Colți încărcați de piatră 

Cum răsună melodia care anunţa ora șapte – și cultivatorii de perle au nevoie de alarmă ca să se trezească, mai ales dacă au de respectat clauze contractuale care aduc venituri consistente –, se întinse leneș sub cearșaful de bumbac, care răspunse prietenos mișcărilor trupului lui. O clipă își imagină că nu va ajunge la Ploiești din cauza perlei cât o boabă de mazăre. Se scutură, îndepărtă visul ca pânza de păianjen care acoperă ușa de la intrare. Totuși, e puţin lucru să se trezească dimineaţa cu gândul la minunăţia șlefuită mai ceva ca „Măiastra” lui Brâncuși? Mădularul i se întări imediat ce își imagină că strânge în pumn perla pe care corpul lui o va elimina. Sunt cultivator de perle, uite un gând care compensează cumva chinul, cresc în trupul meu ca în căușul scoicilor. Cum eliminase destule cât pentru un șirag pe care l-ar fi vrut expus într-un muzeu, își imagină o casetă asemenea celor în care sunt prezentate ceasurile în vitrinele magazinelor de lux, în care perlele lui ar fi puse în valoare.

Vizitase un muzeu de artă modernă, spaţiu pus la dispoziţie de o societate anonimă, unde descoperise exponate anoste în comparaţie cu perlele lui. Poveștile nasturilor, ale clamei de păr, cănii de cafea cu toartă ciobită și chiar ale seminţei de dovleac, la care se uitase îndelung, curios și amuzat, nu îl convinseseră. Ce suferinţă sau bucurie putea ascunde o sămânţă de dovleac? 

Senzaţia de plăcere dispăru când fu săgetat de durere, undeva în adâncul burţii. Respiră puternic de câteva ori și așteptarea îi păru nesfârșită. Durerea dispăru ca prin farmec, respiră mai ușor până când fu cald și bine sub cearșaful primitor și traversă un hangar cu pereţii acoperiţi de cearșafuri albe, șifonate, de după care apăru o haită de câini care lătrau, și el deveni deodată curajos cum nu se știuse până atunci. Zeci de câini se repeziră spre el, unul sfâșie pantalonul și odată cu el luă o bucată din pulpă. Continuă să alerge, deveni un om cu un singur picior care strânge la piept o păpușă cu cap de ceramică, protejându-i faţa de gurile hămesite ale câinilor. Deodată păpușa simţi colţii în spate, în zona rinichilor, ceea ce o făcu să urle și, odată cu ea, se auziră ţipetele lui animalice. Câinii înţepeniră de spaimă, cu boturile întinse – le numără colţii încărcaţi de piatră, le simţi duhoarea gurilor și a blănurilor și le văzu balele coborând cu încetinitorul, strop cu strop, îmbibând stofa pantalonilor din ce în ce mai grei și lipicioși. Deodată înțelege că suferința e reală, face echilibristică pe calea dintre rinichi și uretră, se balansează în el și tot ce poate face e să strângă din dinți. Pantalonul e umed sus, lângă încheietura piciorului. Durerea înaintează milimetru cu milimetru, el revede păpușa și, deși abia respiră de durere, se gândește că nu s-a jucat cu păpuși nici în copilărie, că ar trebui să o facă. 

Durerea crește în intensitate, senzația de urinare e tot mai presantă. Puterea cu care îl asaltează îl face să-și încleșteze dinții și să strângă pumni. Așteaptă momentul de acalmie când va respira în voie, durere, respirație și speranță, durere, respirație, respirație, durere, atunci va putea să se ridice din pat și să meargă la baie.

Dacă va fi prima perlă pe care o va ține în pumn? Cu vârful degetelor își pipăie spatele. Se întoarce încet pe partea dreaptă a corpului, întinzând piciorul stâng, încet, să nu trezească animalul din interior. Câteva clipe mai târziu face drumul la baie, drămuindu-și respirația. 

La întoarcere întinde mâna spre telefon, apoi renunță. Dacă nu iese pe ușă în câteva minute, nu mai are rost să se gândească la marfa pe care urma să o distribuie. Se găsește sigur un coleg binevoitor. Ce de planuri își făcuse, noroc că nu plătise încă cele șapte zile la mare, probabil va anula rezervarea. 

În ziua în care eliminase prima granulă de nisip fusese surprins. Urmaseră altele, suferea ca un câine până scăpa, păcălindu-se că durerea care anunța pietrele era asemenea buzduganului aruncat de zmeu, avea rostul ei. Trebuie să fie un rost. Unora le ies coșuri pe vârful nasului, altora li se pătează pielea sau li se deformează degetele, el are pepiniera lui de perle. Se încovrigă de durere. 

Urmează o zi lungă. 

*

În aceeași seară, întins în același pat, obosit și transpirat, a deschis televizorul. Speră că sunetul vocilor va alunga senzația de singurătate. Ceva îl face să dea sonorul mai tare.  

„La ora 15.03, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la prăbușirea unui aparat de zbor. În jurul orei 14 şi 40 de minute, un planor s-a prăbușit lângă satul Strejnicu, la câţiva kilometri de Ploieşti. Echipaje de anchetatori caută pe câmp rămășițele. Imaginile surprinse de BIHOREANUL la fața locului arată că planorul s-a rupt în bucăți. O bucată mare a lovit un autoturism care circula pe drumul care face legătura cu șoseaua care duce la Pitești. Autoturismul aparține unei firme de transport. Șoferul, un bărbat de patruzeci de ani, a decedat pe loc. Din discuțiile cu administratorul firmei, se pare că victima se oferise voluntar să înlocuiască un coleg care anunțase în acea dimineață că are probleme medicale.” 

Doza de ficțiune: „Încă nu s-au maturizat” de Isabela Brănescu 

Doza de ficțiune: „Frâna” de Emilia Grecu 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.