Doza de ficțiune: „Portocale” de Anca Pantazi 

Doza de ficțiune: „Sub ploaia indiferentă” de Cătălina Steriu 

Delirul magic

Nimeni nu a văzut când și cum a apărut Sacoul pe culoarul salonului 3, din secţia 6 a Spitalului Clinic Obregia, din București.

S-a întâmplat atât de repede, atât de nălucitor, încât lumea din preajmă nici nu a reușit să zică „Vaiiii!”, cum spune lumea din spital atunci când se întâmplă ceva.  

Pacienţii ieșiţi la plimbare au rămas la aceeași ţigară. Cafegiii așezaţi pe zecile de borduri, la aceeași cafea. Bucătăresele au rămas cu pâinea în mână, asistentele cu pastilele în pumn, iar psihoterapeuta cu același tic de a chiţăi obsesiv un pix. 

Sacoul însă a făcut abstracţie de toate aceste momente îngheţate. El și-a purtat stăpânul – un bătrân rupt dintr-un vis folcloric dement – liniștit, măsurat, ca un sacou de bărbat șarmant ce era Și ce sacou! Cusut din cea mai fină mătase posibilă, cu franjuri și broderii, cu mărgele și rânduri, rânduri de toate cele, ca un tort gigantesc de la petrecerile lui Napoleon. Și era colorat. O, da, colorat!

Nicio revistă „Vogue” și niciun critic de modă al celei mai mari case de modă nu au văzut vreodată astfel de culori pe viu. Ca idee, poate, dar nu pe viu. Pe viu le vedeam doar acum, doar noi, lucrătorii norocoși ai secţiei numite.

Pe moment, nici nu am încercat să ne alertăm sau să aflăm cine era bătrânul, fiind ocupaţi cu altceva.

Sacoul căruia îi făceam loc cu grijă pe culoar, ca nu cumva să îl speriem, ne adusese primăvara.

Și ne gândeam la toate: la soare, la duminică, la moliciunea paturilor de bumbac alb, la mare, la candelabre, la bezele roz și hălci de pâine proaspătă înecate-n dulceaţă – toate în escapada fugară care, desigur, avea să urmeze negreșit după această imagine pe două picioare. Ne gândeam la plimbări cu piciorul gol în afara orașului, la viaţă, la fluturi, la haine frumoase și parfumuri fine, la verde, la proaspăt, la drag.

Sacoul, efectul unui delir magic, ne-a fermecat pe toţi definitiv.

Și am iubit acel sacou cum am putut. Și ne-am bucurat pentru noi, pentru el, pentru viaţă, așa cum te bucuri când îţi scuturi somnolenţa de iarnă și caști larg gura după aer. Primăvara a venit pe secţia noastră, adusă de sacoul unui delir de grandoare. 

Am învăţat ce înseamnă să fii liber, cu toate obstacolele unui diagnostic sau unui perimetru de salon. Despre libertate, cu suișurile și coborâșurile ei. 

Am învăţat că există forme paradoxale de a învăţa să iubești viaţa din nou, cu nopţile și dimineţile ei sedate.

Am învăţat că resemnarea ar fi însemnat sfârșitul, așa că mintea bătrânului căuta noi forme de a rezista. 

Că frumusețea vine pe neașteptate.

Că micile bucurii ale vieții sunt tot ce contează într-o ultimă vară.

Am învățat că unele lucruri pot fi păstrate pentru totdeauna. Că ele nu trebuie să dispară sau să moară dacă viața o ia în altă parte. Că ele pot trăi veșnic, daca-ți dorești cu adevărat, inclusiv printr-un delir magic, altfel spus un vis adus în realitate. Că un creator rămâne un creator indiferent de circumstanțe. 

Am învățat că nu limitele psihicului ne sperie. Ci doar oamenii și întâmplările care ne-au împins spre ele. 

Doza de ficțiune: „Un caz de patologie psihiatrică” de dr. Adriana Spineanu 

Doza de ficțiune: „Prelata” dr. Adriana Spineanu 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.