Autorul trece în revistă evoluţia diagnosticului în cadrul unui sindrom în care s-a pus accentul mai întâi asupra simptomatologiei motorii (sindromul hiperkinetic al deceniului şapte), ca ulterior să fie considerată mai importantă tulburarea de atenţie (deceniul nouă), care este scoasă şi în prezent pe primul plan: Attention Deficit/Hiperkinetic Disturbance (AD/HD). Experienţa clinică şi examinarea datelor de literatură sugerează însă că avem de-a face nu cu un deficit de atenţie, ci cu o atenţie involuntară excesivă, o hiperprosexie. În acest sens, în articol, dl prof. dr. Şt. Milea propune înlocuirea formulării diagnostice: tulburare de deficit de atenţie cu hiperkinezie cu precizarea tulburare de instabilitate a atenţiei cu hiperkinezie. (...)

   Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, în colaborare cu Societatea Română de Cardiologie şi Societatea Maghiară de Cardiologie, a organizat o reuniune ştiinţifică în perioada 23–25 iunie 2010. Principala temă a acesteia a fost tratamentul modern – repermeabilizarea prin angioplastie – a infarctului miocardic acut. Totodată, a fost dezbătută şi problematica tratamentului modern al insuficienţei cardiace. La această manifestare internaţională au participat specialişti din diferite ţări, care au susţinut conferinţe în limbile română, maghiară şi engleză, cu caracter educaţional, urmate de dezbateri pe teme actuale legate de tratamentul modern al bolilor cardiovasculare. (...)

    Caratul este unitatea de măsură a purităţii aurului; 24 kt are aurul pur. De 50 nu am auzit, încât cititorii vor avea bunăvoinţa să accepte titlul ca pe o metaforă. Acad. prof. dr. Th. Burghele (1905–1977), membru titular, preşedinte al Academiei Române la un moment dat şi rector al Institutului de Medicină şi Farmacie Bucureşti, invitat în această calitate academică administrativă la o aniversare a absolvenţilor din 1960 ai Facultăţii de Medicină Generală, a declarat public că: această a 86-a serie, de la înfiinţarea de către Carol Davila a celebrei Şcoli, este îndreptăţită să se considere promoţia de aur. Prin numărul mare de personalităţi – membri de onoare şi titulari ai Academiei de Ştiinţe Medicale, profesori, conferenţiari, cercetători – realizate profesional în ţară şi peste hotare, dar şi prin medicii de diferite specialităţi şi competenţe angrenaţi direct în asistenţa medicală, această generaţie a confirmat pe deplin „diagnosticul şi prognosticul“ profesorului Burghele. (...)

   Insuficienţa cardiacă diastolică sau cu fracţia de ejecţie a ventriculului stâng păstrată presupune existenţa semnelor şi simptomelor de insuficienţă cardiacă la un bolnav cu funcţie sistolică normală sau uşor scăzută (fracţia de ejecţie a ventriculului stâng mai mare de 50%), asociate cu semne de presiuni de umplere ventriculare stângi ridicate sau prezenţa de anomalii de relaxare ventriculară stângă ori anomalii structurale cu nivel crescut de BNP (Brain Natriuretic Peptide). Prevalenţa insuficienţei cardiace diastolice creşte cu vârsta: sub 50 de ani – 15%, între 50 şi 70 de ani – 33%, peste 70 de ani – 50%.

   Insuficienţa cardiacă este cauza principală de spitalizare la persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Foarte mulţi din pacienţii cu insuficienţă cardiacă au funcţia sistolică a ventriculului stâng păstrată.

   Bolnavii cu insuficienţă cardiacă diastolică au o rată a mortalităţii de 30–40% la 5–10 ani, comparabilă cu a pacienţilor cu insuficienţă cardiacă sistolică. (...)

   Fibrosarcomul şi histiocitomul fibros malign sunt sarcoame fibroblastice osoase producătoare de colagen, având trăsături superpozabile clinic, radiologic şi morfologic. Diferenţierea lor se bazează numai pe unele criterii morfologice arbitrare. Pot apărea la orice vârstă, dar cel mai adesea afectează populaţia tânără şi adultă mijlocie; histiocitomul fibros malign este mai frecvent la bărbaţi. (...)

  Leptospiroza este o zooantroponoză majoră comună animalelor şi omului, care necesită un diagnostic microbiologic de urgenţă şi o supraveghere microbiologică şi epidemiologică continuă.

   Fiind o infecţie cu polimorfism clinic încă de la debut şi cu o evoluţie gravă în majoritatea cazurilor, investigaţiile, diagnosticul şi tratamentul se efectuează obligatoriu în spital. Spitalul declară nominal cazul Laboratorului de epidemiologie din Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului în care domiciliază bolnavul. Epidemiologul efectuează ancheta şi stabileşte măsurile profilactice corespunzătoare. DSP comunică respectivele cazuri Centrului de Calcul şi Statistică Medicală al Ministerului Sănătăţii, care emite buletine periodice cu numărul total de îmbolnăviri şi decese, precum şi cu indicii de morbiditate şi mortalitate raportaţi la suta de mii de locuitori.

   În acest context, este necesară actualizarea periodică a situaţiei. Deoarece leptospirele sunt diferite în multe privinţe de celelalte bacterii, vom trata în cele ce urmează şi câteva noţiuni, altele decât cele de diagnostic şi supraveghere microbiologică. (...)

  Genopatie cu manifestare tardivă, otoscleroza prezintă numeroase particularităţi. Cauza declanşatoare a hiperplaziei ce blochează articulaţia stapedovestibulară rămâne o mare necunoscută. Încă din 1961, Hall şi Ogilvy critică atitudinea chirurgicală în situaţia unei boli a cărei etiologie nu o cunoaştem. La fel, este discutabilă terapia medicamentoasă pentru stabilizarea bolii. (...)

   Când vine 31 mai – şi vine repede („anii trec ca apa“) – observăm că numărul fumătorilor nu scade, aşişderea al celor răpuşi de acest nemilos obicei (30.000–40.000 de decese/an în România). O emoţie a complexului de neputinţă ne cuprinde, în ciuda atâtor eforturi continue făcute de instituţiile de stat şi societatea civilă, rămase, din păcate, sterile. Avem lege de profil şi dispoziţii de aplicare, interdicţii şi planul MS „Stop fumat!“, plus exemplul pozitiv al majorităţii populaţiei nefumătoare. Şi totuşi, efectul acestora este contaminat de un fenomen de viaţă greu de combătut. Anume, acela că în locul fumătorilor ce renunţă la obicei şi al zecilor de mii de decedaţi, vin din urmă valurile de fumători formaţi în mediul şcolar. (...)

   Relaţia dintre consumul de alcool şi rezistenţa la insulină se traduce printr-o curbă în formă de „U“. Rezistenţa la insulină este minimă la subiecţii cu un consum regulat moderat de alcool şi creşte la subiecţii alcoolici şi la cei abstinenţi. Aceste efecte metabolice favorabile asupra sensibilităţii la insulină ale consumului moderat de alcool pot explica reducerea semnificativă a apariţiei diabetului zaharat de tip 2 şi a riscului de complicaţii cardiovasculare, raportată de numeroase studii epidemiologice. Totuşi, consumul de alcool ar putea să crească riscul global de hipoglicemie, atât à jeun cât şi postprandial. (...)