Copiii din România vor putea cunoaște, prin exemplificare și într-un mod interactiv, mediul controlat de igienă și siguranță dintr-o fabrică unde se produc și se ambalează medicamente.
Începând cu luna iulie, grupul de companii Zentiva în România este prezent cu un stand adaptat copiilor în cadrul Destiny Park. Acesta prezintă, într-o variantă potrivită celor mici, modul în care sunt produse medicamentele, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Astfel, copiii vor putea cunoaște, prin exemplificare și într-un mod interactiv, mediul controlat de igienă și siguranță dintr-o fabrică unde se produc și se ambalează medicamente. Programul este completat de un scenariu educativ despre siguranță - medicamentele nu reprezintă o joacă și nu pot fi administrate decât de către părinți sau de către un medic.
„Ne-am bucura ca o parte dintre cei care vizitează standul Zentiva să își aleagă în viitor o profesie din domeniul farmaceutic. Până atunci, ne-am propus să îi ajutăm să înțeleagă cum se produc medicamentele și în ce condiții sunt ele administrate. De asemenea, vom sprijini campanii de CSR prin care copii care provin din familii cu posibilități financiare reduse vor avea acces gratuit. Un proiect de suflet al echipei noastre, o investiție în viitor.”, a declarat Simona Cocoș, director general Zentiva România și Republica Moldova.
Destiny Park este cel mai mare parc din Sud-Estul Europei unde copiii învață prin joacă, primul de acest fel din România. Este dedicat copiilor între 3 și 14 ani și este locul în care copiii învață prin joc. Micii vizitatori au la dispoziție 43 de experiențe din multiple domenii printre care medicină, industrie alimentară, mass-media, industrie, auto, sport, IT și multe altele. Parcul este dezvoltat pentru ca cei mici să învețe, prin joacă, ce înseamnă să fii mare și să ai responsabilități.
„Destiny Park înseamnă combinația perfectă între joc și învățare. Timp de calitate, un spațiu inovator și distractiv în care încurajăm dezvoltarea talentelor și abilităților copiilor, așa descriem noi Destiny Park. Ne dorim să avem un impact pozitiv în societate, încurajând creativitatea și libertatea copiilor de a alege, oferindu-le astfel încrederea de a deveni cea mai bună variantă a lor. Ne bucurăm că Zentiva a ales să ne fie partener și s-a alăturat demersului nostru de a promova învățarea prin joacă și astfel, alegerea unor meserii care să aibă impact în societate și în viața copiilor noștri. Fabrica de medicamente Zentiva va fi o experiență prin care încurajăm copiii să meargă în domenii precum cercetarea sau chimia”, a spus Ana-Maria Pascaru, director marketing al Destiny Park.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe