Medicul pediatru Mihai Craiu le răspunde părinților la numeroasele întrebări legate de rolul analizelor și al radiografiei pulmonare pentru elucidarea strategiei optime în fața scenariului clasic al copilului cu febră și tuse.
O platformă de marketplace medical din România a înregistrat peste 500.000 de programări online la medici.
Un raport nou de la CDC arată că vaccinurile au reușt să prevină 500 de milioane de boli din moment ce au fost administrate în copilărie și, totodată, au prevenit 1 milion de decese.
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar din lume a început să fie administrat unor pacienți europeni, în cadrul unui trial clinic nou, revoluționar.
În iulie 2024 s-a împlinit un secol de la efectuarea primei electroencefalograme. Vă prezentăm pe scurt istoria acestei investigații.
Utilizarea medicamentelor opioide în asociere cu medicamentul Mysimba poate genera reacții adverse grave, potrivit Agenției Naționale a Medicamentului.
Până în anul 2025, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România va implementa un proiect prin care se va digitaliza.
Cercetătorii de la Weill Cornell Medicine și cei de la New York Presbyterian au descoperit că o aplicație de terapie cognitiv-comportamentală autoghidată, numită Maya, a redus semnificativ anixetatea în rândul adulților tineri.
Datele recente arată că suplimentele ce conțin turmeric și ceai verde sunt cele care duc la internarea a numeroase persoane în spital.
Având ca punct de plecare Legea nr. 360/2023 şi injustiţia faţă de persoanele cu dizabilităţi, Federaţia Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România organizează protest în 16 septembrie.
O bancă locală de celule stem, parte a unui grup mai mare de astfel de bănci din Europa, a eliberat 44 de probe de celule stem.
Medicul chirurg clujean Patriciu Achimaş-Cadariu apreciază că îngrijirile paliative în România reprezintă o urgenţă a sistemului de sănătate.
Ediţia din 2024 a Festivalului Ivan Patzaichin - Rowmania va avea loc între 6 - 10 septembrie, la Tulcea, la Mila 23, precum şi pe traseul de ecoturism care le uneşte, „Delta lui Ivan”.
Din 23 august, Buzăul a devenit scena principală a artei și a culturii. BIAF 2024 și-a deschis porțile pentru sute de evenimente culturale.
Două asociaţii de pacienţi au organizat o tabără dedicată pacienţilor cu scleroză multiplă. Accentul a fost pus pe sănătatea mintală, două psihoterapeute venind în ajutorul participanţilor.
Oboseala și somnolenţa la volan contribuie la sute de accidente rutiere fatale în Statele Unite, în fiecare an. Autorităţile consideră somnolenţa un pericol uriaș și în domenii de activitate precum construcţiile și mineritul.
Acţiunea azitromicinei în suprimarea dezvoltării bacteriilor și în modularea răspunsurilor imune ar putea face din aceasta o soluţie terapeutică nouă pentru gestionarea parodontozei.
Cercetătorii de la North Carolina State University au dezvoltat un tip nou de bandaj, deloc costisitor, care folosește un câmp electric pentru a grăbi vindecarea leziunilor și a plăgilor cronice.
Dr. Mihai Craiu, medic pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu- Rusescu din București, vine cu un exemplu util pentru a-i îndemna pe părinții copiilor cu astm să îi lase pe cei mici să facă sport.
Concursul internațional iMapp Bucharest – Winners League, readuce, pe 21 septembrie 2024, spectacolul artelor vizuale și al tehnologiei pe faţada Palatului Parlamentului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe