Newsflash
Cultură

Doza de ficțiune: „Răpirea sau Obstetrykalion din Sarkynos” de dr. Dașcău Voicu

de Redacția Viața Medicală - oct. 27 2023
Doza de ficțiune: „Răpirea sau Obstetrykalion din Sarkynos” de dr. Dașcău Voicu

Domnul Dașcău Voicu, medic primar Obstetrică-Ginecologie la Arad a scris o proză tip mitologie, bazată pe domeniul obstetrică.

Doza de ficțiune: „Duminică la ora opt” de Mara Chelcioiu 

Doza de ficțiune: „Déjà vu” de Gelu Blanariu 

RĂPIREA SAU OBSTETRYKALION DIN SARKYNOS 

(așa cum a fost tradusă din textele antice de cărturarul francez Thrombis De Dimère) 

 

Peștera Utheros era veche, mai veche decât își imaginau sau decât ar fi putut cineva înţelege. Legendele spuneau că ar fi apărut odată cu zeii, în vremuri imemoriale, ascunse în negura facerii lumii, dar alţii, mai curajoși, ziceau în șoaptă și pe ascuns, știind ce îi aștepta dacă mesagerii lui Obstetrykalion, conducătorul zeilor eterni de pe muntele Sarkynos, i-ar fi auzit, că peștera i-a creat pe zei și că zeii se temeau de ea. 

Cum apăruseră zeii sarkynieni, care supravegheau viaţa în peșteră și Răpirea? Nimeni nu știa cu siguranţă, dar se pare că fuseseră zămisliţi de zeii primordiali Evolutyo și Genetykos prin suflul de viaţă pe care îl dăduseră râurilor Purinus și Pyrimidinos, care își uneau cursurile în marea Chromosoma, cea din care se născuseră zeii. După nașterea lui Obstetrykalion, zeul suprem, cel cu putere de decizie supremă în ce privește peștera și Răpirea, luaseră fiinţă Likkyd, Ovaros, Morulla, Blastokystos, Fecundae, Dekydua, Organnogaenesys, trinitatea Ektodermos, Mesodermos și Endodermos, Embryonnus, Phoetus, gemenii Kytotrophoblastos și Sinkityotrophoblastos, Ultrasonographya, Analysus, Consultus, Investigatyo, Auskultatyo, Anesthezyos, Relhaxatyo, Intubatyo, Preeklampsya, Eeklampsya, Neonatologos, Rhesos, Lecchusa, Laktatyo, Coagularae și toţi ceilalţi zei, fiecare cu rolul său bine stabilit în lumea condusă de Obstetrykalion. În urma lor veniseră pe lume furiile, gorgonele, vrăjitorii, fecioarele, elfii, centaurii, satirii, luntrașii, nimfele, zânele, șerpii, golemii, cerbii, căprioarele, câinii, mesagerii, războinicii, semizeii, uriașii și mulţi alţii. mulţi alţii.

Obstetrykalion locuia în palatul lui din vârful muntelui, iar ceilalţi, în funcţie de rang, pe niveluri diferite de sus în jos. 

Cei din peșteră se aflau pe tărâmul marelui Likkyd, zeul și protectorul Lacului, acel lac în care apăreau și trăiau toţi înainte de Răpire, și al dragonului cu o mie de capete Kordonn, care îi mușca de burtă pe fiecare dintre ei și al cărui cap, împreună cu gâtul, îi însoţea la trecerea în celălalt tărâm. Întunericul din peșteră era etern și de nepătruns. 

*

Cum apăreau cei care îşi aşteptau cu frică, nerăbdare, curiozitate sau chiar nepăsare ziua Răpirii, acea zi care îi ducea în tărâmul de dincolo de peşteră? Ei bine, undeva în colţurile peşterii, în locuri pe care nimeni dintre cei prezenţi nu avea să le vadă vreodată, creşteau magnificile flori de ovulidae, create de privirea şi suflul de viaţă ale zeului Ovaros, despre care miturile ancestrale spuneau că adăpostesc în pântece jumătate de fiinţă şi că fiecare astfel de jumătate îşi aşteaptă, uneori fără speranţă, cealaltă jumătate pentru a crea un nou slujitor al zeilor. Din când în când, în momente doar de zei ştiute, spiriduşii înaripaţi din neamul Spermatykos, veniţi de departe, de pe insula Testae, cu capetele lor acoperite de coifuri, întrau nu se ştie cum şi pe unde în peşteră (cei mai mulţi vorbeau de magie din partea zeiţei Fecundae, cu voia celorlalţi zei) şi găseau drumul către ovulidae; osteniţi, aceşti mici zburători, la rândul lor jumătăti de fiinţe, adormeau, ameţiţi de mirosul minunat al florilor, pe acestea; jumătăţile regăsite se contopeau şi creeau o nouă fiinţă, care era adusă în lacul condus cu mână de fier de Likkyd de către fecioarele Trompae în carele lor de aur trase de caii cu două capete din rasa Chilliae. La început, locuitorii se aflau sub oblăduirea zeiţei Morulla, apoi sub cea a zeului Blastokystos; interveneau, pe parcurs, trinitatea Ektodermos, Mesodermos şi Endodermos, cât şi gemenii Kytotrophoblastos şi Sinkityotrophoblastos, toţi ajutând la formarea, creşterea şi evoluţia noului locuitor. Câteodată, probabil pentru propria plăcere, Kordonn îşi înfăsura gâtul după gâtul câte unui locuitor (chiar de mai multe ori), arareori după trup, făcând Răpirea adesea anevoioasă sau chiar imposibilă; alteori, gâtul trecea printr-o buclă făcută de el însuşi, strângerea nodului punând locuitorul în mare pericol.

Locuitorilor peşterii le era hărăzit să locuiască în ea, cu voia zeilor, o medie de 40 de perioade, fiecare de câte 7 cicluri solare, sau 9 epoci; primele 12 perioade formau primul ev, apoi urma al doilea ev, de 16 perioade, şi, în sfârşit, evul al treilea, cu ultimele 12 perioade. Primele 10 perioade erau sub protecţia lui Embryonnus, iar celelalte sub cea a lui Phoetus; globul de cristal al oracolului Vitelinus îi îngăduia acestuia să prezică multe despre sarcină. Când ajungeau în peştera propriu-zisă, Kordonn, începând cu a 4-a perioadă, trimitea capul care îi muşca, legătura fiind definitivă la scurgerea a 16 perioade, până atunci hrana fiind adusă şi de zeul Lutheum. Culcuşul fiecăruia era pregătit cu mare atenţie şi grijă de către zeiţa Dekydua, care rostea întâi şi întâi incantaţia Implantatyo, şi curăţat zilnic de fidelul ei ajutor, vrăjitorul Progesteronnus. Formarea şi creşterea armonioasă a locuitorul era sub patronajul şi protecţia marii zeiţe Organnogaenesys, a cărei muncă necontenită putea fi întreruptă sau dusă pe căi greşite, adesea cu consecinţe nefaste. 

Magnificul Kordonn îi hrănea pe cei din peştera sorbind seva arborelui sădit şi îngrijit cu multă trudă de zeiţa Plakenta, cu ale sale rădăcini pătrunse adânc în peretele peşterii, până la ramurile râului de sânge Spyrallus, care izvora din fluviile Uterinnys, la rândul lor născute din lacurile Hypogastrikon, pe care apoi o trimitea locuitorilor prin gât şi apoi capul cu care le muşcase burta; gâtlejul fiecărui cap avea o vennă şi două arterae, prin care curgeau cele necesare şi cele de care locuitorul trebuia să se lipsească. Mai mult de 9 locuitori din 10 erau ghidaţi pentru poziţia corespunzătoare Răpirii de către zeii Kaephalikos şi Phlectatio, aceştia ţinundu-i cu capul spre ieşire şi cu bărbia bine înfiptă în piept. Şi adesea era mare suferinţă când zeiţa Preeklampsya întărea prea mult pereţii peşteri şi nu lăsa rădăcinile să pătrundă destul de adânc, spre bucuria uneia dintre muze (le vom numi puţin mai târziu), iar sora sa şi mai crudă Eklampsya făcea peştera să tremure amarnic pentru ca apoi să cadă într-un somn adânc. 

Pereţii peşterii erau acoperiţi de două văluri magice, despărţite mai întâi şi alipite mai apoi, de nepătruns cu mijloace obişnuite; pentru a putea trece de ele, luntraşii Amnyon şi Koryon stăteau oricând la dispoziţia celor care puteau plăti cu monede de aur pur, numite kotyledoni. 

Pentru a controla cum trăiesc şi se dezvoltă cei din peşteri, fiecare locuitor, de la apariţie până la Răpire, auzea, din vreme în vreme, depinzând de fiecare în parte cât de des sau de rar se întâmpla, şoaptele zeiţei Ultrasonographya, răspunzându-i tot în şoaptă, răspunsurile fiind trecute în cartea fiecărui locuitor, iar mărimea fiecărui răspuns fiind evaluat cu ajutorul runelor sacre paercentyllae (zeiţa avea, de asemenea, dreptul de a evalua, corect şi imparţial, munca zeilor Likkyd şi Placenta şi a dragonului Kordonn, singură sau cu ajutoarele mai jos amintite); dacă erau prea mici pentru a auzi şoaptele, zeiţa revenea. Şoapta ei putea măsura şi apa din lac pentru locuitorul respectiv. Dacă răspunsul nu o mulţumea, Ultrasonographya chema în ajutor semizei precum Dopplerus, Biophysikos, Cardiotocographya sau pe oricine altcineva era nevoie. Tot de aceleaşi lucruri se ocupau şi zeii Analysus, Consultus, Investigatyo, Auskultatyo, etc. fiecare la timpul lor şi cu rolul lor. În anumite situaţii, călăreţul Amnyokentesys era chemat să înfigă suliţa sa aurită prin peretele peşterii şi să soarbă apă din ea, urmând ca aceasta să fie examinată cu mare atenţie de zei; în alte cazuri, cel care rezolva nedumerirea era fratele său, Punctio Villus Choriallus, care, cu săgeata sa, extrăgea o bucăţică din arborele Placentei. 

Când se apropia Răpirea pentru unul dintre locuitori, muzele Travallya, Kontraktya, Dillatatya, Expulsyo şi Dellivrentyo începeau să cânte la harpă melodiile lor măiastre, făcând peştera să se cutremure şi pereţii să se apropie unul e altul, iar elful Okitokynus şi fecioara Prostaglandynna zămisleau o ieşire din peşteră, unul sau mai mulţi dintre locuitori fiind traşi brusc spre lumina orbitoare, după ce inorogul Amnyotomus, cu voia lui Amnyon şi Koryon, rupea vălurile într-un loc bine ales, împreuna cu un cap şi un gât ale lui Kordonn pentru fiecare, care sfărşeau retezate de colţii de oţel ai semizeiţei Kocheria şi de sabia centaurului Phoarphekos. Ciclopul Segmenthos, de obicei ursuz şi bombănitor deoarece era trezit din somn adânc, cu braţele lui puternice întindea şi subţia peretele peşterii din vecinătatea ieşirii. Rol hotărâtor în Răpire jucau şi ajutoarele de neprecupeţit ale muzelor: Phlexio, gemenele Rhotaţio (Intaerna şi Extaerna), Angajarae, Coborârae, Dagajarae, toate acestea contribuind hotărâtor la succesul răpirii. Dacă era să privim din punctul de vedere al zeilor, clipele Răpirii erau înseşi numele muzelor care le aveau sub ocârmuire. Ieşirea făurită de zei era curăţată cu mare grijă de dualitatea Asepsyos şi Antisepsyos, duşmani de moarte ai lui Inphektio. Pe celălalt tărâm, imediat la ieşire, cei răpiţi erau aşteptaţi de implacabila Apgarya, cea binecuvântată de zei cu harul prezicerii şi cu puterea absolută a hotărârii destinului celor răpiţi prin cifra destinului, bucuria fiind cu atât mai mare şi viitorul cu atât mai luminos cu cât acea cifra era mai aproape de perfectul 10; Apgarya asculta pe rând părerea celor cinci copii ai săi, Tonnus, Respiratyo, Phrekventya, Collorys şi Rephlexya, fiecare spunându-i mamei o cifră între 0 şi 2, apoi, printr-un calcul sacru, stabilea cifra care va marca viaţa celor răpiţi în tărâmul de dincolo de peşteră. Ultima care intervenea era Dellivrentyo, care smulgea rădăcinile arborelui care hrăniseră pe cel răpit şi le arunca în afara peşterii înainte ca deschiderea să se micşoreze. Creaturile nocturne, cunoscutele Lochyy, veneau apoi şi curătau locul în care stătuse şi crescuse locuitorul plecat pentru totdeauna din peşteră. Pentru ca unele gorgone însetate de sânge să nu îşi poată face poftele, zeii chemau în ajutor şi uriaşul Ergometrinnus, care prindea peştera în strânsoarea braţelor sale vânjoase, strângând-o cât era nevoie pentru a izgoni gorgonele.

Tot la ieşire, cei răpiţi erau primiţi de Moashe, cărora zeii le hărăziseră numai şi numai acest rol, fiind învăţate din fragedă tinereţe să fie pregătite pentru acest moment de deosebită însemnătate, şi de semizeul Obstetrikyanos, cel care răspundea de momentul răpirii în faţa zelor sarkynieni. Răpiţii erau preluaţi apoi de zeul Neonatologos şi îngrijit în templul acestuia cât era nevoie. 

Cu voia dumneavoastră, facem o mică paranteză pentru a vă face cunoştinţă cu cele douăsprezece furii, personaje crude şi nemiloase care făceau, cu voie de la zei, tot ce stătea în puteri pentru a face Răpirea cât mai grea şi mai chinuitoare: Dystokia, Atonia, Hypotrophia, Macrosomya, Malphormatya, Olygoamnia, Polyhydramnia, Prolabarae, Procidentia, Prematurya, Postmaturya şi Gemmelarae. 

Dystokia era cea „cu o mie de feţe”, putând modifica, după pofta inimii, forma şi mărimea peşterii, felul în care aveau voie să stea, fie de veghe, fie în somn, cei care locuiau în ea (împreună cu Aşezarae şi Presentatio şi slujitorii lor Pelviannus, Frontalla, Bregmatikon, Fakiallo şi Transversus, care mutau locuitorii în fel şi chip, cel mai adesea fiind necesară fiind necesară intervenţia zeilor pentru răpirea pe altă cale), felul în care se cutremura peştera în timpul răpirii şi, mai înainte de toate, mărimea şi forma ieşirii din peşteră şi felul în care se deschidea; cu mâna dreaptă ţinea lesa lui Bazynn, câinele monstruos cu două capete, unul mai mare şi unul mai mic, cel mare privind întotdeauna spre peşteră, iar cel mic spre ieşire; cu o simplă smucitură a lesei, în feluri doar de ea ştiute, Dystokia îl făcea pe Bazynn să o asculte întocmai prin colţii capului mai mic, capul mare fiind motiv de glume şi batjocură pentru felul în care asista aproape neputincios la aceste acţiuni. Furia aceasta lucra şi prin alţi mesageri, cum ar fi Hypertonnia, Hypotonnia, Spasmya, etc. 

Atonia, numită cu frică şi respect, şi „cea sângeroasă”, putea face oricând să plouă cu sânge în peşteră; adesea, locuitorii peşterii adormeau adânc, pe nepregătite, trezindu-se într-o nouă peşteră, cea veche fiind eliminată de zei pentru a o îndupleca pe Atonia. 

Hypotrophia sau „cea care aduce foamea”, prin vorbe dulci sau ameninţări spuse lui Kordonn, reuşea să fure din mâncarea câte unui locuitor; acesta necrescând destul pentru a se descurca în lac şi fiindu-i furată si o mare parte din apă de către Likydd, era hărăzit Răpirii mai devreme, zeii considerând că nu poate supravieţui vieţii aspre din peşteră. Ca ajutoare le avea pe Hyppoxia şi Akkydosa. 

Macrosomia sau „cea prea îmbelşugată” hrănea locuitorii în exces, cu forţa şi fără voia lor, aceştia devenind adesea prea mari pentru a trece prin deschidere în momentul Răpirii. 

Malphormatya sau „cea monstruoasă”, “cea hâdă” sau “cea neterminată”, îi fura pe unii locuitori ai peşterii în momente de ea decise şi ştiute şi întotdeauna îi aducea înapoi cu trupul schimbat în rău prin lipsuri, excese sau felurite modificări, uneori în feluri care nu îi făcea vrednici să trăiască. Tot ea era cea care schimba uneori în fel şi chip peştera, îngreunând mult viaţa şi răpirea. 

Olygoamnia sau „cea uscată” fura din lichidul câte unui locuitor al peşterii, lucrând, în cea mai mare parte a cazurilor, împreună cu Hypotrophia şi cu Malphormatya. 

Polyhydramnia sau „cea care aduce ploaia” creştea peste măsura apa lacului lui Likkyd, făcând adesea periculoasă Răpirea.

Prolabarae sau „cea care cade” era cea care, după ruperea valurilor de către Amnyotomus, apuca gâtul lui Kordonn şi îl împingea afară din peşteră, locuitorul nemaiprimind astfel sevă de viaţă înainte de Răpire. Era o mare nenorocire pentru zei, care adesea nu ştiau ce cale de Răpire să aleaga.

Procidentia sau „cea care stătea înaintea tuturor” punea gâtul lui Kordonn între locuitor şi peretele peşterii, putând provoca mari necazuri.

Prematurya sau „cea grăbită” sau “cea fără răbdare” declanşa Răpirea prea devreme, înainte de sfârşitul a 37 de perioade, fiind cu atât mai rău pentru cel răpit cu cât aceasta avea loc la o vârstă mai mică. 

Postmaturya sau „cea leneşă” prelungea şederea în peşteră dincolo de 42 de perioade, dar dormea aproape mereu, trezindu-se cu greu şi urnindu-se şi mai greu pentru a provoca suferinţă, astfel ea devenind aproape uitată. 

Gemmelarae sau „cea înfrăţită” făcea ca doi locuitori, fie din două ovulidea, fie din separea unuia singur, să trăiască împreună; uneori, cu maximă cruzime, nu îi separa de tot; alteori, ceva mai “’binevoitoare”, când cei doi aveau aceeaşi rădăcină, lua din seva unuia şi dădea celuilalt cu de-a sila, suferinţa fiind mare pentru amândoi.

Gorgonele Abruptio (care smulgea rădăcinile arborelui Placentei), Praevia (care muta rădăcinile), Thrombophillya (care făcea ca sângele să se închege), Traumatysma (care lovea cu un ciocan uriaş în pereţii peşterii), surorile Akkretta, Inkretta şi Paerkretta (care trăgeau rădăcinile arborelui adânc în peretele peşterii şi uneori doncolo de el, făcând imposibilă smulgerea lor la Răpire), Ekthopyka (care oprea locuitorii în drumul lor spre peşteră sau îi obliga să încerce să locuiască în locuri imposibile din peşteră), Haemathoma (care aduna sânge în sacii uriaşi pe care ii purta în spinare) şi Abortya (care răpea locuitorii înainte de 24 de perioade) erau cele care veneau pe nenunţate, cerând tribut mai mare sau mai mic de sânge arborelui Placentei, cât şi ramurilor râurilor de sânge, cererile lor fiind îndeplinite fără crâcnire de către zeiţă şi Kordonn, ştiindu-se bine că erau protejate de Obstetrykalion; zeii încercau, de obicei încununaţi de succes, să răpească locuitorii văduviţi de sânge pâna mai puteai fi salvaţi pe celălalt tărâm, dar uneori aceştia erau pierduţi datorită cruzimii gorgonelor.

Satirul Trophoblastykos, mare iubitor de vin, se întâmpla să cultive viţă de vie în peşteră, umplând-o cu ciorchini încărcaţi de boabe rotunde şi ovale, care uneori creşteau până dincolo de pereţi, obligându-i pe zei să vină să taie via din rădăcină pentru a salva locuitorii. 

Se mai întâmpla ca Amnyotomus, ameţit şi cu judecata întunecată de licorile zeilor puşi pe glume, să rupă vălurile prea devreme, locuitorii respectivi fiind osândiţi la suferinţe care mai de care mai grele, fie din proprie iniţiativă, fie după ce era păcălit de minusculele, dar perfidele bakteryy, pe care le vom reîntâlni mai încolo. Deşi era lovit straşnic de fulgerul lui Obstetrykalion şi jura că nu va mai face în timp ce se zvârcolea de durere, cu lacrimi în ochi, gustul fin şi ameţitor al licorilor îl făcea să îşi uite numaidecât făgăduinţa. 

Uneori, atât înainte, cât şi după răpire, temperatura din peşteră creştea brusc, iar apa lacului sau locul de unde plecase cel răpit se tulbura şi începea să dea un miros greu de suportat; vinovaţi de toate acestea erau zeii venetici, veniţi din nordul îndepărtat, Koryoamnyotytt şi Endometrytt, aceştia apărând brusc pentru a juca renghiuri zeilor sarkynieni cu ajutorul temutelor bakteryy; stricăciunile şi suferinţa se întindeau uneori  (mult) dincolo de peşteră. Aceştia din urmă erau nevoiţi, oftând, să apeleze la razboinicii antibiotiky de pe insula Antibakteria, care întotdeauna cereau un preţ peste măsură de mare pentru a interveni şi care, spre groaza zeilor, se împrieteneau cu unele bakteryy, făcând legământ scris că data viitoare nu le vor mai ucide. 

Trăgând de lesă, Dystokia îi semnala adesea lui Bazynn să nu lase ca un locuitor să fie răpit, iar capul mic al acestuia din urmă îl înşfăca cu colţii pe acel vrednic de milă; în aceste cazuri, zeii chemau în ajutor pe cerbul Phorkeps, cu coarnele sale de argint, care cuprindeau capul celui propus pentru răpire, reuşind să îl scape din colţii lui Bazynn, sau pe căprioara fermecată Ventuzaa cea cu gură de aur, care, cu buzele, reuşea acelaşi lucru. 

*

Mare necaz era şi când zeul Rhesos trimitea peştii antikorpos în apa peşterii pentru a-i ataca pe cei care aveau pecetea cu D pe frunte, muşcăturile lor putând duce chiar la moartea acelor lucuitori, prin veninul isoimmunisarae din dinţii lor. Aceeaşi faptă era rareori făcută de zei mai mici, cu consecinţe mai puţin grave. Pentru a preveni cruzimea lui Rhesos, ceilalţi zei trimteau în peşteră, în primele 3 cicluri solare după răpirea cuiva cu pecete, vajnicele războinice immunoglobulinae cu ale lor harpoane care străpungeau fără preget peştii antikorpos când înotau spre lac, dar asta doar în cazul în care pesţii nu ajungeau în lac înainte de Răpire, caz în care zeii erau neputinioşi. 

În cazul în care cântul muzelor dădea greş sau dacă furiile, gorgonele, zeii venetici, elful Okitokynus, fecioara Prostaglandynna sau alţii asemenea se amestecau în cursul firesc al Răpirii, zeii apelau la zeul Bysturion, cu a sa lance fermecată, şi la sabia centaurului Phoarphekos pentru a crea numaidecât o deschidere în tavanul peşterii, mesagerele zeilor, Caesariannele, urmând să termine răpirea pe-acolo, dar numai după ce zeul Anesthezyos, cu sau fără ajutorul zeiţelor Relhaxatyo şi Intubatyo, chema zânele Analgezyy; zeii apelau tot mai des la această cale, cu toate riscurile şi neajunsurile nerefacerii peşterii la starea de dinainte. Phoarphekos era de mare ajutor şi în cazul răpirii obişnuite pentru a tăia peretele peşterii în caz de nevoie, sub oblăduirea zeului Epysiotomus; stricăciunile făcute de Phoarphekos şi Bysturion erau în grija războinicului înaripat Absorbabylos, cu al său fir fermecat şi care se topea după o vreme, dar care întotdeauna lăsa urme în peretele sau tavanul peşterii acesta folosindu-şi mâinile pricepute dupa ce semizeiţa Xylinna adormea marginile pentru acesta. Pentru a stăvili apele râurilor, fluviilor şi lacurilor de sânge, adesea zeii erau nevoiţi să îi ceară lui Absorbabylos să coasă un mal la celălalt pentru a opri şuvoiul şi a salva peştera şi locuitorii ei; mare era nenorocirea când apele sângerii continau să vină neîncetat, nemaiformând mâl după ce pieriseră în aval ajutoarele trimise numaidecât de zeiţa Coagularae. 

Se mai întâmpla ca semizeul Obstetrikyanos să fie nevoit să scoată el însuşi, cu mâna sau cu ajutorul lui Kyurettus, rădăcinile copacului Placentei, bucăţi de văluri sau ambele deopotrivă când acestea nu putea fi dezlipte, cu toate strădaniile, de către Dellivrentyo; uneori rădăcinile nu se lăsau smulse, fiind prea adânc înfipte, fiind nevoit să scoată şi peretele peşterii. 

Când unul dintre locuitori nu era dorit pe celălalt tărâm sau când, din variate motive, acesta trebuia scos din peşteră, adesea murind, uneori de cauze neştiute, alteori din cauza chinurilor şi suferinţelor prelungite sau brusc ivite, interveneau satirul Myphepristonus (care înţepa cu coarnele sale rădăcinile dacă locuitorul era viu şi nedorit) şi Prostaglandynna pentru a-l evacua din peşteră; în rarele cazuri în care Prostaglandynna eşua în importanta-i misiune, golemul de oţel Kyurettus şi şarpele Canulla veanea în goană să dea o mână de ajutor. 

În ciclurile şi perioadele de după Răpire, nimfele Inphektio (“cea fierbinte”, cu ajutorul neprecupeţit al aceloraşi bakteryy), Thrombosa („cea care pune piedică”, cu fiica sa Throbynae), Embolya („cea care se strecoară”, uneori cu nemiloasa sa nepoată Amnyo), cele trei surori Angorjatyo („cea umflată”), Hypogalaktia („cea săracă”), Ragadda („cea crăpată”, toate trei cu bunecuvântarea gorgonei Mammae, duşman neînduplecat al zeiţei Laktatyo), Necrosys („cea putredă”), Dehiskentyo („cea care despică”, cu toiagul care separa marginile din pereţii peşterii), Depresyo („cea care întunecă mintea”), Haemorragya („cea care curge neîncetat”), Inversyo („cea care dărâmă peştera”), Traumatya („cea care rupe”, „cea care zdrobeşte”), Inkontinentya („cea care scapă printre degete”), Aderenţya („cea care aduce împreună”), Prolapsae („cea care coboară”), Durerae („cea care doare”, cu al său câine Algius), Sterilytatae („cea stearpă”), Synekia („cea care uneşte”) şi altele puteau face mari necazuri peşterii, locuitorilor şi zeilor, atât în cele 42 de cicluri de sub oblăduirea zeiţei Lecchusa, cât şi după aceea. 

Doza de ficțiune: „Dantele interioare” (partea a doua) de Monica Radu 

Doza de ficțiune: „La control” de Sabina Yamamoto 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro

revista de povestiri partener la Doza de Fictiune Viata medicala

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe