La jumătatea lunii mai va avea loc la Palatul Parlamentului o conferință dedicată sistemului medical privat, ca partener de nădejde al sistemului medical public de la noi din țară.
Anunțul referitor la această manifestare științifică a fost făcut de reprezentanții Spitalului Monza, ieri.
„Avem plăcerea de a vă prezenta programul științific preliminar al Conferinței Naționale «Echipa medicală multidisciplinară: sistemul privat - partener de nădejde al sistemului medical public din România», care va avea loc în perioada 13-15 mai la Palatul Parlamentului (Sala Drepturilor Omului): simpozionmedical.ro/program/”, se arată pe o rețea socială.
Așadar, dacă sunteți medic primar, specialist, rezident sau asistent medical, sunteți invitat să vă înscrieți la Conferință, în secțiunea dedicată înscrierilor.
Evenimentul a fost creditat cu 16 credite de educație medicală continuă (EMC) de Colegiul Medicilor din România (CMR) și este creditat și de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
Webinar dedicat podiatriei, organizat în luna mai
Conferința Națională “Echipa medicală multidisciplinară: sistemul privat - partener de nădejde al sistemului medical public din România” este evenimentul prin care sunt celebrați 10 ani de prezență a Grupului Monza în România și este organizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Coordonatorul evenimentului este conf. dr. Carmen Orban, director general al Grupului Monza România. Coordonatorul științific este prof. dr. Lucian Dorobantu, director științific, de la Spitalul Monza.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe