Newsflash
Dosar

Epidemia de burnout

de Sorana STĂNESCU - apr. 2 2021
Epidemia de burnout

Personalul medical din prima linie a intrat în valul trei epuizat. Pandemia continuă, dar intervenţiile actuale de sprijin psihologic dispar. O viitoare epidemie de burnout nu ar trebui să ne mire.

Anul acesta, la final de ianuarie, înainte de începutul valului trei al pandemiei, un medic rezident de infecţioase care lucrase câte 15 ore pe zi, săptămâni întregi, mi-a spus: „Trebuie să-mi găsesc resursele să merg mai departe. Sunt convinsă că oamenii vor face iar imposibilul, cum s-a făcut și până acum”. Îmi povestea că pleacă doar „când se termină treaba” și nu mai vede ambulanţe așteptând în curtea spitalului, că ajunge acasă și se prăbușește. Nu mai are energie nici cât să pună o mașină de rufe.

        Specialiștii vorbesc despre o „epidemie de burnout” și despre stres posttraumatic în rândul personalului medical care a îngrijit pacienţi cu COVID-19 în ultimul an. În Marea Britanie, de exemplu, jumătate din personalul de ATI e posibil să se confrunte cu sindrom posttraumatic, anxietate severă sau alcoolism și, cel mai îngrijorător, 13% dintre ei au raportat gândul că ar fi mai bine să moară. „Severitatea simptomelor va afecta probabil calitatea îngrijirii pacienţilor și calitatea vieţii personale a cadrelor medicale”, arată studiul britanic.

Iniţiativa timișoreană

        La noi, nu există astfel de evaluări la nivel naţional – organizaţiile reprezentative recunosc că „burnoutul în rândul medicilor este o realitate”, că „sunt evidente efectele presiunii psihice”, doar că evidenţa nu înseamnă acţiune. Un singur spital, cel de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș”, din Timișoara, al doilea din România care a tratat pacienţi cu COVID-19, a măsurat din proprie iniţiativă gradul de epuizare a personalului. Rezultatele preliminare arată că jumătate dintre angajaţi suferă de o formă medie sau severă de burnout, avertiza la începutul lui februarie managerul, prof. dr. Cristian Oancea. După ce s-a aflat acest lucru, alte spitale din ţară le-au cerut chestionarele, să le aplice și ele. Rezultatele finale sunt acum centralizare și interpretate.

        Burnoutul se manifestă prin epuizare, lipsă de interes faţă de muncă, sentimente negative sau cinism faţă de job și eficienţă redusă. Poate produce o boală fizică, poate conduce la depresie, anxietate majoră și chiar la gânduri suicidare. Nu este o boală mintală, ci o situaţie profesională care poate ruina sănătatea psihică și fizică, după cum explică psihiatrul Vlad Stroescu.

E mai rău decât de obicei? De ce?

        Lucrătorii sanitari erau și înainte de pandemie predispuși la burnout, iar acum cu atât mai mult, după un an care s-a simţit ca o luptă continuă: cu necunoscutul bolii și frica de îmbolnăvire, cu negaţioniștii, cu valul doi, cu conspiraţioniștii vaccinurilor, cu noile tulpini. Un medic infecţionist ne-a spus că unii aparţinători întrebau și atunci când își luau ruda decedată acasă dacă boala asta chiar există. Alţii au relatat că trebuie să convingă pacienţi desaturaţi să vină la spital și să le explice că nu vor fi ţinuţi în containere fără încălzire.

        La noi, „epidemia de burnout” lovește într-un sistem medical deja accidentat, care cheltuiește cu sănătatea cel mai puţin din Europa și nu se ocupă deloc de prevenţie, care în anul pandemiei a schimbat nu mai puţin de trei miniștri ai Sănătăţii și care se confruntă cu un exod al medicilor de 20 de ani încoace. Într-un sistem cu atâtea lipsuri, să asiguri resurse și mecanisme pentru starea de bine a propriilor angajaţi devine misiune aproape imposibilă. Și totuși, asta poate fi cheia pe care nu știm că o căutăm.

        Deși au încasat suferinţă și neputinţă cât pentru ani întregi, cadrele medicale din prima linie cu care am vorbit spun că „încă mai duc”. Și n-au de ales. Concediu nu își pot lua, pentru că n-are cine să-i înlocuiască, iar la TV auzim numai despre creșterea numărului de paturi de ATI, de la o zi la alta, fără să ne întrebăm cine îi va îngriji pe toţi acei pacienţi.

Ce soluţii există?

        Sunt unele obiceiuri care ne pot îmbunătăţi starea de bine la nivel personal: să ne creăm disciplina lucrurilor mici care ne ajută să funcţionăm și să nu ne lăsăm copleșiţi de anxietate și necunoscut, să mâncăm sănătos, să facem mișcare în aer liber, să păstrăm legătura cu familia și prietenii, să punem graniţe între muncă și viaţa personală, să avem un orar regulat de somn, să ne concentrăm pe ceea ce noi putem controla. Numai că aproape nimic din toate astea nu le-a fost la îndemână celor ce au tratat COVID-19 în fiecare zi.

        Burnoutul este însă o problemă organizaţională, care trebuie adresată la nivelul instituţiei și, în acest caz, la nivel de sistem. La „Victor Babeș”, conducerea, împreună cu psihologul spitalului, Dana Biriș, lucrează la un plan de măsuri care vor include, foarte probabil, workshopuri pe comunicare, motivaţie și gestionarea emoţiilor, ședinţe de psihoterapie individuale, de grup sau ședinţe de relaxare.

        Unde nu există asemenea resurse în spital, cadrele medicale pot apela telefonic la psihologi voluntari: Oameni în alb, 4MedicALL (al fundaţiei Estuar) ori din programul PSIHO-ASSIST, dedicat asistenţilor medicali. Sunt câteva linii, încă active, dintre mult mai numeroasele demarate anul trecut.

        Ce ne-au spus însă toţi reprezentanţii lor cu care am vorbit e că au primit un număr extrem de mic de apeluri: cei 13 psihoterapeuţi de la Oameni în alb, de exemplu, au fost apelaţi, din aprilie 2020 până în februarie 2021, doar de vreo 30 de cadre medicale.

        E greu de spus dacă există vreo particularitate culturală care îi împiedică pe medicii români să ceară ajutor. Studiile arată că peste tot în lume cultura medicală este una stoică, care normalizează stresul și în care privarea de somn și orele lungi în cabinet sunt văzute ca un lucru meritoriu. Medicii cu care noi am vorbit spun că nu au simţit nevoia de sprijin psihologic (pe care nici n-ar fi avut când să-l acceseze, dacă stăteau 15 ore la spital), dar că pandemia i-a apropiat mult mai mult de colegi și i-a făcut să-și găsească sprijin unul în altul.

Posibile soluții pe termen lung

Sistemul medical pare a fi construit în afara mentalului uman. Pacientul e corpul lui, iar medicii se tratează pe ei înșiși în același fel, mi-au spus mai mulți specialiști cu care am discutat. De aceea, soluțiile sistemice pe termen lung ar trebui să înceapă din facultate, cu o preocupare reală pentru psihologia actului medical și nevoile de sănătate mintală ale medicilor și ar trebui să continue cu sesiuni regulate de grup, cu recunoașterea psihologiei medicale ca disciplină și cu înființarea de secții de psihologie medicală în spitale.

Dar soluția majoră e tot creșterea numărului de medici, asistente, infirmiere, brancardieri, registratori medicali, la nivel de sistem, într-o țară care e pe penultimul loc în UE ca număr de medici la 100.000 de locuitori, conform Eurostat. Pentru a fi un pic mai suportabil, în pandemie și în viitor, atât cadrele medicale, cât și spitalele ar avea nevoie de mai mult timp și de mai mulți oameni.

„Să ai niște zile legate în care să nu te izbești de neputință”, ne-a spus un medic de infecțioase. „Ce se întâmplă e că în prima zi acasă îți trec toate prin fața ochilor și nu te poți concentra. Abia a doua sau a treia zi poți să te odihnești, or noi nu avem luxul ăsta.”

Poate că pandemia e tocmai punctul de inflexiune de care aveam nevoie – dacă ne-a copleșit într-atât încât în spațiul public discuțiile despre sănătate mintală au început să se normalizeze, poate ar trebui să normalizăm și discuțiile despre psihologia actului medical și nevoile de sănătate mintală ale personalului.

ETICHETEburnoutmedici

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe