a doua a Conferinţei a oferit participanţilor un curs de chirurgie a cancerului mamar. Acesta a inclus identificarea și biopsia ganglionului santinelă în cancerul mamar, chirurgia cancerului mamar după tratament neoadjuvant, reconstrucţia mamară imediată folosind materiale aloplastice, mamoplastia verticală. „Mai mult de jumătate dintre cancerele mamare din ţară sunt operate la IOB”, a subliniat prof. dr. Alexandru Blidaru, șef secţie Chirurgie Oncologică II în cadrul IOB. „Lucrul ăsta înseamnă nu doar tradiţie, ci și experienţă, și o evoluţie importantă a tipurilor de intervenţii.”
Puncte forte ale Institutului: tradiţie, experienţă, expertiză, standardizare, faptul că îmbină mai multe generaţii, care alcătuiesc împreună un corp medical de-o valoare inestimabilă. (Prof. dr. Alexandru Blidaru)
Tot a doua zi a fost dedicată tumorilor digestive. Printre temele abordate: soluţii terapeutice în cancerul pancreatic avansat, abordul cancerului colorectal avansat, tratamentul colangiocarcinoamelor avansate, actualităţi în cancerul gastric. Ultima zi a Conferinţei a fost destinată cancerelor ginecologice – cancerul de col uterin, cancerul ovarian, carcinoamele scuamoase genitale.
Secţia de Oncologie Pediatrică a IOB diagnostichează anual 21% din totalul cazurilor noi de cancer la copii din România, adică 110-120 de cazuri din totalul de 422 de cazuri noi diagnosticate. Aceeași secţie acoperă 38% din toate tumorile solide pediatrice diagnosticate în România și 65% din toate tumorile cerebrale ale copilului. În același timp, Institutul Clinic Fundeni, vecin pe „Platforma Fundeni”, cum s-a exprimat unul dintre medicii lectori, acoperă 40% din cazurile de leucemii.
De altfel, Secţia de Oncologie Pediatrică a IOB este Centru de excelenţă naţional în tumori solide, tumori cerebrale și cancere foarte rare la copii, Centru coordonator al reţelei naţionale de Oncologie Pediatrică și parte din Reţeaua Europeană de Referinţă pentru Oncologie Pediatrică (ERN PaedCan), în calitate de Centru Naţional asociat ERN PaedCan. „Această certificare a deschis universuri noi și posibilităţi noi de colaborare interdisciplinară internaţională. Astfel că avem acum acces la tumor board internaţional, atunci când este cazul”, a explicat conf. dr. Monica Dragomir, șefa secţiei, vicepreședinte al Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică (SROHP).
Institutul Clinic Fundeni este Centru de excelenţă pentru leucemii și hemopatii maligne. Prof. dr. Anca Coliţă, managerul I.C. Fundeni și președintele SROHP, a prezentat participanţilor diagnosticul și monitorizarea pacienţilor cu predispoziţie pentru cancere hematologice.
A crescut supravieţuirea în cancerele copilului în România, potrivit rezultatelor celui mai recent studiu publicat pe această temă. El a arătat o creștere semnificativă a proporţiei copiilor din România care trăiesc peste cinci ani de la primirea diagnosticului de cancer.
Astfel, la categoria de vârstă 0-14 ani, 74% dintre copiii diagnosticaţi în intervalul 2014-2017 erau în viaţă la monitorizarea de cinci ani (raportul a fost publicat în 2023), comparativ cu 69% dintre copiii diagnosticaţi în intervalul 2010-2013. Iar așteptările sunt ca următorul raport, care analizează datele pentru 2018-2021 și va fi publicat în 2027, să prezinte cifre și mai bune. Media europeană a supravieţuirii la cinci ani pentru copiii cu cancer este de 81%, iar pentru Europa de Est – de 71%.
Dintre tumorile solide, cele mai spectaculoase creșteri au fost înregistrate pentru copiii cu tumori de sistem nervos central (de la 50% la 65% copii în viaţă la cinci ani de urmărire) și pentru cei cu tumori osoase maligne (de la 44% la 58%). „Această creștere a ratelor de supravieţuire se datorează (...) mai ales faptului că am găsit echipele multidisciplinare, o comunicare extraordinară și în timp util cu chirurgi de toate specialităţile de care avem nevoie, ceea ce ne ajută să respectăm protocoalele exact cum trebuie”, consideră conf. dr. Monica Dragomir. Dintre copiii diagnosticaţi cu forme de cancer la IOB în intervalul 2018-2021, 30,5% prezentau metastaze la diagnostic.
E foarte important ca pacientul să aibă o calitate a vieţii bună. (Dr. Amalia Constantinescu, Radioterapie III)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe