Newsflash
Dosar

Vom vaccina România, dar o vom vaccina în timp util?

de Dr. Gabriel DIACONU - mai 14 2021
Vom vaccina România, dar o vom vaccina în timp util?

Aceasta nu este o victorie. Acesta nu este un triumf. Și, cu siguranţă, acesta nu este sfârșitul. Am vaccinat mulţi români. Sunt mulţi români care mai rămân de vaccinat.

Foaierul Bibliotecii Nationale transformat in spatiu de vaccinare
Foaierul Bibliotecii Nationale transformat în spațiu de vaccinare

Mă număr printre cei care au fost invitaţi de CNCAV, la sfârșitul lui 2020, să particip la eforturile de popularizare a vaccinării contra COVID-19 în România. Participarea mea la campanii pro-imunizare este mult mai veche, și merge în urmă către o emisiune la care am participat, în 2014, când – la o vreme când curentul anti-vaccinal făcea primii pui în România – mi-am afirmat opinia că frica este o flamă cu care noi, medicii, poate că nu e bine să ne jucăm, doar pentru că așa-zișii noștri adversari o fac.

O povară greu de imaginat

        Mi-am dorit și îmi doresc să ne împlinim menirea, ca medici, pentru români. Indiferent de zgomotul de fundal, în acest cerc destul de rarefiat de experţi care și-au pus cariera pe masă, în faţa românilor, începând cu februarie 2020, am căutat și eu să aduc sobrietate, afinitate știinţifică și probitate morală. Niciuna dintre ele, sincer să fiu, nu părea să conducă spre un „maraton al vaccinării”.

        România nu a mai întreprins, cu excepţia campaniilor mitice pe care le ducea Florica Bagdasar în perioada timpurie a secolului XX, sau eforturilor profesorului Cantacuzino de curbare a holerei la începutul aceluiași ev, o imunizare masivă a populaţiei într-un timp atât de scurt.

        Este firesc, aici, să ofer laudatio colegilor de la Timișoara, îndeosebi profesorului Dorel Săndesc și spiritului său imaginativ. Ei, ca în multe alte dăţi, au prezentat pentru prima oară conceptul unui „maraton” în care oamenii să poată veni, la orice oră, să-și facă vaccinul anti-COVID. Deși nu făcea parte dintre strategi­ile iniţial discutate, acest spectacol – manifestare până la urmă – sanitar (ne-am gândit) ar putea atrage acei oameni despre care știm că sunt, tradiţional, ezitanţi. Tinerii îndeosebi, ne-am gândit, mai degrabă ar accepta o astfel de soluţie, decât să se programeze la doctor. Ne-am înșelat.

        Pregătirea mastodontului, la București, a însemnat cooptarea istorică a unei troici în care, tradiţional, n-au stat niciodată la aceeași masă: Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Colegiul Medicilor din Municipiul București, respectiv Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenţilor Medicali din România, dimpreună cu autoritatea municipală, recte Primăria Bucureștiului.

        Ca unul care a participat sau a organizat evenimente, spun că e foarte greu să aduci la aceeași masă peste 1.000 de voluntari, respectiv să deschizi 50 de fluxuri paralele, în două centre, cu funcţionare non-stop, vreme de 64 de ore (de vineri la ora 16:00 până luni la ora 08:00). Cu atât mai mult în domeniul medical. Și cu atât mai greu într-o campanie de imunizare. Cum se întâmplă frecvent în România, noi a trebuit să ne bazăm pe încredere și pe conștiinţa comună a funcţionării „à la Roumanie” a lucrurilor. Și se pare că ne-a ieșit.

1_1

Visează măreţ, acţionează smerit!

        De vreme ce am reușit să vaccinăm dublu faţă de cât anticipam, trebuie să insist asupra unui aspect. Încă de la început am plecat din maximul cât, ipotetic, puteam vaccina la un randament de 100%, pe un flux oarecare, înmulţit apoi cu 50 (câte aveam). Estimatul era de undeva la peste 35.000 de vaccinaţi, ţintă imposibil de atins decât în condiţii ideale de presiune și temperatură. Pe de altă parte, când te pregătești, ai nevoie să calibrezi întregul sistem la turaţia maximă, și apoi să cobori de acolo.

        Am hotărât de la început că numărul de imunizări este un obiectiv secundar, cât să putem oferi un standard al experienţei pentru utilizatori, adică cei care vor veni. Drept urmare, triajul, accesul a trebuit optimizat astfel încât o persoană oarecare să aștepte cât mai puţin să se vaccineze.

studentii medicinisti au avut condus mii de persoane la vaccinare pe culoarele Bibliotecii Nationale
Studenții mediciniști au avut condus mii de persoane la vaccinare pe culoarele Bibliotecii Naționale.

        Era de așteptat ca vineri, la „deschiderea” maratonului, să fie oarecare îmbulzeală. Dar, după ce emoţia iniţială a lăsat loc muncii personalului, am putut vedea cum, prin filtrele puse încă de la intrare, oamenii curg, firesc, către momentul primirii vaccinului și apoi spre sala de monitorizare. Ca element de inovaţie, pe moment, organizatorii au adăugat patru corturi de pre-triaj afară, încât oamenii să-și poată completa singuri chestionarul pre-screen­ing, ca după aceea, discuţia proprie cu un medic, în triaj, să fie aplicată.

Tristeţea din spatele răbdării

        Sâmbătă am făcut triaj și monitorizare post-vaccinală. Suma experienţelor avute, discutând cu oamenii, ar putea face odată subiectul unui reportaj poate bun, cu siguranţă spumos, și fără doar și poate emoţionant. Nu poţi să rămâi piatră când vezi cum trage, în faţa intrării, o mașină combi din care iese un bătrânel care ne întreabă cum putem s-o ajutăm pe soţia sa, care e greu deplasabilă, să se vaccineze. Aveţi căruţ? – l-am întrebat. Nu!, răspunde. Păi și cum aţi adus-o până la mașină? Ne-au ajutat niște vecini. Să vă ajutăm și noi, zic, după care am zbughit-o către o ambulanţă B (ele sunt dotate cu căruţuri).

familie de patru generatii venite la vaccinarenoua
Familie de patru generații venite la vaccinare 

        La fel, nu poţi rămâne stană de piatră când unul dintre poliţiștii care asigurau paza te întreabă dacă se poate vaccina și el (i-a fost frică înainte), după care, în glumele colegilor, își face curaj și se duce la un punct de imunizare, spre seară, când ieșea din tură.

Tanara mama a venit la vaccinare cu bebelusul ei de numai patru luni
Tânăra mamă a venit la vaccinare cu bebelușul ei de numai 4 luni.

        Să umbli printre oameni, să te uiţi în ochii lor, să le observi postura, comportamentul, atitudinea, ajută ca munca să treacă repede, odată cu orele. După câteva sute de ochi cercetaţi începi să observi că nu e nici sărbătoare, nu e nici taifas, și nu e nici șezătoare ce percepi, e o tristeţe camuflată în spatele răbdării. Oamenii pe care i-am văzut la maraton experimentau o scurtă eliberare, o euforie în momentul în care primeau vaccinul. După care o durere pe care-o resimţim, majoritatea, îi urma către sala unde trebuiau să mai stea câteva zeci de minute înainte să plece. E durerea amintirii recente când poate ţi-a murit un membru al familiei, ori un prieten, cunoscut sau vecin. Psihologii numesc asta „vină a supravieţuitorului”, sau „de ce eu, dar el nu?”.

Calugarul Florinel Ulmeanu printre primii vaccinati de la manastirea Comana
Călugărul Florinel Ulmeanu printre primii vaccinați de la mănăstirea Comana

Medicina e o profesie universală

        Duminică am revenit, de data aceasta ca vaccinator. Soarta a făcut ca prima persoană pe care s-o imunizez să fie, fără vreo formă de premeditare, un amic israelian. Ne-am intersectat chiar la momentul la care îmi preluam cubiculul, alături de alţi colegi medici. Mai în glumă, mai în serios a insistat să-i administrez eu vaccinul. Dozele întârziau să vină, astfel că am rugat pe cineva să-mi permită să folosesc doze deja deschise. Un pic de spirt pe post de antiseptic și anestezic local, ser tras în siringă, poziţia standard odată asumată (ceea ce am numit, puţin amuzat, poziţia de „femeie care se ceartă cu soţul”, mai exact cu mâna în șold și deltoidul expus), și s-a terminat ca și cum n-ar fi fost.

        Apoi, neîntrerupt, punctat doar de pauze în care mai beam puţină apă sau îmi făceam o scurtă plimbare prin centru să respir atmosfera, am vaccinat vreme de 6 ore, cam 6-7 pe oră, adică aproximativ unul la 9-10 minute. Cei mai mici veniţi erau tineri de 17 ani, cei mai în vârstă treceau bine de 70 de ani. Umeri mai mici sau mai mari, priviri mai indulgente ori mai speriate, câţiva cetăţeni străini și cupluri care veniseră cu copiii. Siringă după siringă, mănușă după mănușă, se adunau în dispensere biohazard în timp ce dozele veneau, se consumau, apoi ceream altele, și continuam. Totul într-un firesc remarcabil, dovadă că medicina e o profesie universală, din Babadag până în Kuala Lumpur.

        Cu pacienţii veniţi la vaccinare, ca și cu cei care-mi calcă pragul cabinetului, am stârnit scurte conversaţii, am râs, am povestit puţin despre istoricul lor medical. Am vaccinat persoane cu istoric alergic, cu hipertensiune, diabet, chiar și persoane cu imunodepresie care trecuseră de triaj (dacă erau la mine, erau de vaccinat, nu?). Mi-am luat minute, puţin mai târziu, să trec pe la ei să mă asigur că erau bine.

Scârţâieli pe ici, pe colo

        Chiar și cu efortul olimpian al voluntarilor, în cele din urmă „vaccinarea în masă” nu poate fi concentrată în câteva centre. Ce am făcut, prin astfel de maratoane vaccinale, este în egală măsură un efort sanitar, dar și un mijloc de-a propaga imaginea vaccinării în zonele sociale cu rezistenţă, sau ezitante, la vaccin. Același lucru care i-a adus pe unii la Sala Palatului, ori Biblioteca Naţională, e posibil și plauzibil ca pe alţii să-i fi îndepărtat. Actul medical comportă o anumită discreţie, iar când e făcut cu simetrică ostentaţie poate că-i descurajează pe cei vulnerabili. Drept urmare, acel lucru care cred că ne va conduce mai departe, și mai bine, este oferta de abundenţă vaccinală, astfel încât să le oferi tuturor, și fiecăruia, cea mai bună soluţie pentru ei, nu pentru palmares.

        O a doua chestiune de considerat este accesibilitatea. Din fericire, triajul a funcţionat la cei mai buni parametri, dar rămâne punctul nevralgic al unei astfel de operaţiuni. N-am o statistică a celor care să fi fost întorși de la triaj, dar am avut cel puţin o situaţie în care persoana, deși trecuse prin toate filtrele, în ultimul moment s-a răzgândit și a plecat. Merită meditat pentru mai departe. Finalmente, limitele de organizare au făcut ca punctul de prim ajutor/centrul ATI mobil pe care îl aveam să fie în proximitatea tuturor celorlalţi aflaţi în observaţie post-vaccinal. Un circuit separat, mai bine delimitat, va trebui considerat, măcar pentru impactul emoţional ipotetic pe care îl poate avea asupra tuturor celor care așteaptă. N-a fost cazul aici, dar a fost o limită în organizare.

De învăţat pentru viitor

        Știm astăzi, mai bine decât ieri, că vaccinarea în regim maraton poate să ofere „salturi” rapide în imunizare. Dar, pe de altă parte, nu acoperă decât o fracţie limitată din totalul imunizărilor care intră într-un ciclu ultradian. De departe „grosul” vaccinărilor merge către centrele cu programare preliminară, respectiv către medicii de familie. Către ei trebuie să ne îndreptăm, și lor trebuie să le oferim sprijinul necesar încât să-și poată împlini mandatul în faţa pacienţilor lor. Aici obstacolul este diferit, și pe alocuri mai greu de surmontat. Pentru că aici observăm dacă, și cât de mult de fapt, medicul de familie există pentru comunitatea lui. Sau cât de mult contează medicina primară în societate, acolo unde prea des administraţia locală are altă agendă decât cea obișnuită.

        Vom vaccina România? Sunt sigur că da. Dar vom vaccina România în timp util? Aici mai degrabă vreau să răspund „da!”, conștient că nu știm ce aduce ziua de mâine. La fel cum sunt conștient că lumea pe care o întâmpinăm, astăzi, nu e ferită de pericolele viitorului. Sănătatea trebuie dusă unde-i este locul, alături de educaţie și de infrastructură, în zona nucleară a societăţii. O sănătate curată, fertilă și bine afirmată poate ridica România spre unde-și merită locul. Or, pentru asta avem nevoie de mai mult decât maratoane, sau o psihologie de tip „Sputnik”, unde lansăm sateliţi pe orbită în timp ce ne lipsesc grâne în hambar. Ne trebuie organizarea sistemică, dar și emanciparea culturii medicale, una care să nu fie doar de „voluntariat”. În concluzie, deci, puţin a fost, mult a rămas de făcut.

Citește și: Maratonul de vaccinare, un exercițiu „egoist” de voluntariat

Test de anduranță pentru bucureșteni

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe