Nu doar cetățenii europeni se bucură de libertatea de circulație pe teritoriul Uniunii Europene (UE), ci și animalele lor de companie.
Datorită adoptării unor norme armonizate la nivelul UE privind călătoriile cu animale de companie, pisicile, câinii și chiar și dihorii domestici se bucură, la rândul lor, de acest drept. V-ați propus să călătoriți în această perioadă cu un prieten patruped? Asigurați-vă că pașaportul prietenului necuvântător este actualizat, se menționează într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.
Pașaportul UE pentru animale de companie conține o descriere a animalului, informații privind microcipul/codul tatuajului și vaccinarea antirabică, precum și datele de contact ale veterinarului care a emis pașaportul.
Puteți obține un pașaport UE pentru câinele, pisica sau dihorul dumneavoastră de companie de la orice veterinar autorizat. Cea mai importantă cerință, care li se aplică și animalelor de companie care călătoresc în UE dintr-o țară din afara Uniunii, este ca vaccinul antirabic să fie la zi.
Și, în cazul în care călătoriți într-o țară care nu este afectată de tenia Echinococcus multilocularis (adică Finlanda, Irlanda, Malta, Norvegia și Irlanda de Nord), este important ca animalul dumneavoastră de companie să fi făcut un tratament împotriva acestui parazit.
Reprezentanții Comisiei Europene menționează în același comunicat că există și câteva excepții. Începând din 2021, pașapoartele UE pentru animale de companie eliberate rezidenților din Marea Britanie nu mai sunt valabile pentru călătoriile cu animale de companie din Marea Britanie către o țară din UE sau Irlanda de Nord.
De asemenea, trebuie reamintit faptul că un pașaport UE pentru animale de companie este valabil numai pentru pisici, câini și dihori domestici. Dacă animalul dumneavoastră de companie este o pasăre, o reptilă, o rozătoare sau un iepure, trebuie să verificați normele naționale ale țării pe care intenționați să o vizitați pentru a obține informații cu privire la condițiile de intrare.
În cazul în care călătoriți cu animalul de companie dintr-o țară din afara UE în UE, documentul pe care trebuie să îl prezentați este un „certificat UE privind sănătatea animalelor”. La fel ca pașaportul UE pentru animale de companie, acest certificat conține informații despre sănătatea, identitatea și vaccinarea antirabică a animalului dumneavoastră de companie.
Certificatul trebuie obținut de la un medic veterinar oficial din țara dumneavoastră, cu cel mult 10 zile înainte de sosirea animalului dumneavoastră de companie în UE. De asemenea, trebuie să anexați, la certificatul UE de sănătate al animalului dumneavoastră de companie, o declarație scrisă în care să se precizeze că deplasarea acestuia se face din motive necomerciale.
Puteți călători cu până la cinci animale de companie, dar dacă aveți mai mult de cinci (câini, pisici sau dihori domestici), trebuie să faceți dovada că participă la un concurs, la o expoziție sau la un eveniment sportiv și că au vârsta mai mare de 6 luni.
Iar dacă nu intenționați să vă însoțiți animalul de companie în timpul călătoriei, trebuie să îi acordați unei alte persoane permisiunea scrisă de a face acest lucru în locul dumneavoastră. Totuși, animalul de companie trebuie să ajungă la dumneavoastră în termen de 5 zile de la sosire.
Fotografie de la Özgür Sürmeli: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/animal-caine-ca-el-ma-ina-11782297/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe