Newsflash
ACTUALITATE Știri

Doar două din zece persoane recunosc semnele melanomului

de Florentina Ionescu - nov. 13 2024
Doar două din zece persoane recunosc semnele melanomului

Un studiu derulat în 2022 de Fundația pentru Sănătatea Pielii a arătat că, deși eforturile de comunicare cu privire la semnele de avertizare ale cancerului de piele și-au atins scopul, românii continuă să nu meargă la medicul dermatolog.

Într-un context global în care incidența cancerului de piele este prognozată să crească cu aproape 50% până în anul 2040, ca urmare a expunerii necontrolate la soare, un studiu recent a scos la iveală o realitate alarmantă: majoritatea persoanelor nu recunosc semnele melanomului, cea mai agresivă formă de cancer de piele, arată un comunicat de presă transmis redacției. 

Studiul, publicat în PeerJ, a analizat 260 de participanți cu leziuni suspectate de melanom malign care au fost supuse biopsiei. Dintre aceștia, 83 (31,9%) au fost diagnosticați cu melanom. Îngrijorător este că doar 21,7% dintre participanți au identificat leziunea ca fiind o suspiciune de melanom malign. Aceste leziuni au fost localizate în principal pe spate (44,4%), umăr (11,1%) și coapsa superioară (11,1%). 

„Rezultatele acestui studiu internațional sunt relevante, având în vedere că melanomul este asociat cu o mortalitate ridicată și cu costuri mari de tratament, în special atunci când este depistat în formă avansată. Mai mult, în România, studiul derulat în 2022 de Fundația pentru Sănătatea Pielii a arătat că, deși eforturile de comunicare pentru a informa și educa publicul despre semnele de avertizare ale cancerului de piele și-au atins scopul și sunt mai bine informați, românii continuă să nu meargă la medic. Dacă nu facem screening anual și semnele de pe piele sunt fie ignorate, fie interpretate greșit, ne vom confrunta tot mai des cu situații tragice”, a declarat dr. Mihaela Leventer, președinta Fundației Pentru Sănătatea Pielii. 

Autoexaminarea nu poate înlocui expertiza medicului dermatolog

Dr. Mihaela Leventer subliniază și că autoexaminarea este utilă, dar reprezintă doar primul pas. Autoexaminarea nu poate înlocui expertiza unui dermatolog. În cadrul screeningului, medicul verifică prin dermatoscopie fiecare aluniță, semn sau leziune care ar putea indica afecțiuni ale pielii, printre care și cancerul cutanat. În urma consultației, medicul dermatolog poate recomanda investigații suplimentare, precum biopsia pielii, pentru a oferi un diagnostic de certitudine.

„Screeningul anual efectuat în cabinetul medicului dermatolog poate salva vieți prin depistarea precoce nu numai a melanomului, ci și a altor tipuri de cancer de piele, ca de exemplu carcinomul, cea mai frecventă formă de cancer cutanat”, a precizat dr. Mihaela Leventer. 

De la începutul anului 2024, în cadrul clinicilor pe care le-a fondat medicul citat s-au efectuat peste 1.600 de de screeninguri de piele, 13% (215) dintre pacienți având o suspiciune de tumoră malignă a pielii. 

În urma biopsiilor realizate la recomandarea medicului curant, 30% din pacienții cu suspiciune oncologică au primit un diagnostic cert de cancer de piele. Dintre pacienții diagnosticați, un sfert au fost depistați cu melanom. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe