Newsflash
Cultură

Doza de ficțiune: „Dantele interioare” (partea a doua) de Monica Radu

de Redacția Viața Medicală - oct. 20 2023
Doza de ficțiune: „Dantele interioare” (partea a doua) de Monica Radu

Monica Radu revine la rubrica noastră, Doza de ficțiune, cu o continuare a primului său fragment din „Dantele Interioare”.

Citiți și: Doza de ficțiune: „La control” de Sabina Yamamoto 

Doza de ficțiune: „Duminică la ora opt” de Mara Chelcioiu 

Dantele interioare” (partea a doua) 

Rodica și Mihaela, asistenta și infirmiera de serviciu, intră purtând pe chip, în mod evident, un obiectiv precis; Rodica, mândră, ca și cum ar face un dar pe care e cu neputinţă să-l refuzi, Mihaela – întrebător, ezitant, așteptând să vadă cum se va face... schimbarea. 

După trei luni, azi o să ies din copaia de ghips. Voi sta în pat. O să simt netezimea cearșafului în locul ghemotoacelor de vată printre care răceala și duritatea ghipsului îmi atingeau trupul slăbit și zgribulit. O să mă pot îmbrăca și o să pot pune capul pe o pernă adevărată în locul fâșiei de buret de până acum. 

Rodica se apropie hotărât, trage de cearșaf cu măreţia-i caracteristică și-l aruncă ghem pe deasupra mea până în patul mamei. Se apucă voinicește să mă rostogolească. Mihaela, moale și blândă, vine ca și cum ar trebui să mă apere de vijelia Rodicăi, asigurându-se că n-o să mă răstoarne din pat în elanul ei nestăvilit. 

Schimbă cearșafurile, aduc pernă, aleze curate, pijamele normale în locul bluzei cu faţa-n spate... Mă simt ca după o baie bună, ca-n cuib cu puf, tot aerul camerei s-a schimbat... A trecut! A trecut!!! Mă simt la capătul unui drum și, ca de fiecare dată în situaţii similare, îmi spun că, odată ajunsă aici, nu-mi pare rău pentru ce a fost și preţuiesc acumularea de experienţă în cele știute și neștiute ale ei. 

Mă bucur deplin, ca un copil, mă răsfăţ sub privirile celor trei femei. Simt duioșia și mila din ochii lor; mila o suport, aproape o accept, alunec pe lângă ea ușor, ca și cum aș ignora-o, într-un avânt interior către următoarea etapă. 

Acum, totul e în ordine. O să pot pleca la etajul 8, la Fizioterapie. Doctorul Binder îmi pregătește acolo o cameră. 

Rezemat de perete stă ghipsul în care am stat cele trei luni. E murdar. Are pete mari de sânge de la escară. Femeile se opun vehement dorinţei mele de a-l păstra ca amintire. Unii păstrează glonţul, nu? De fapt, ar fi complicat să fac un breloc din obiectul ăsta; dar fiecare ar trebui să aibă la îndemână dovada celei mai crunte căderi personale, faţă de care celelalte zile devin sărbători. 

*

Forfota din jurul rezervei mele durează de vreo trei zile. Se tot pun la punct detalii. Acum, Gabi, o infirmieră unguroaică înaltă, cu ochi albaștri și păr ca mătasea de porumb, pune serios mâna pe patul meu. Se deschide larg ușa. Mă ia prin surprindere. Ar trebui să-mi iau la revedere. Dar tot în spital voi fi. Totuși, vor fi trei etaje între noi. Și camera asta, s-o mai văd o dată... Și fetele. Erika-„Zâna“, cum îmi place să-i spun, fiindcă-i blondă și grăsuţă, și care acum nu e aici... și Christina... 

Deodată mă cuprinde bucuria. Încerc să le mulțumesc, mulțumesc aşa, în aer, pentru cine aude, atentă la propria schimbare interioară. 

După ample viraje cu patul lat, ies din rezerva mică urmată de plase şi sacoşe foşnitoare în care s-au adunat haine, borcane, mărunțișuri, ziare, integrame, căni, castroane, dulciuri, multe dulciuri de la musafirii mei, fructe şi iaurturi.

La lift mă aşteaptă doctorul Binder. E mult mai voluntar, se vede treaba că e pe teritoriul său şi are aici putere de decizie. 

Încerc să înţeleg spaţiul. Văd ușile pe care scrie mare „FIZIOTERAPIE“ în aripa opusă celei în care se afla Ortopedia. Ne mişcăm prea repede, nu-mi dau seama de amănunte. Numai că, şi aici, trebuie să vină momentul dificil. Nu pot rămâne în patul meu pentru simplul motiv că nu e al meu, ci al secţiei Ortopedie. 

Mă sperie ceea ce ştiu că urmează: iar hei-rup cu mine, ca şi cum aş fi un mort, iar goliciune, iar figurile alea pe care se citeşte limpede... nici nu mai vreau să numesc ce... 

Şi toate astea acum de faţă cu doctorul Binder! 

Înghit în sec. Iar. 

Doctorul Binder vrea să stau pe tot soiul de colaci si traverse pentru că recuperarea cere, în primul rând, ca pacientul să nu aibă răni deschise, iar poziţionarea aceasta ar ajuta rana să stea ferită de presiune mecanică. 

*

La scurt timp după ce ne-am instalat cu toate detaliile aranjamentului nostru, doctorul Binder a revenit şi, ca şi cum nu fusese suficientă osteneala de până acum, insistă să mă ajute să mă ridic la marginea patului şi să privesc - măcar cinci secunde - vara de afară. Insistă, vrând să-mi facă dar din strădania lui, convins că ceea ce voi vedea mă va bucura şi că întoarcerea la „normalitate“ a fost dorită şi - iată! - se întâmplă.

Pentru mine, însă, demersurile acestea sunt frânturi total nemulţumitoare, parcă aş trece desculţă pe un câmp acoperit cu mărăcini. Aş prefera să pot fugi din mine, să ies dincolo de fereastră şi să privesc înăuntru, să nu fiu eu cea care îşi depășește limitele în exerciţii de umilinţă.

Apropierea, atitudinea de-partea-mea şi bucuria copilărească cu care doctorul mă susţine centimetru cu centimetru, mă îmblânzeşte, mă obligă să particip şi să răspund cu bucurie la bucurie. Mi-a dus patul lângă fereastră şi mi-a făcut cadou, cu discreţie, peisajul dimprejur. Uşor, cu maximă grijă şi blândeţe, Peter, după numele mic, mă ridică preţ de câteva secunde care mi-au părut incredibil de lungi. Senzaţia că aş fi urcată pe un postament de gelatină şi că toate organele au alunecat brusc mai jos de picioare şi mi-au rămas agăţate de gât cu o funie subţire, tăioasă şi ameţeala vertiginoasă au fost efecte care au transformat imaginea spre care se deschidea fereastra într-o clipire fără continuitate şi fără înţeles.

Efortul m-a dus în pragul leşinului. Simt paloarea în mimică. Încerc să-l mulţumesc pe doctor cu un zâmbet. Mă întinde încet, atent. Ţin ochii închişi; îmi ascund stânjeneala în spatele oboselii. Încet-încet, mă dezmeticesc, inima îşi reia bătăile în ritmul obişnuit, respiraţia mi se linişteşte. Deschid ochii. Peter mă aşteaptă zâmbind. S-a aşezat lângă mine.

Cu un gest cald, firesc, cuprinzător, îmi sărută mȃna.

...Realitatea se ascute, se concentrează tunător în acest punct. Gestul lui mă izbeşte, mă aruncă în afara ordinii în care m-am integrat în mod secret în cele trei luni de când sunt aici. Am acceptat să cred că nu sunt decât un pacient, un non-om fără sentimente şi valoare, exclusiv material didactic pentru studenţii şcolii de medicină, m-am uitat complet pe mine însămi, m-am lăsat acolo, lângă zarzărul înflorit din faţa căminului D şi trăiam încă, poate, în altă lume, o viaţă despre care nu mai ştiam nimic... Şi, deodată, gestul lui Peter, o adresare personală, exclusiv pentru mine! Îmi privesc mâna; palidă, uşor vineţie, subţire de tot, aproape transparentă. Şi totuşi, cu ea, azi, încep EU. Ca şi cum aş fi o schiţă pe care pictorul aşterne culoarea pas cu pas, de la mâna aceasta. Încep să capăt, şi eu, înţeles. Un val seismic se ridică ameninţând fiinţa mea profundă. Întâmplarea aceasta răstoarnă ierarhii; ca un punct concentrat de lumină, arde pânza realităţii, o sterilizează.

Rămân nemişcată, ascultând talazul interior şi orbită parcă de o magnifică strălucire. Doctorul Binder este încă aici, aşteptând, mi se pare, un răspuns la gestul lui. Îi zȃmbesc ca înviind. Mi s-au umplut ochii de lacrimi şi-i mulţumesc abia mimând cuvântul. Privirea lui ciocolatie îmi spune că a înţeles. 

 

Doza de ficțiune: „Déjà vu” de Gelu Blanariu 

Doza de ficțiune: „Îngerul potrivit” de Viorel Prodan 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro

revista de povestiri partener la Doza de Fictiune Viata medicala


Notă autor:

Fragment din volumul „Dantele interioare”, de Monica Radu.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe