Newsflash
REUNIUNI

Webinar dedicat podiatriei, organizat în luna mai

de Florentina Ionescu - mai 3 2022
Webinar dedicat podiatriei, organizat în luna mai

Asociația de Podiatrie anunță că luna aceasta va avea loc un nou webinar organizat de D-Foot International, dedicat specialiștilor podiatri.

Astfel, seria educativă D-Foot International, dedicată specialiștilor podiatri, continuă. Următoarea întâlnire este programată pe data de 21 mai, de la ora 14:00 (CET), se arată pe pagina oficială de Facebook a Neurodiab. 

neurodiab anunt webinar podiatrie

Webinariile D-Foot International se adresează specialiștilor podiatri, precum și tuturor medicilor care intră în alcătuirea echipei multidisciplinare ce se ocupă de abordarea și tratarea piciorului diabetic. 

Conferință dedicată medicilor, pe tema „Echipa medicală multidisciplinară” 

Aceste întâlniri online aduc în fața privitorilor medici de renume mondial pentru a putea împărtăși o parte din experiența lor și astfel să îmbunătățească cunoștințele legate de piciorul diabetic la nivel global. Participarea la webinarii este gratuită pentru toți cei interesați.

„Până acum au avut loc două sesiuni de webinarii. Prima sesiune i-a avut ca lectori pe Dr. William Jeffcoate și Dr. Jeff Steinberg, iar la a doua sesiune lectorii au fost Dr. Michael Edmonds și Dr. Robert Frykberg. Întâlnirea 3 urmând să-i aibă ca lectori pe Dr. Wane Wukich și Dr. Lee C. Rogers”, au detaliat reprezentanții Neurodiab.

Pentru a afla mai multe informații legate de webinariile D-Foot International, vizitați pagina web d-foot.org.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe