Newsflash
Cultură

Barometrul de Consum Cultural în România pentru anul 2022 va fi lansat la finalul acestei luni

de Florentina Ionescu - oct. 24 2023
Barometrul de Consum Cultural în România pentru anul 2022 va fi lansat la finalul acestei luni

Potrivit specialiștilor, Barometrul de Consum Cultural 2022 semnalează nevoia stringentă de educație culturală.

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) va lansa duminică, 29 octombrie 2023, ora 11:00, Barometrul de Consum Cultural 2022. Participare culturală și perspective democratice, cel mai amplu studiu la nivel național care măsoară practicile consumatorilor de cultură, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului Național de Teatru și se va desfășura la ARCUB, Sala Coloanelor (Hanul Gabroveni, str. Lipscani nr. 84 – 90). 

Alături de invitați din mediul academic și profesioniști din domeniul culturii, coordonatorii studiului, conf. univ. dr. Carmen Croitoru (director general al INCFC) și dr. Anda Becuț Marinescu (director de cercetare INCFC) vor prezenta principalele rezultate ale Barometrului, accentuând relația dintre valorile culturale, calitatea educației și principiile democratice, de la nivelul societății. 

Relația dintre cultură și democrație, analizată pentru prima dată la noi

Barometrul de Consum Cultural 2022 evaluează schimbările înregistrate la nivelul practicilor de consum cultural, accentuând particularitățile acestuia în rândul tinerilor, și analizează, pentru prima dată în România, relația dintre cultură și democrație. 

Datele furnizate confirmă tendințele identificate în perioada pandemiei, respectiv orientarea preponderentă a consumului cultural spre mediul online și în spațiul non-public. 

La nivelul consumului cultural în spațiul public, efectele pandemiei se resimt considerabil, singura creștere înregistrată fiind de 14 puncte procentuale pentru vizitarea monumentelor istorice sau a siturilor arheologice, cel puțin o dată pe an (59% dintre respondenți în 2022, față de 45% în 2019). 

Scăderile semnalate în consumul cultural public sunt: 

  • participarea la spectacole de teatru de la 29% în 2019, la 20% în 2022, 
  • vizionarea de filme la cinematograf de la 35% în 2019, la 26% în 2022, 
  • mersul la bibliotecă pentru a citi / împrumuta cărți de la 28% în 2019, la 17% în 2022, 
  • vizitarea muzeelor, expozițiilor sau galeriilor de artă de la 38% în anul 2019, la 30% în anul 2022. 

Dincolo de contextul pandemic, scăderile înregistrate la nivelul consumului cultural în spațiul public se explică și prin accentuarea barierelor de consum cultural, care se manifestă pentru toate categoriile de consumatori, spun inițiatorii acestui studiu. 

Bariere de receptare a culturii

Barierele identificate ca fiind în creștere în ultimii ani și accentuate după perioada pandemiei sunt barierele de receptare a culturii, iar soluțiile de înlăturare a acestora includ creșterea interesului pentru cultură și a înțelegerii produselor culturale și a creațiilor artistice, printr-o educare susținută a copiilor și tinerilor, dar și a adulților. 

Studiul analizează în capitole ample și activitățile culturale din spațiul non-public, activitățile practicate pe internet, precum și legătura dintre practicile de consum cultural și participarea democratică. 

Prezenta ediție a Barometrului, cea de a 18-a, este lansată după o pauză de trei ani ce s-a datorat efectelor sociale și economice ale pandemiei de COVID-19. În toată această perioadă, din 2020 și până în prezent, Barometrul a fost înlocuit cu studii de măsurare a tendințelor de participare. 

Eșantion

Studiul Barometrul de Consum Cultural 2022 se bazează pe un sondaj de opinie realizat de operatorul Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), în perioada septembrie – octombrie 2022, pe un eșantion reprezentativ național pentru populația de 18 ani și peste. 

Volumul aproximativ al eșantionului este de 1.035 de persoane, cu o eroare maximă de +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%. Aplicarea chestionarelor s-a realizat prin metoda CATI, pe un eșantion simplu, aleatoriu, prin generarea de numere de telefon cu format valid pe teritoriul României, prin metoda RDD (Random Digit Dialing). 

După evenimentul de lansare, Barometrul de Consum Cultural 2022 va fi disponibil în format digital pe site-ul www.culturadata.ro

Instrument util de lucru 

Barometrul de Consum Cultural are ca principal obiectiv analiza domeniului cultural din România din perspectiva indicilor de consum cultural. Studiul a fost conceput ca un instrument de lucru util pentru specialiștii din Sectoarele Culturale și Creative, o analiză relevantă pentru reprezentanții autorităților publice centrale și locale, care le servește acestora drept fundamentare pentru elaborarea strategiilor și politicilor culturale, dar și o lectură interesantă pentru publicul larg. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe